Recunoştinţa lui 2018

woman-591576_960_720

Sunt recunoscătoare pentru multe lucruri în viaţa asta şi-mi dau seama că ar trebui să practic această stare mai des. Nu neapărat pentru sentimentul de împlinire sau fericire pe care îl induce recunoştinţa în sine ci pentru că, da, e o realitate pe care de mult ori în cursa pentru atingerea viselor, o uit sau o ignor.

Se apropie sfârşitul de an şi îi sunt recunoscătoare lui 2018 pentru…

SĂNĂTATE. Este şi va rămâne pe primul loc în topul meu. Sunt îngrozită de câte campanii de strângere de fonduri pentru persoane bolnave, uneori de boli incurabile, văd sau aud zilnic. Cel mai trist este că foarte multe sunt pentru copii. Poate că de vină este şi perioada aceasta a sărbătorilor de iarnă, când lumea se sensibilizează mai uşor la suferinţa semenilor, dar chiar şi aşa văd şi sunt înconjurată de multă lume bolnavă.

Nici nu e de mirare când în oraşul în care locuiesc, la fiecare intersecţie importantă se afla cel puţin cinci farmacii şi patru bănci. Uneori sunt aliniate una lângă cealaltă şi mă gândesc că aceasta imagine reflctă de fapt starea naţiunii. Bolnavă şi săracă. Despre librăriile din Constanţa, numai de bine. Cred că sunt trei mari şi late, dintre care două sunt situate strategic în mall-uri. Între o rochie şi un pulover bărbătesc, cine ştie,  românului poate i se agaţă de mâini şi o carte. Poate. Şi ăsta e doar un mic exemplu.

Răsăriturile de soare. În vara acestui an am avut parte de mai multe răsărituri de soare decât în toată viaţa mea. Şi nu oricum, ci direct pe malul mării. Pentru că nu a fost vorba doar de spectacolul oferit de natură ci şi de o stare, o emoţie, de o limonadă rece cu ghimbir şi miere, de nisip în galoşi, mulţi paşi contorizaţi şi multă voie bună în pofida orei extrem de matinale (la primul am zis că o să vomit) ţin să-i mulţumesc celei care m-a motivat pentru asta. Mulţumesc, Cris! Ăăăă, pardon, Zuzo.

Visele vs. visurile. Sunt recunoscătoare planetelor ăstora mofturoase care atunci când vor ele pot să o facă, aliniindu-se şi pentru mine atât de perfect încât mi-au adus nişte bucurii demne de Oscar. Adică de la ce „ce mişto ar fi să…” direct la „wow, am făcut-o şi pe asta!”. Pentru asta ar fi de vină cică gândurile, Universul, vibraţia, incantaţia dar cel mai mare merit îl au ele. Aşa că… mulţumesc planetelor!

Înjurăturile. Am avut un an nu chiar uşor, cu multe provocări, iar înjurăturile au fost pe măsură. Inclusiv sentimentul de nu mai vreau, nu mai pot, dracu’ să mă pieptene şi multe alte ziceri din astea de bine exprimate cât mai plastic cu putinţă. Ironic, dar chiar vreau să-mi exprim recunoştinţa pentru posibilitatea de a înjura cu sete ori de câte ori am simţit nevoia. Unii anul acesta nu au mai putut.

Deşi poate mă repet, sunt recunoscătoare lui 2018 pentru tot ce am făcut şi ce n-am făcut.  Pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce n-am devenit. Încă. Pentru faptul că respir, văd, mă mişc, simt, sper, disper. Pentru că atunci când eşti recunoscător eşti de fapt fericit.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

2 thoughts on “Recunoştinţa lui 2018

    • Fabiola Ion

      Să fie darnic cu primul meu motiv de recunoştinţă. Iar de restu’ să se ocupe karma@co. Şi să ne citim cu aceeaşi plăcere şi în noul an. Pupici cu sclipici!

Lasă un răspuns