Program cu elevii, 10 minute!!!

Nu știu ce vise minunate a avut persoana responsabilă cu o asemenea invenție, dar program mai eficient decât cel expus la ușa secretariatului liceului unde învață fiică-mea eu una, n-am mai văzut.

Nu am cum să nu mă minunez despre un asemenea fapt pentru că deși trăim în secolul puțin spus al vitezei, totuși, unele lucruri trebuie făcute cu ceva mai multă răbdare. Sau probabil au vrut să se plieze pe temperamentul zbuciumat al adolescenților și din două gesturi și trei zâmbete (dacă există, bineînțeles) orice problemă se poate rezolva cât ai zice… zece minute!

Pe semestrul întâi fiică-mea a lipsit trei zile de la școală pe motive serioase de sănătate. Nu e ca și cum i s-ar fi acrit de atâta învățat și a decis să-și ia un liber. Sau două. Conform regulamentului în vigoare, ca să i se motiveze absențele acumulate, trebuia să ducă o scutire medicală pe care să o depună la secretariat. În cazul de față distanța de la teorie la practică se poate măsura în grandoarea unei epopee.

Cum programul ei de școală începe cel mai devreme la ora 12, din start primul interval orar nefiindu-i accesibil, nu-i rămâne decât varianta să-și sincronizeze perfect pauza dintre două ore cu fabulosul interval de 10 minute în care are timp să predea răvașul demonstrativ prin care se atestă că ea a fost într-adevăr bolnavă.

Genială idee, vă zic, ca tu, secretariat de liceu care se respectă, să aloci dintr-o zi întreagă doar zece amărâte de minute programului cu elevii. Adevărul că astfel de idei nu sunt la îndemâna oricui sau cel puțin așa m-au lăsat să cred. Practic fiică-mea trebuie să se ridice instantaneu din bancă când a sunat, să fie deja cu hârtia în dinți, nu așezată cu grijă într-un caiet ca să nu fie mototolită, să-și lase baltă lucrurile, să străbată două coridoare lungi, să se ia la trântă cu orice cadru didactic sau coleg ce soarta i-l scoate nefast în calea ei, să bată respectuos la ușă, să aștepte să fie invitată înăuntru și într-un final apoteotic să predea hârtiuța.

Asta dacă bineînțeles, alt coleg de-al ei nu a fost mai iute de picior pentru fix aceeași problemă sau de ce nu, cu totul alta. Sau chiar mai mulți, pentru că în acest liceu învață nu mai puțin de 800 elevi, o parte din ei ce-i drept de dimineață. Ce șanse sunt ca măcar cel puțin unul din fiecare clasă să nu aibă ideea ingenioasă de a-și petrece pauza de 10 minute pe la secretariat din varii motive? Vă zic eu, niciuna, că doar matematica minutelor într-un liceu cu profil real e ceva total abstract. Eu altă explicație logică n-am putut găsi.

Dacă în acest interval de timp Sfânta ei Vezică îndrăznește să-și ceară dreptul de a fi golită sau Mărețul ei Stomac cere de mâncare, aia e, mai are de așteptat cel puțin o oră. Că doar n-o mânca când îi e foame ci când vrea secretariatul.

Nu-i nimic, dacă și-a ratat șansa într-o zi, rămâne să-și exerseze noile ei aptitudini de atletă profesionistă pentru care s-a pregătit intens pe coridoarele școlii, în celelalte patru rămase din săptămână. Mai multe nu, pentru că nimeni nu o așteaptă pe ea la infinit să îi încheie situația ei școlară.

Fiică-mea reușeste. Doar ea știe cum, ajunge în timp util la secretariat, chiar intră înăuntru, iar când iese îmi trimite niște mesaje care m-au făcut să râd dar m-au și înfuriat:

heey

am fost la secretariat

în intervalul 14 – 14.10

pentru că ăsta e programul cu elevii

dacă poți crede așa ceva

(poză program)

si a zis

că trebuie să vină părintele

să aducă scutirea

Genial!!! Că doar eu sunt elevă a liceului, nu fiică-mea. Sau mă rog, taică-su. Sau fiică-mea, la cei 16 ani ai ei,  nu e în stare să predea o adeverință în bună stare dar poate avea în grijă cheia clasei (asta e altă poveste) sau telefonul mobil.

Anul de grație 2019, Liceul Teoretic „OVIDIUS”, situat pe locul doi în topul liceelor din Constanța.

I rest my case.

foto: telefonul fiică-mii

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

13 thoughts on “Program cu elevii, 10 minute!!!

  1. Deci: am împărţit 10 la 800 şi, dacă nu minte calculatorul, se alocă 0,0125 pe cap de elev. Ce-s alea, milisescunde? Hai că-i bine. Auzi? Dar ai văzut cât se alocă părinţilor? eu zic să le daţi din timpul vostru.
    E revoltător. Dar ce se poate face?

    • Fabiola Ion

      Hai să facem alt calcul. Să zicem că DOAR 10 copii au treabă la secretariat. Mdeci, minutul și copilul. Îți dai seama cât de performantă e secretara??? Wooow, angajatul model. Da, pentru mine e foarte revoltător, de-aia am ales să zic tot, nume, imagine, numele liceului, program. Nu știu dacă rezolv ceva, dar măcar fac cunoscut acest fapt care pentru mine e total lipsit de sens. La părinți sunt de-a dreptul generoși. :)) PS: sunt exact 840 elevi, am intrat pe site-ul lor și-am numărat. 😀

  2. Dar de ce se predau scutirile la secretariat? La școala mea le preia dirigintele, după ce au fost vizate de cabinetul medical. Dacă ar trebui să se ocupe și cu scutirile, cred că secretara noastră ar scoate aburi pe nări. 😄

  3. Alina

    Creatura mai periculoasa in liceu decat secretara nu cred ca exista :))) La director in birou mai intram sa discutam cu el daca era nevoie, dar de secretariat nu indrazneam sa ne apropiem decat dupa ce incercasem du disperare sa evitam, facusem o rugaciune serioasa si ne repetasem temeinic textul de lingusire cu care sa ne prezentam.

    • Fabiola Ion

      Dragă Alina, dacă vorbești în calitate de adult, e revoltător. De fapt, în ambele e, și copil și adult. Dar dacă tu sau eu, ca adult, trebuie să recurg la texte de lingușire… e grav. Rău. Tocmai ce am încheiat anul școlar și pașii mei nu au trebuit să ajungă acolo. Sper să nici nu trebuiască fiindcă nu cred că voi fi diplomată. Deloc. 😁

Lasă un răspuns