Depresia (mea) de primăvară

sadness-3218845_960_720

Mă păli o astenie de primăvară sau o depresie cum de mult nu avusei, sora încor(n)on(r)ată a tututor derivatelor acestora. Motive multe şi mărunte, universal valabile, de la colţul strâmb al covorului din dormitor, cafeaua prea neagră, găinaţul impecabil de alb de pe capota maşinii proaspăt spălate până la „de ce mie”, „trebuie să”,”nu mai pot/vreau/ştiu”, „naiba să mă pieptene” şi multe, multe astfel de definiţii ce nu pot fi combătute nici cu o glicemie gata să sară în aer de la cantitatea exagerată de zahăr motivaţionale de genul „lasă că”, „o să vezi că”, „exagerezi”, bla, bla, bla. Bleah.

Şi ca o optimistă veritabilă ce sunt, zic să-mi pun dosul la mişcare şi să fac ceva în sensul ăsta. Ceva care să mă scoate din zona de confort şi din starea astea vegetativo-naşpa-style. Aşa că îndrept colţul strâmb al covorului, schimb cafeaua, răzui găinaţul şi juma’ de vopsea de pe maşină şi m-apuc să port discuţii de morţii mă-sii de viaţă, neapărat filozofice cu… micuţa adultă.

Aici mi se rupe filmul. Filmul ăla prost care ruleză obsesiv în capul meu cu depresie, astenie, nevralgie, lenevie şi-alde alte „ie” fără cacofonie. Mă bagă fiică-mea într-un purgatoriu mood de uit complet şi seria de buletin dar şi ochiul de la aragaz deschis. Ziceam ceva de depresie? Ăăăă, ce e aia?

Acum când scriu, nici nu mai ştiu despre ce-am tot vorbit da’ ştiu sigur că am uitat complet de ce eram eu varză de Constanţa şi când ne-am oprit, ea s-a dus să-şi facă liniştită temele iar eu am băut două pahare de apă pe nerăsuflate. Nu ştiu ce atu au copiii ăştia adolescenţi (mai ales ai tăi) da’ când simţi că nu mai poţi, poartă o discuţie cu ei. Uiţi tot. Copilul ăla te face să te întrebi cum de tu eşti orb şi surd şi tâmp în mod sincron iar pentru el totul e simplu. Bine, în cazul fiică-mii uneori e extrem de greu să vadă maşina parcată la cinci metri de ea şi pe mine la volan, cum o aştept cuminte ca o călugăriţă în timp ce ea butonează telefonul. Sau mie să mi se spună acelaşi lucru de cinci ori iar eu să nu-l aud nici măcar o dată. Dar asta e cu totul altă poveste.

Revenind, ea m-a scăldat prin multe ape cu şi despre mine, de sunt mai curată sufleteşte acuş decât un prunc proaspăt botezat. M-a resetat. Mi-a blocat orice tentativă de tăiat frunză la câini în ograda stării mele sau venele-n lung şi lat. Mi-a dat bobârnacul în fund şi-n moacă ca să trag de mine până-n vară. Cică atunci, în vară o să văd luminiţa.

Până atunci o să tot pasc lobodă, ştevie, clorofilă în stare pură şi m-apuc să socializez vârtos cu fiică-mea. Altă şansă n-am.

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

13 thoughts on “Depresia (mea) de primăvară

Lasă un răspuns