Șhhhh, în liniște, da?

secret-2681508_960_720Mă duc într-o seară la biblioteca județeană să returnez niște cărți și să împrumut altele. Știți, bibliotecă = liniște. Telefonul nu sună, musca nu zboară, se vorbește în șoaptă spre deloc, ce mai, un fel de templu budist unde-ți auzi cu lejeritate toate gândurile. De fapt, ți-e teamă să nu le audă și altcineva.

Și ca să fie treaba treabă îmi iau și brelocul cu mine, adică pe micuța zbuciumată. Dacă n-ați înțeles până acum de ce îi spun așa, acum sigur veți băga la cap. După mult studiu de caz, credeți-mă, e singurul alint ce i se potrivește perfect. Uneori mai variez pe temă, îi spun ”zuza mică”.

Mergem pe jos, profităm de distanța scurtă și de vremea frumoasă de afară, mânuță în mânuță. Asta până realizez că eu devin subit vagonul și ea locomotiva. Mă trage după ea într-un pas atât de sprinten încât am impresia că sunt pe cale să pierd avionul spre insulele Baleare în mijlocul iernii. Din când în când mai zburdă ca o căpriță, sare în jurul eu, de parcă toată ziua ar fi bolit în pat. Să ne-nțelegem, eu vin de la muncă, ea de la școală.

Ajungem în juma’ din timpul preconizat de mine la destinație, ea ca o floricică, eu ca un măgar plin cu desagi ce tocmai a escaladat Kilimanjaro. Da, neinteresant acest aspect fiindcă nici nu intrăm bine căci încep întrebările. De ce nu e nimeni, ce, e clădire părăsită, de ce e atât de liniște, eu credeam că e ca la școală, de ce sunt atât de multe cărți, cărți despre câini găsim aici, cât îți ia să alegi o carte, de ce scârțâie ușa și de ce nu deschidem geamul că e mult prea cald aici și muuuulte, multe astfel de întrebări.

Suntem la secțiunea de adulți și o rog cât de frumos poate suflețelul meu să facă LINIȘTE și să se uite și ea pe la cărți. Cât timp caut eu o carte anume, ea a făcut deja trei ture de bibliotecă și se frichinește pe lângă mine. Ultima oară e cu noroc pentru ea. Adică în balsamul ăla de liniște înconjurătoare se aude deodată un zgomot continuu înfundat terminat culminant cu unul metalic, strident și foarte deranjant.

Întorc capul să văd ce s-a întâmplat dar și pentru că instinctiv știu că are legătură cu zuza mea. Corect. Fiică-mea dărâmase în mișcarea ei browniană juma’ de raft de cărți, din acelea groase și cartonate și culminase cu un suport metalic destul de greu care, ghinionistul, s-a găsit să fie în raza ei de acțiune.

Ăăăă, și-acum ce fac? Le pun la loc? mă întreabă candid ca și cum nimic nu se-ntâmplase.

Aproape c-am slobozit niște vorbe de duh, da’ noroc cu dinții încleștați care n-au permis să iasă și îi răspund sec da. Copilu’ se apucă de treabă, le așează alandala iar eu de-abia îmi stăpânesc un hohot de râs. Nu o pot certa pentru că pur și simplu mă văd pe mine, copil. Mă văd pe mine, în ea. Eu eram așa, o împiedicată și o agitată și dădeam cu bățu’-n baltă când nici nu visai.

Restul de timp l-a petrecut așezată turcește pe jos, între rafturi, cu un atlas imens în brațe studiind evoluția embrionului uman în imagini. N-aș fi zis că asta îi poate stârni curiozitatea în asemenea hal încât să.. stea. Locului. N-am fost inspirată s-o pozez, fiindcă nici nu ziceai că e același copil cu cel de mai devreme.

La secțiunea copii, aproape că am tras de ea să o iau de acolo, a repetat figura cu așezatul pe jos, scaunele erau deja un moft. Sau poate că de acolo nu mai putea dărâma nicio carte. Vorbesc de un copil de 12 ani, nu de un țânc de 3.

Într-un târziu, când am plecat totuși de acolo, cine se împiedica pe scări de să-și rupă gâtul și evident, cu piciorul stâng? Exact, io.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “Șhhhh, în liniște, da?

  1. Yeeei, sunt fan declarat zuza mică!! Mă văd şi eu în ea. Dar eu nu când eram la vârsta ei. Eu, acum. Mno:

    Kaufland, rafturi pline de chestii fragile. Ochesc pe raftul de sus un set de pahare de ţuică. Eu nu beau ţuică niciodată şi musafiri băutori de ţuică am atât de rar încât niciodată n-am simţit nevoia să cumpăr alte păhărele în afară de cele două pe care le am.
    Dar alea erau colorate, frate. Deci erau tentante. Cum să rezist când unul era galben, unul roşu, unul mov, unul verde? Nu să le cumpăr, nici nu mi-a trecut prin cap asta. Am vrut să pun mâna, să le văd mai de aproape să simt culoarea cu deştele.
    Şi am luat un set şi până să-l aduc de deasupra capului în dreptul ochilor… trei păhărele au dezertat din cartonul în care erau şi s-a făcut un fel de confetti pe jos. J de bucăţele multicolore pe… peste tot. A văzut un tip, i-au ajuns nişte bucăţele pe la picioare, m-a privit scurt, s-a uitat în direcţia de unde le-am luat, s-a asigurat că nu mai zboară nimic şi a trecut pe lângă mine ca şi cum nu ştie, n-a văzut, e total paralel cu chestia.
    Noaa, am făcut faţa de căprioară deşi pe interior mă tăvăleam de râs, m-am uitat la preţ cu spaimă: până-n 20 de lei setul, am respirat uşurată şi am chemat un reprezentant dintre rafturi. Am zis ce-am făcut, cu scuze, a zis că… lăsaţi, staţi liniştită, luaţi altul de acolo şi nu e o problemă. Păi nu vreau altul, vreau să plătesc ce-am stricat. A zis că nu. No, treaba lui, io am vrut.

    Deci… am zis că-s fac zuza? Am zis!

  2. Haha, eu nu m-aș fi supărat. Copiii sunt drăguți. Plus că dacă sunt bibliotecar, înseamnă că îmi place să aranjez cărțile, nu? Plăcerea mea să aranjez cărțile după o minunăție de copil!

    • Fabiola Ion

      N-aș băga mâna în foc pentru ce îi place să facă un bibliotecar/ă. În plus, fiică-mea a trecut ca o tornadă din moment ce cărțile nu au fost suficient de dărâmat. 😁

Lasă un răspuns