În urmă cu douăzeci de ani m-am îndrăgostit iremediabil de apusuri iar acum doi ani am redescoperit frumusețea lor aparte. Le-am iubit şi încă o mai fac. Ele reprezintă promisiunea unui nou început,  o nouă zi, o nouă șansă, o binecuvântare sau un final spectaculos al unei zile deosebite. Am surprins în poze multe dintre ele ori de câte ori am avut ocazia și deși  niciodată la fel, ele mi-au spus de fiecare dată același lucru Curaj, mâine e nouă zi! Însă… la începutul lunii mai am spus DA provocării de a vedea un răsărit de soare, la mal de mare, direct din mare. Să ne înţelegem, vorbim de o persoana fizică care nici plătită porceşte de regeşte nu ar face ochi în creierii nopţii (dap, la ea noapte e şi la 10 seara şi la 7 dimineaţa), darămite pe la un dulce şi parfumat 5 dimineaţa. Exact, persoana aia nu e nimeni altcineva decât io.

Așa că… zis şi trezit. Mai greu, ce-i drept, dar trezit. Noroc că la ora aceea matinală oraşul e mort în front, nu de alta dar nu voiam să am pe conştiinţă concetăţeni de-ai mei care printr-o fatidică decizie a astrelor îşi intersectau paşii cu ai mei. Curat ghinion.

Primul răsărit prins a fost înnorat. Bine, înnorați erau și creierii mei, mă mir că am parcat regulamentar și am fost aptă să n-adorm din picioare în timp ce tot pândeam soarele buclucaș să-și arate dinții și să mă fericească. Primul răsărit a fost așa:

La al doilea, în următoarea săptămână, lucrurile au stat mai bine. Am reușit să mă trezesc fără alarma telefonului, mi-am legat de data aceasta șireturile la adidași, m-am şi pieptănat, am şi alergat puțin fără să fiu nevoită să chem smurd-ul da’ nici mult nu mai aveam, m-am bucurat de priveliștea oferită și compania celei care lansase provocarea și care face asta… zilnic. Imaginile de data aceasta mult mai spectaculoase:

La al treilea… oboseala acumulată din ultima perioadă, stresul și miile de gânduri zilnice (chiar, de ce n-om fi oare apți să producem trei gânduri mari și late toată ziua?) și-au făcut datoria și mi-au aplicat un regulamentar adormit în canapea, seara la ora… 6. Un adormit din ăla de mutai canapeaua cu tot cu mine direct în valurile mării, îmi cântai o serenadă cu vuvuzeaua la ureche sau trăgeai cu artificii tot un drac, eu dormeam ca un înger, mai lemn ca lemnul din pădurea Letea. Minunea n-a durat decât juma’ de oră, suficient cât să reîncarc duracell-ul din mine, să dorm câteva ore noaptea iar dimineața să fiu pe meterezele falezei de la Casino și să admir iar un superb răsărit de soare.

La al patrulea… același loc dar cu un trezit la ora 4 dimineața de data aceasta iar ca bonus, am avut-o și pe micuța zbuciumată cu mine. A fost tare curioasă să vadă cum poate un răsărit de soare s-o facă pe mama ei să fie în extaz și cu un rânjet lăbărțat pe toată fața la 8 dimineața, când îi dădeam ei trezirea de obicei. A fost și ea foarte încântată deși cred că următorul ei răsărit de soare va fi peste niște ani.

De la al cincilea încolo, nu vă mai povestesc, ci doar vă invit să vedeţi măcar unul în această vară. De fapt, vă întreb, când aţi văzut ultima oară un răsărit? Dar un apus? Ştiu, poate pare un lucru banal dar vă garantez, nu e…

foto: arhivă personală

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Blec fraideiu’ și icoanele eMAG-ului - 15 noiembrie 2018
• Nu mai a(ve)m timp - 1 noiembrie 2018
• Când am chef, opresc trenu’ - 26 octombrie 2018