Mă trezesc de dimineaţă, rectific, SUNT TREZITĂ DE DIMINEAȚĂ (!!!) şi am senzaţia că m-a călcat trenu’. Asta aşa, la prima strigare. De fapt simt prin toţi porii cum o întreagă garnitură de tren m-a făcut foiţă de ţigară. Ce intercity, ce rapid, ce accelerat… Niciunu’ din ăstea, direct unu’ japonez. Final touch, unu’ autohton, un personal care nu era hotărât dacă să meargă la mare sau la munte.

Depun un minim efort (cam juma’ de oră) să mă dau jos din pat, reuşesc şi-mi mai ia tot pe atât să mă îmbrac. Singurul gând care mă motivează în aceste clipe de grea suferinţă e o cafea. Nu una normală, ci o bombă de cafea care să-mi tragă un şut în creier şi să-l repună pe şine. Îmi compun o faţă cât de cât omenoasă să nu sperii pe nimeni da’nu garantez pentru asta şi plec de acasă.

Acum pe drept cuvânt, nimeni nu e vinovat de moaca mea creponată şi chiar n-are sens să dau altora motive de coşmar sau de gâlceavă. Că poate au avut şi ei aceeaşi soartă şi astfel de victime ale soartei trebuie lăsate în pace, să-şi revină, pentru buna orânduire şi stare zen a umanităţii. Şi mai e ceva, gândul ăla motivant mă face să zâmbesc, deci nu sunt iremediabil pierdută.

Aşa că îmi prepar Molotov-ul, îl beau cât ai zice bombă şi simt instantaneu că-n urechi am niște artificii, pulsu’ îmi e în gât iar fața mi-e un rânjet toată. Încep să vorbesc într-una, să mă mişc ceva mai repejor decât de obicei în ciuda foilor de ceapă de pe mine, degetele să facă un breakdance pe tastatură şi tot aşa. Punctul culminant e că mă duc să-mi iau una bucată de fată de la şcoală şi aproape că reuşesc asta în timp record dar cât pe ce să ajung acasă fără ea, doar eram pe sistem turbo. Ea n-avea nicio vină că în loc de două linguriţe de cafea eu pusesem cinci. Doar se minuna cât de eficientă îi era mama.

Acu’, ce vreau eu să vă zic e că dacă într-o zi toate planetele sau pernele din pat ţi s-au aliniat strâmb sau o zi are toate semnele că începe prost și crezi că ai toate şansele ca ea să se termine chiar mai rău, ei bine o cafea, pardon o bombă de cafea poate face minuni. Uiți de toate, mai puțin de numărul de la salvare care fără să vrei a devenit mantra zilei tale.

PS: am așa un feeling că în seara asta inventariez vreo două stâne de oi, cinci herghelii și trei ferme avicole.

foto: pixabay. com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Cine sunt eu? - 20 iulie 2017
• Fătuca tatii, te-am dus la timp! - 17 iulie 2017
• Pepenele roșu întărește muşchiu’ - 7 iulie 2017