Ești trist sau supărat? Nicio problemă, râzi de/la UPC!

upc

Cred c-am exagerat cu titlul, merge și să fii într-o dispoziție normală. Adică așa, ca de luni, prima zi din săptămână. Zi care nu știu de ce naiba ăștia n-au inclus-o în weekend, și-așa 99.99% din  populația muncitoare a României o înjură. 

Buuun. Deci eu azi am ajuns la un UPC. Mă rog, o casierie, formată din două birouri elegante, să plătesc trei facturi însumând X lei. Am fost trimisă cu bilețel Citeşte mai mult…

Ce faci?…BINE (pe naiba)!

fata-suparata

Azi am auzit cel puțin 20 de BINE, la întrebarea clasică Ce faci?

 Bine, bine, aș zice eu, da’ juma din persoanele care au zis BINE, se vedea pe fața lor clar, că nu prea făceau bine. Adică ni s-a impregnat acest BINE atât de adânc, că și în cele mai negre momente, tot bine zici că faci automat, când ești întrebat. Suntem setați pe acest bine, de zici că dacă îndrăznim să spunem altceva, e deja Citeşte mai mult…