Cum poți să încurajezi un om diagnosticat cu cancer?

cancer-389921_960_720

Nu poți. Din păcate, nu poți. Înainte de a da cu pietre, cărămizi sau alte materiale de bricolaj în mine voi explica de ce l-am luat în brațe pe „nu”. Cuvântul cancer nu e deloc magic și devastează vieți acolo unde el apare, fiindcă pe lângă trauma fizică apare mult mai dureros trauma psihică și emoțională.

 

Viața nu e întotdeauna despre hlizeală, hăhăială, floricele roz, unicorni, răsărituri și apusuri. Nu e doar despre întâmplări amuzante din viața mea. Sau despre plimbări, cărți citite, filme văzute sau experiențe plăcute trăite. Este uneori/deseori despre o realitate dură. Atât de dură încât tot ce-am scris mai sus par doar niște glume proaste.

Are câteva primăveri în plus față de mine, dar nu asta e important. Are o căruță de visuri de împlinit. Nu, greșesc, vagoane. La capitolul acesta stă mult mai bine decât mulți dintre noi și eu cred cu tărie că un om fără vise e un om sec, pierdut. El nu e. Știu că unul dintre ele, poate cel mai nobil și cel mai frumos vis al lui, e să salveze suflete aflate în cumpene ale vieții. El zice că nu prea reușește, eu cred că da. Iar alt vis frumos de-al lui e legat de o exotică și perfectă floare de cireș.

Într-o bună și senină zi de primăvară verdictul cade ca o ghilotină peste sufletul lui. Cancer agresiv la piele. În acel moment timpul s-a oprit pentru el. Stau și mă gândesc dacă am o imaginație atât de bogată încât să-mi pot închipui prin ce trece omul acesta. Nu, n-am, oricât m-aș da eu de rotundă. De simțit nici nu încape vorbă.

Ca orice om empatic, ce pot face eu? Să-l încurajez, nu? Să-i spun că totul va fi ok, că nu are de ce să-i fie teamă, că nu trebuie să stea cu ochii pironiți în tavan la ore târzii în noapte, că sigur există o soluție, întotdeauna există o soluție. Să-i spun că îi sunt alături, că îl înțeleg, că totul se va rezolva. Pentru un om sănătos poate că aceste cuvinte ar însemna ceva, pentru orice problemă ar avea, însă pentru el acestea nu valorează nici cât o ceapă degerată. Le știe pe toate pe de rost și asta nu-i schimbă lui diagnosticul. Nu-i schimbă perspectiva total schimbată asupra vieții. Nu poate aduna laolaltă toate cioburile în care el s-a fărâmat, d-apăi să le mai și lipească.

În urmă cu patru ani priveam în ochi o bolnavă de cancer, o țineam de mână și cu toată încrederea mea îi spuneam exact toate cuvintele și multe altele în plus. Era prietena mea. A luptat, dar boala a învins-o.

Aș vrea să am puterea să încurajez iar, dar nu o am. Aș vrea să-i spun că totul va fi bine, dar nu pot. Poate sunt eu defectă sau poate că după un timp, voi reuși.

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Cum poți să încurajezi un om diagnosticat cu cancer?

  1. Ce poți face? Dacă timpul și relația permite recomand să fii alături, să îl ajuți zâmbind tot timpul. Cea mai grea problemă este cea a depresiei. Și a faptului că încearcă să se îndepărteze.

  2. Ana G.

    Din păcate, nu prea poți. Tot ce spui pare artificial și ai impresia că celălalt simte exact asta. Am fost în situația de a trebui să încurajez și nu cred că m-am descurcat prea bine.

  3. Maica-mea si bunica-mea au murit de cancer. Vecina si prietena mea tocmai a fost diagnosticata cu cancer la ochi. E un sentiment absolut aiurea, ca desi am trecut de 2 ori prin asta, tot nu cred ca pot sa spun 100% ca stiu ce sa ii zic. Ma rog cu ea si pt ea…sunt disponibila oricand are nevoie de mine….dar la urma urmei, nimeni nu cred ca poate intelege 100% prin ce trece ea. Incer ca ii ridic moralul, sa nu cada in depresie, pt ca am observat ca o cam ia la vale pe calea aia si stiu sigur ca aia nu ajuta cu boala deloc. E greu, tare greu .

Lasă un răspuns