Viața și zâmbetul din ea

IMG_9945Am fost azi la mormântul ei pentru a-i spune în felul nostru, al celor câțiva adunați, la mulți ani. Am celebrat viața acolo unde ea nu mai este. Am celebrat zâmbetul așa cum îi plăcea, movul, ciocolata și Coca-Cola. Ar fi împlinit în această toamnă 40 ani.

Nu, n-am plâns, nici nu cred că asta și-ar fi dorit, ci am râs. Am glumit despre moarte. Și despre viață. I-am adus flori, i-am dăruit puțină lumină în flacăra candelei aprinse, am mâncat brioșe cu ciocolată și am băut Coca-Cola. Ea ne-a zâmbit tot timpul din poza de pe marmura albă a crucii mult prea mari pentru sufletul ei. Ne zâmbește tot timpul în sufletul nostru.

Anul trecut a pierdut în fața cancerului cea mai prețioasă luptă pe care o poate duce un om, lupta pentru propria viață. A purtat-o cu o tenacitate demnă de invidiat dar în final, a pierdut. Nici măcar nu împlinise 39 ani.

Avem o singură viață și îi suntem datori să-i zâmbim mereu, indiferent de cum i se scurge nisipul în clepsidra timpului. Avem văi de coborât, abisuri de prăbușit, munți de urcat, piscuri de îmbrățișat, un singur soare de privit.

Avem vise de urmat și împlinit, avem de iubit, de iertat și îmbrățișat. Avem de sperat, călătorit, contemplat. Avem o sumedenie de lucruri de făcut și mult prea puțin timp pentru asta. Știu sigur că nu avem timp de urât, invidiat sau dezgropat potcoave de cai morți.

Mă uit la mine, la femeia care de curând a împlinit 40 ani. La temerile, fricile și angoasele mele. La bucuriile, împlinirile sau fericirea mea. Mă gândesc la ea, la Mădălina, apoi constat cu amărăciune că n-a avut privilegiul acesta și mă izbește faptul că în tot acest timp am zâmbit prea puțin. Ar fi trebuit s-o fac mai des, mai mult, mai ușor. Nicio problemă nu e atât de imposibil de rezolvat atâta vreme cât sunt (încă) în viață. Cât respir. Cât încă simt căldura blândă a soarelui de toamnă sau aud freamătul mării atunci când mă plimb pe malul ei.

Acum știu că nu mai trebuie să mai amân nimic din ce e menit să-mi aducă cel puțin un zâmbet pe fața mea. Ce e menit să fie oglindit pe chipul altor oameni. Care să facă să strălucească soarele din mine, soare care de prea multe ori l-am acoperit de nori.

Până la urmă despre ce e vorba?

Despre viață. Și despre zâmbetul din ea…

IMG_9947

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

14 thoughts on “Viața și zâmbetul din ea

  1. Mi-as dori sa nu invatam din lectii atat de aspre de viata. Ideal ar fi sa nu existe pierderi pentru a conștientiza care e miza. Din pacate idealul asta e chiar irealizabil. Ca si tine, traiesc aceeasi senzație. Ca un omagiu adus celor bravi care au trait agonia. Sa zâmbesc si sa întâmpin viata cu toata energia de care sunt capabilă. Ca altfel totul e precar. Nu stii cand e si daca va mai fi. Asa ca prezentul mi-a devenit cel mai bun prieten. Il exploatez la maxim cu dăruire.
    Iti admir tenacitatea!

  2. Uf, ce dure sunt aceste evenimente, în urma cărora perdem de lângă noi oameni dragi… Dar bine ai zis că trebuie să mergem înainte cu zâmbetul pe buze și cu optimism în suflet. Vor fi și alte încercări, dar tocmai ele ne fac mai puternici. Și da, să ne bucurăm fără nicio amânare de tot ceea ce trebuie trăit, făcut, gustat, împlinit, căci timpul nu ne așteaptă pe niciunul!

Lasă un răspuns