De prin vacanţe adunate (1)

Nu există în viaţa asta a mea, deloc plictisitoare, nicio vacanţă fără vreun incident, mai mare sau mai mic. În fiecare în care am fost, a trebuit să fie ceva care să mă scoată de pe orbita aşa zisei relaxări specifice. Vorba fiică-mii, da’ noi nu putem să avem o vacanţă normală??? Adică bem, mâncăm, ne plimbăm. Bem, mâncăm, ne plimbăm. Bem, mâncăm, ne plimbăm. NE RE-LAA-XĂMMM!!!

 Nu, draga mea, nu putem. Pentru noi se pare că normalitatea e total diferită de cum majoritatea turiştilor ar percepe-o. Şi-n primu’ şi primu’ rând ar trebui ca noi să fim normali. Sau ce drac o însemna asta. Cum e sacu’ aşa şi petecu’. Adică noi şi vacanţele.

Ultima vacanţă de vis, proaspătă şi vie în memoria mea fiindcă încă mai pătimesc de pe urma ei, cred că s-ar clasa cu succes într-o poziţie fruntaşă din topul păţaniilor de prin vacanţe.

Aşa că las aici câteva poveşti reale şi personale, mai noi sau mai vechi, ca să nu le uit şi ca să ştiţi că întotdeauna realul frizează imaginaţia. Întotdeauna.

Destinaţie Capri, Italia.

Fiindcă probabil drumul mi s-a părut cam plicitisitor, am tot zburat în ultimii ani, m-am gândit că ar fi interesant să… leşin în avion. La dus. Aşa am aflat nişte lucruri pe care în mod normal nu aveam în veci cum să le aflu. De exemplu cum e să devii pasager vip într-o cursă Wizz Air, cum e să fie călare la propriu pe tine cinci stewardese (era de vis dacă eram bărbat), cum punguţele acelea de vomitat nu sunt bune de nimic. Pentru astfel de situaţii, veniţi cu pungi de acasă. Am mai aflat de pildă cum funcţionează o mască de oxigen mufată pe faţa mea, similară cu cea pe care ne-o prezintă stewardesele la decolare, în caz de urgenţă. Tot o urgenţă devenisem şi eu. Cum schimbi şi întârzii întreaga procedură de debarcare a unui avion întreg, full booked. Am fost debarcată prima şi abia după ce echipajul a fost ferm convins că a terminat cu mine, a continuat cu ceilalţi pasageri.

A fost de vis, vă zic, am fost escortată (din fericire pe picioarele mele, nu pe targa pregătită în acest sens) de o echipă medicală direct la limuzina care mă aştepta frumuşel chiar lângă avion, pe pista de aterizare. Mă rog, o ambulanţă, dar tot o maşină cu patru roţi era. Am mai învăţat şi următoarele lucruri. Cum e să fii plimbată într-un scaun cu rotile pe pistă, printre avioane, apoi prin aeroport până la camera de prim ajutor, fiindcă aceasta e procedura standard. Cum serviciul control paşapoarte vine el la tine, nu te mai duci tu la el şi nici la coadă nu mai stai. Doar eşti vip, ce neuronii tăi leşinaţi…

Bun, după ce am fost stabilizată şi am aflat motivele pentru care ucisesem plictiseala mea şi a celor două sute de suflete din avion, mi s-au prezentat opţiunile şi am hotărât să-mi continui vacanţa. Doar nu aveam să las un amărât de leşin să mi-o strice.

Zis şi făcut. După toată tevatura asta şi un somn de 14 ore legate, zilele petrecute pe idilica insulă au fost tare frumoase. Şi relaxante. Singura mea problemă ulterioară era să am tot timpul punguţe adecvate la mine. Aşa, just in case.

 

foto: moaca mea, a doua zi după incident.

 

 

Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

3 thoughts on “De prin vacanţe adunate (1)

  1. Nu se vede nimic suspect în poză, înseamnă că ţi-a fost bine după. Totuşi, nu mai bine faci un sudoku când te plictiseşti? Zic şi eu… 😀
    Da’ când le păţeşti, tu chiar le păţeşti, nu glumeşti…

    • Fabiola Ion

      Păi da, îmi revenisem complet. Nici n-ai zice că mi-am pierdut cunoştinţa vreme de habar n-am cât, că n-am fost informată. 😀 Sau că îmi vomitasem şi sufletul din mine de mai multe ori. Eram foarte obosită, trezită de la 4 dimineaţa, deshidratată şi cred că şi puţin înfometată. Cât să mai rezist şi eu? De-asta am dormit lemn atâtea ore după. PS: nu-mi place sudoku. :))

  2. Pingback: De prin vacanţe adunate (2) — Din viață ca-n piață

Lasă un răspuns