Deşi cel mai probabil că o să-mi pun în cap nişte mame de băieţi şi ceva niscaiva de fete, tot o să zic. Zic şi eu aşa, să mă aflu-n treabă fiindcă ştiu că nu schimb nimic. Da’ absolut nimic. Băieţelu’ lu’ mama de trei ani va rămâne mereu băiatu’ lu’ mama de treijdăani sau pe-aproape, atâta timp cât mămica lui nu-i va da drumu’ din braţe de teama că va rămâne cu ele goale. Nu, nu va rămâne.
Am un furnizor de treijdăani. Băiatu’ lu’ mama. Aşa l-am botezat, aşa-l strig, fix aşa o să-i modific numele în telefon. Îşi poartă porecla cu zâmbetul pe buze, nu se supără, cre’că-i place. Mi-a povestit cu mândrie cum într-o zi mama lui i-a schimbat becul din dormitor pe motiv că el nu ştie. Pe o priză n-a pus mâna-n viaţa lui. Nu vă gândiţi la prostii, da? Aşa a declarat. Pentru astea două şi câte altele d-asta s-au inventat mamele.
Un burlac convins, la vreo cincizăci de ghiocei, locuia de ani buni cu mama lui. Mămica grijulie gătea, spăla, făcea curat, făcea piaţa, focul în sobă la şapte dimineaţa fiindcă atunci când se trezea, copilului nu trebuia să-i îngheţe degetu’ mic de la picioru’ stâng când intra în papucul de casă gata pregătit la capul patului. Mâncărica era încălzită cu mare dragoste, fix la aceeaşi oră şi servită ireproşabil. Au trăit amândoi o lungă şi frumoasă viaţă. Împreună.
Alt băiat. Bărbat. Nevastă, copii, soacră, mamă. All inclusive. Doar vreo patruşcinci de ierni. Mă-ntreabă cu ochişorii lui vioi, ca două mure ce cheie îi trebuie lui acasă să schimbe ceasu’ şi furtunu’ de la butelie. Îmi permit şi-l întreb „Da’ când le-ai montat ce cheie ai folosit?”. Răspunde foaaarte prompt „Aaa, păi nu ştiu, nevastă-mea s-a ocupat. Ea m-a trimis să cumpăr alta că nu o găseşte p-aia veche.” Aham, cât se poate de logic, nu? Eu sunt de vină, stau prost cu logica.
Mai că l-aş fi întrebat ce trebuie să pun eu în ciorba de pui, morcov sau prune, leuştean sau nucă de cocos? Da, na, nu toate femeile fac ciorbă după cum nici toţi bărbaţii au vreo minimă relaţie cu butelia din casă.
Un… copil. Băiatu’ lu’ mama. Clasa a VI a. Mămica îi pregătește grijulie ghiozdanul pentru a doua zi în timp ce prințișorul se joacă pe tabletă. Asta, după o zi de muncă și treaba de acasă.
N-are sens să continui. Exemple elocvente sunt la tot pasul şi din păcate, nu puţine.
Ce fac eu în sensul ăsta?
Deşi sunt mamă de fete, le-am responsabilizat de mici și încă o mai fac deși uneori îmi scot peri albi. Nu-mi doresc două prinţese crescute-n puf, fiindcă nici eu n-am fost și puful ăsta sigur nu o să le facă bine pe viitor la coloana vertebrală.
Ca exemplu, acum nu vă-nchipuiți că îmi gătesc trei feluri de mâncare inclusiv desert, dar nici foc la casă n-au dat când le-a lovit talentul culinar. Bonus, am avut o bucătărie foarte curată în ciuda faptului că presimțeam că-mi va trebuie cel puțin două zile de concediu ca să fac curat după ele. Ei bine, nu, iar seara am mâncat niște clătite demențiale.
Așadar dragi mame de băieți, nu vă handicapați băieții pe viață începând uneori din fragedă pruncie până la adânci bătrâneți! Nu-i transformați în dependenți de fusta voastră pentru ca mai târziu să plasați mâța în ograda iubitei sau a soției! Motive? Am enumerat doar câteva mai sus.
foto: pixabay.com
Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)
- Program cu elevii, 10 minute!!! - 17 mai 2019
- Cronicari digitali la Constanța - 14 mai 2019
- Cum să te faci de râs la Mega Image în 3 pași simpli - 18 aprilie 2019
25 thoughts on “Băiatu’ lu’ mama”