Ai carte, ai parte!

reading-925589_960_720Aşa se tot spune, când ai carte, ai parte. Ai parte de educaţie, cunoştinţe în vaste domenii, un vocabular îmbogăţit, dezvoltarea creativităţii şi multe alte lucruri benefice pe care nu stau să le înşir eu acum, aici. Însă, când am eu carte… eiii, dragii moşului şi-a babei, am parte de situaţii hilare.

De câţiva ani buni m-am împrietenit la cataramă cu biblioteca judeţeană de unde împrumut tot felul de cărţi, asta când mai pun pe pauză cumpăratul lor. În ultima vreme cum pauza asta s-a accentuat, că deh, alte vrăbiuţe zboară pe deasupra căpşorului meu şi alte priorităţi poartă ele în cioc, drumurile la prietena asta a mea s-au cam îndesit. Ultimul drum însă m-a făcut să-mi pun mari semne de întrebare în ceea ce priveşte memoria mea.

De obicei împrumut maxim trei cărţi ca să am timp să le şi parcurg, nu doar să le aerisesc, iar când mă duc să le returnez şi să iau altele, am lista pregătită cu exact ce mi-aş dori să citesc pentru perioada următoare. Adică nu prea am timp de pierdut şi n-aş dori să plec acasă cu primele cărţi picate în mînă. Nu m-a interesat niciodată să aprofundez vreo carte de bucate sau cum să cresc bibilici sau viermi de mătase.

Aşa că iată-mă cu listuţa pregătită, recit ca pe Căţeluş cu părul creţ trei titluri de cărţi şi autorii lor şi aştept. Doamna se mişcă rapid (un motiv în plus pentru care-mi place biblioteca asta), mi le aduce iar eu fericită că totul merge şnur încep să împart autografe pe cartonaşele fiecărei cărţi, conform procedurii. La ultima însă rămân cu pixu-n aer şi încep să râd cu atâta poftă încât reacţia femeii e priceless. Mă priveşte uimită, neştiind ce să zică şi parcă am văzut-o că întinde mâna după telefon. Să sune după ajutoare, evident. Nu cred că are parte în fiecare zi de femei care încep să râdă isteric, parcă ar fi lovite de streche.

Eu nu m-am oprit din râs. Nuu… am dat-o pe amplificare style, adică am dat drumul şi la lacrimi. Mucii i-am păstrat pentru maşină, unde râdeam ca o apucată. Ştiu, sunt o ciudată, dar acolo în intimitatea maşinii, motivul meu de râs şi faţa femeii care nu înţelegea reacţia mea mi-au gâdilat atât de tare creierul încât am stricat vreo cinci serveţele.

– Ăăă, s-a întâmplat ceva? Ce e atât de amuzant?

– Ahahahahaha…. nimiccc… ahahahaha…. numai eu pot fi… ha, ha, ha… atât deee… haaaaaa… uitucă!

– Uitucă? 

– Femeie, uită-te la ultima semnătură. Da, aia mare, lăbărţată. Şi la dată. Îhîm, exact, e din vară. Acum vreo şase luni. Ghici ciupercă a cui e????? Ai o singură încercare!!! Ahahahaha…

Cât de tântă să fiu să uit cu desăvârşire că eu am mai citit fix aceeaşi carte? Ce şanse erau ca nimeni, dar absolut nimeni să mai împrumute cartea asta timp de şase luni? Totuşi, nu era de fizică cuantică sau ceva de gen. Era vorba despre Rătăcirile fetei nesăbuite, de Mario Vargas Llosa.

De luat, am luat cartea dar n-am mai recitit-o. Aşa, de ambâţ şi supărare.

PS: În afară de lecitină, mai ştiţi şi alt tratament? Sau altfel spus, mai scap?

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

13 thoughts on “Ai carte, ai parte!

Lasă un răspuns