Când mi-e poftă, cu plăcere!

20180718_151918
Când vine vorba de pofte, tot păţitu-i priceput şi puţini sunt cei care şi-o agaţă frumuşel în cui pe motiv că o să treacă aşa, de la sine. Dacă pofta de vacanţă, de somn, de varză murată sau de shopping le mai poţi amăgi cu diverse metode, pofta de dulce, pfooooaiiii, ferească cel cu cerculeţ pe cap să nu ţi-o satisfaci. Scade glicemia, creşte bulimia, nu contează, piticului de pe creier îi trebuie astâmpărată plăcerea cu care şi-a înnebunit proprietarul care altceva nu mai poate gândi. Dăcât dulce.

Poftele mele sunt, cum să vă explic eu şi să nu vă cruciţi prea abitir, departe de a fi formale. Adică na, astea banale nu (mai) gâdilă piticul meu în talpă. Nu, piticul meu s-a tăvălit pe jos când stăpână-sa de exemplu şi-a satisfăcut pofta de a-şi cumpăra cauciuri de vară în mijlocul verii şi le-a schimbat pe cele existente pentru două circa şi ceva luni. Vă zic, era în extaz.

Eu cu dulcele nu sunt certată dar nici nu avem o relaţie pasională. Adică dacă o lună de zile papilele mele gustative nu vor cunoaşte acest gust, ele nu intră în grevă sau sevraj. Nu. Niciodată însă nu ştii când te loveşte năpasta. Nu ştiu pe ce parte am dormit azi noapte sau ce soi de lămâi am visat, cert este că de dimineaţă am pornit la drum cu gândul la nişte eclere de la Alina. Alina este o cofetărie descoperită de curând în oraş şi ale cărei eclere sunt aberant de delicioase. Nu, nu-i fac reclamă, oricum n-are nevoie dar dacă-mi plac atât de mult, asta e. Să fie primit!

Mbun. Toată ziua până după amiază am visat aşa, pe şest, la ele fără să fac ceva în sensul ăsta. Piticul meu tropăia de zor iar eu nu-l puteam potoli sub nicio formă, aşa că am început să mă vaiet în gura mare la serviciu, dând dovadă de o extraordinară capacitate de convingere (de care habar n-aveam) că eclere ca la Alina nu mai există şi nici nu vor mai exista vreodată. Am zis, amin!

Momentul de apogeu dar mai ales fatidic a suprins în preajma mea doi bărbaţi, un furnizor şi-un client. Tăceau săracii de ei şi înghiţeau în sec, dar eu n-aveam ochi să le văd puternicul conflict interior şi anume cum s-o şteargă mai repede din proximitatea mea. Da, probabil moaca mea era identică cu cea a unui câine turbat. Sau plouat, tot un drac. Cert e că au părăsit incinta surprinzător de rapid.

Mi-era clar, îi chinuisem destul cu jelania mea. Mă pregăteam să găsesc un cui şi să-i lipesc piticului două perechi de palme să-şi vină în simţiri, când, ce să vezi…

Cinci oftaturi mai târziu aud ca prin vis:

Dacă-i poftă, cu plăcere!

Glăsuia suav un pachet de eclere frumos ambalat ce se aşezase comod pe biroul meu. Ăăă, pardon, era clientul ce îmi întindea sursa de fericire pe ziua în curs. Am rămas mucles mod, cuvintele se pierduseră în ecler. Eter. Mă rog…

Apoi, la scurt timp, am fost lovită de trăznet. Un alt pachet de eclere se aşeza respectuos  la coadă pe birou, pentru a fi consumate. Furnizorul meu nu putea să mă lase la ananghie sau să mă aibă pe conştiinţă.

Trăznită, mută şi cu gura plină mulţumeam în gând universului şi celor doi ghinionişti cât de generoşi au fost cu mine şi cu piticul meu.

PS: Să nu credeţi că cei doi nu au mâncat şi ei. V-am spus doar că am putere de convingere.

 

foto: telefon personal

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Când mi-e poftă, cu plăcere!

  1. Trimite clientul şi furnizorul pe A1, A5, orice A găsesc ei liberă, să ajungă urgent, că am şi eu nişte poftă din asta. Şi eu n-am clienţi d’ăştia care execută aşa.
    Una peste alta, bravo! Aşa trebuie tratată orice poftă de dulce. Că vorba ta, cu astea nu te pui. Nici eu nu-s cu dulcele, mă apucă rar dar.. ieri m-a apucat exact în faţa unei bucăţi de doboş cu vreo 7 straturi, cu ciocolatăăăă multăăă. După ce am păpat tot, mi-a fost jenă de mine vreo 7 secunde şi a trecut.

    • Fabiola Ion

      Hahaha! Ce jenă, nicio jenă… Păi ăsta e motiv de moarte de om. Băieți buni, ăștia doi, îi trimit cu tot cu ladă frigorifică, că pofta de dulce e problemă gravă ce trebuie serios tratată. Nu-i așa?

  2. Ha, ha! Tare de tot cu „pohta” asta năvalnică. Eu recunosc că sunt pasionat de dulce, dar mă abțin. Dar și când prind ocazia….. Phuuu!
    Numai bine și zile dulci, dragă Fabiola! 🙂

Lasă un răspuns