Când vorba-i dulce şi somnu’ la fel

woman-2197947_960_720

Se face ora 11. Noaptea. Mă aşez în pat la orizontală şi ştiu exact că pân’să număr şapte capre, vaci sau oi eu deja am adormit undeva între trei şi patru. Unul din lucrurile minunate din viaţa asta a mea e că eu nu ştiu ce-i aia insomnie şi nici nu cred că voi afla curând. Somnu’ e prietenu’ meu de-o viaţă şi n-o să stric o asemenea frumuseţe din pricina unor cornute. Bine, există şi excepţii dar pe acelea le datorez cu precădere unor cafele băute târziu.

Simt aşa cum mi se înmoaie toate oasele buluc, pilota e moale şi pufoasă, capul mi-e greu şi în seara asta sigur nu trec cu număratul mai încolo de unu. Hai, doi, cu indulgenţă. Bifez astfel încă o zi plină dar mai ales încununată de dumnezeiescul somn odihnitor de noapte. Micuţa zbuciumată, că nu degeaba îi spun eu aşa, se foieşte regulamentar lângă mine, asta face parte din rutina ei de culcare. Dacă am răbdare, în zece minute totul e aranjat, scuturat, aşezat şi gata de somn. Dacă.

Mă întreb retoric şi pentru a infinita oară când va înceta acest joc sistematic cu nervii mei şi când voi scăpa de acel „dormi cu mine în seara asta, mami?” dar şi de efectul ochilor ei umezi de căprioară nemângâiată. Din ce mă asigură ea, măritişul nu e limita superioară de timp. Mdeci, aliluia, voi dormi cu ea pân-or să-mi cadă dinţii din gură.

Ştiu că vorba e dulce în foarte multe situaţii dar nu şi într-asta. Sigur, nu. Fix când sunt convinsă c-am adormit, dulceaţa vorbelor ei îmi zgârie creierul aşezat şi el la orizontală, sătul de atâta drepţi pe ziua în curs.

– La mine în clasă… pfooooaiii, şi când începe aşa ştiu că durează cam juma’ de oră expunerea naraţiunii ei cu subiect şi predicat, introducere şi pisicii ei de încheiere că asta e cea mai lungă de fiecare dată, sunt doi băieţi pe care îi cheamă Cosmin. 

– Îhhhâmmm…

-Ştii că am multe nume ciudate, dar m-am obişnuit… îşi continuă pledoaria şi mai adaugă ceva pe acolo de mere, că a mâncat la şcoală şi că a luat o notă proastă şi că… deja casc serios şi nu prea mai aud bine.

Zbuciumata nu renunţă ea aşa uşor şi continuă în acelaşi ritm. Fix la fel.

– La mine în clasăăă… jur că după cuvintele astea n-am mai auzit nimic, dar absolut nimic. Vocea ei, da, o auzeam ca pe o muzică plăcută în fundal dar numai ea ştie ce-mi tot spunea acolo.

Acum presupun că am întrerupt-o o singură dată cu un aşaaaa… da’ nu bag mâna-n foc. Doar îmi place să cred asta. De fapt, nu mai ştiu mai departe ce s-a mai întâmplat.

Aaa, ba da, o uşă închisă, o lumină puternică şi un minunat ceas care-mi ticăia nervos că e şapte şi jumătate dimineaţa. Pe principiu’ dacă eu nu dorm niciodată tu de ce-ai mai dormi ceva în plus? Mi se pare de-a dreptu’ (in)uman şi (in)corect.

Ce voiam să vă întreb e de fapt:

Nu vă supăraţ’, copiii când obosesc? La ora 11 noaptea sigur nu.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

12 thoughts on “Când vorba-i dulce şi somnu’ la fel

Lasă un răspuns