Vacanță de vis? Coşmar sună mai bine.

Paşaport, Bagaje, Cărucior, Călătorie, Excursie

Când spui vacanță, singurul cuvânt care-ți vine în minte e relaxare. Spus de trei ori, cinci ori, țâșpe ori, nu contează, ideea de bază e că e ceva ce aștepți de mult timp, speri să-ți faci amintiri frumoase, să petreci timpul fix cum îți dorește inimioara, nu constrâns de serviciu sau alte obligații.

Ți-o planifici și pleci. În cazul meu, o săptămână în Spania. Mai exact Barcelona, Valencia și Taragona. Ai totul pregătit, pus la punct. Bilete de avion, cazare, închiriat de mașină, etc.

Dar…

Cum m-am dat jos din avion pe tărâm catalunez, a început dansul dracilor, ielelor și ce alte fințe malefice or mai exista, fix pe capul meu și-al familiei mele, și nu m-au slăbit cu țopăitul decât când am ajuns din nou, acasă.

Prima horă la firma de închiriat mașini, unde din pământ din iarbă verde a apărut o taxă nouă, deloc de neglijat, pe care am fost forțați s-o plătim, altfel nu vedeam volan de mașină pentru toată săptămâna.

A doua horă, la hotel. Rezervat și achitat două camere duble, confirmat la fața locului doar una disponibilă, restul hotelului fiind plin. Cam o oră pierdută la recepția hotelului, obosiți, stresați, nervoși, asta după ce repetasem figura în aeroport la închiriat mașina. Era minunata seară/noapte de ajun iar eu căutam algoritmi cum dreacu’ bagi patru oameni într-un pat de doi. Simțeam cum mă pătrunde magia Crăciunului…

În a treia zi de Crăciun, de dimineață, se instaurează definitiv un fel de horă aromână care știi când începe dar nu știi când se termină. Sau un colaj de sârbe, dansul călușarului în tandem cu cel al pinguinului, gangnam style și alte acareturi de-astea. De turbo style.

Cât ai zice cafea și-un croissant mi se fură geanta dintr-o cafenea din CENTRUL Barcelonei. Și camera foto. Și banii. Și cardul. Și telefonul. Și multe alte chestiuțe mici și drăguțe ce ocupă inevitabil geanta oricărei femei. Printre care și permisul auto. Printr-o minune, un înger rătăcit în hoarda de dansatori profesioniști de pe capul meu îmi salvează buletinul și cheia (unică) de la mașina personală, lăsată în București, pentru întoarcere. Le plantează în buzunarul soțului cu două zile în urmă, printr-o magie sau ceva, fiindcă în 99% din cazuri ele stăteau laolaltă cu restul de chestiuțe mici și drăguțe din geantă. Spiritul Crăciunului a funcționat, altfel începeam un adevărat regal al dansului pe la ambasadă sau poliție, vorbind spaniola profesionist din mâini, ca să pot reveni în țară.

Evaluez paguba, ies cu greu din starea de șoc și îmi dau seama că pentru a da de urma hoțului e muncă de sisif. Hoțul furase, ca bonus, și ghiozdanul micuței zbuciumate dar paguba ei nu se compara cu a mea.

Am renunţat la gândul că Moş Crăciun de Spania ar putea să-mi aducă înapoi tot ce pierdusem şi ne-am văzut mai departe de vacanţă. Sau am încercat.

În noua locaţie unde urma să ne cazăm, în aceeaşi zi, multe mici surprize aveau să ne aştepte. Apartamentul închiriat nu era gata pentru a-şi prelua noii chiriaşi, încă se igieniza la 5 după amiaza, cheia s-a găsit cu greutatea unei jumătăţi de oră  irosită, într-un mănunchi de vreo cincizeci de chei. Răbdarea noastră era praf. Când în sfârşit, epuizaţi după o astfel de zi magică, am reuşit să ne instalăm, o siguranţă buclucaşă din tabloul electric şi-a dat obştescul sfârşit. Sau ne-a testat pragul limită al nebuniei să vadă cât de rezistenţi suntem.

La întoarcerea în ţară, Murphy şi gaşca lui de draci mi-au transmis cum au ştiut ei mai bine o urare de bun venit. În avion la aterizare, precum se ştie, cam tuturor românilor le cresc urzici şi scaieţi sub partea dorsală şi sar ca arşi de pe scaune când încă avionul mai rulează pe pistă. Apoi adoră să ducă lupte greco-romane ca să-şi recupereze bagajele de mână. Probabil inactivitatea de câteva ore le creşte adrenalina fiindcă au o energie debordantă. Efectul acesteia l-am resimţit din plin când un pantof mi-a căzut în cap. Dap. NU GLUMESC. Un pantof. Cre’că s-a molipsit de la proprietar, grăbit să părăsească bagajul în care se afla. Bagaj care şi el, la rândul lui era vraişte în spaţiul de depozitare.

Mdeci… Să recapitulez succint.

Şi cu banii luaţi şi cu pantoful în cap. Vacanţă de vis.

PS: Pentru curioşi şi nu numai, fotografiile postate pe facebook sunt făcute cu telefonul micuţei zbuciumate.

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

 

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

7 thoughts on “Vacanță de vis? Coşmar sună mai bine.

    • Fabiola Ion

      Am încheiat anul apoteotic, un an încărcat cu de toate. Păţania asta a fost, cu siguranţă, cireaşa de pe tort. Sper ca anul acesta să fie mai… altfel. Dar la cum mă ştiu, departe de mine o viaţă liniştită. 😀

  1. Pingback: De prin vacanţe adunate (1) — Din viață ca-n piață

Lasă un răspuns