Soare, te roagă suflețelu’ meu, răsari mai târziu!

_DSC0398-01.jpeg

Îhîm. Exactly. Fără dubiu. Dacă soarele ăsta nesuferit s-ar trezi și el ca totul omu’ sănătos la cap mai pe la ora 9, așea, ar avea și el satisfacția că ar avea muuuult mai mulți fani atunci când binevoiește ‘mnealui să facă ochi. Și să ne bucure sufletul, bineînțeles.

Probabil că v-am tot stresat în ultima vreme cu răsăriturile mele, pasiunea mea de a mă trezi (uneori) în creierii dimineții pentru a vedea acest fenomen natural atât de drag mie și a-l imortaliza în imagini. Ca o paranteză, telefonul meu în galeria foto e plin în proporție de 80% cu răsărituri și apusuri, moaca mea sau a celor dragi mie apărând răzleț spre deloc. Ca să găsești o astfel de raritate faci febră musculară la degețel scrolând după așa ceva. În fine, mă abat puțin de la subiect.

Săptămâna aceasta am mai bifat un răsărit, primul pe luna aprilie. Până acum nimic nou sub soare, doar că startul a fost puțin diferit. În urmă cu câteva zile mai bifasem unul, ultimul pe luna martie, diferența între ele fiind doar câteva zile și… un mic amănunt.

Bun, pun ceasul să sune la aceeași oră, mă trezesc cu chiu cu vai și pentru câteva secunde spre ceva minute aproape că decid să-mi bag picioarele în el de… pat, mă-mbrac rapid fiindcă văd cu ochii aproape lipiți că sunt cam în întârziere și soarele nu stă să mă aștepte pe mine să răsară. Sau să mă dezlipească cu spaclu de pat. Totuși, ceva nu era în regulă. Prea liniște. Nu aud niciun pescăruș, niciun zgomot de pe afară. Prea noapte. Prea negru. Da’ cin’să stea să asculte clopoțeii ăștia interni care zdrăngăneau de zor când eu eram concentrată să nu întârzii și să nu fac zgomot prea mare prin casă? Io, nu.

Pun mâna pe clanța ușii, dau să ies și atunci mă pocnește lumina. Aia din creier nu cea de afară, căci afară era o beznă s-o tai cu cuțitu’ și s-o vinzi la feliuță.

Unde dracu’ mă duc io la ora asta?

Nu sunt la prima ieșire de acest gen și cu siguranță nici ultima. Doar că NICIODATĂ nu era atât de noapte afară, se vedeau clar stelele pe cer. Pe geam se vedea un soi de lumină, un preludiu de răsărit, ceva. Acuș, nica-nimicuța. Scot telefonul și mă uit la oră. Ora era bună doar că amețita de mine uitase complet de trecerea la ora de vară. Deci…

soareleeee răsareee cuuuu O ORĂ mai târziuuu!

Logic, nu? Da, dar nu și pentru mine.

Am rămas descumpănită cu o mână pe ușă și cealaltă pe telefon. Aveam două variante plauzibile în tărtăcuța mea. Ori plec și dau trezirea pescărușilor adormiți și a gardienilor nedumeriți ce naiba face o femeie la ora aia pe faleză sau mă întorc la loc, în culcușul cald al patului părăsit cu mare regret. Patul a avut câștig de cauză după ce m-am dezbrăcat militărește. N-am mai adormit de frică să nu ratez splendoare de răsărit și o oră mai târziu, repetând gimnastica cu hainele, eram prezentă la locul faptei de unde am plecat cu fotografiile de la un (alt) răsărit de soare.

_DSC0391-01.jpeg

A fost frumos? Ooo, da! Amuzant? Desigur. Cum să nu fie? Toate ceasurile fuseseră actualizate mai puțin al meu, din creier. Pentru mine, ora 5,51 și 6,51 tot un drac, nu se-ncurca fata în detalii de-astea de complezență,  genul unei simple cifre.

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Soare, te roagă suflețelu’ meu, răsari mai târziu!

    • Fabiola Ion

      Foarte bine că ai râs, că și eu o fac după orice pățanie. Chiar sunt minunate și mă bucur tare mult că îți plac fotografiile. 😊

  1. Ana G.

    Superbe răsăriturile tale. Da’ eu nu știu zău dacă m-aș da jos din pat, nici pentru asemenea frumuseți. Așa că, respect pentru efortul tău și mulțumiri că le arăți și leneșilor de noi.

    • Fabiola Ion

      :))) să știi că la primul răsărit am zis că o să vomit. De fapt, am și scris despre asta. Tu nu știi ce iubitoare de somn sunt eu. :))) oricum, mă bucur că îți plac!

Lasă un răspuns