Du iu spic ingliş?

secretary-544180_960_720

A vorbi limba engleză în zilele de azi e un must have, o condiţie minimă dar absolut necesară în anumite domenii de activitate, un mod de a putea să te descurci cel puţin onorabil în orice capitală europeană şi nu numai, dar mai ales şi zău dacă mint de a te da rotund, interesant sau cu mai multe băşini figuri în dotare. Du iu spic ingliș? te poate ajuta indubitabil dacă conlocutorul tău chiar vorbește sau măcar înțelege engleza.

Zi de lucru obişnuită. Mă rog, aşa părea de dimineaţă. Sună telefonul fix. Răspund. O voce cristalină de duduie netrecută de 25 ani îmi zgârie niţel urechile chinuite de o pârdalnică răceală ce a hotărât să-şi dea doctoratul pe mine, atât de conştiincios studiază comportamentul meu în arta suflării nasului din trei în trei secunde şi a ritmului cu care bat toba mai ceva ca fanfara militară.

„Bună ziua, firma X?”

O voce venită de la strămoşii mei cred, căci eu nu o recunosc, a mea n-are cum să fie, îngaimă cu tonul cel mai optimist posibil un firav „da”.

Mai bine ziceam nu. Probabil îşi cerea scuze şi mă lăsa în plata Domnului şi-a răcelii mele de suflet şi nu-mi chinuia rău de tot singurul neuron rămas funcţional la limita de avarie.

Zgârietura continuă fără nicio pauză:

„Mă numesc Cristina Dumbrivoschi (parcă aşa a zis numele de familie), sun din partea Fandeişon ăf Establişing ăf…. (şi ce-o mai fi scrijelit ea pe creieraşul meu că n-am mai reţinut) şi vreau să vă trimit o invitaţie.”

Eu cu o economie până la zgârcenie de cuvinte spun un „aşa…” şi ea brusc îmi solicită toată atenţia din acel moment.

„Do you speak english?”

„Hăăă???” am vrut să scot pescăruşu’ pe gură  dar cum aveam vocea baritonală şi să nu creadă că-i trag cu un civilizat „huooo” m-am abţinut. De unde să ştie ea săraca că azi e joi, nu e 13, am fengşuiul deja f… recat, n-am chef de vorbă cel puţin o săptămână de acum încolo, d-apăi să-i fac hatârul şi să vorbesc cu ea în engleză.

Da, na, bag un „a little” şi tocmai ce-mi dau acordul la un monolog pe care mă strădui să-l urmăresc dar mai ales să-l înţeleg. Engleza ei e basic, apreciez că nu mă chinuie, îmi dă detalii despre un eveniment organizat de Fandeişon… (tot aia de mai sus) la care administratorul firmei unde lucrez eu trebuie musai să participe că altfel nu ştie cum să-şi numere banii de la ciorap, bancă, buzunar sau inexistenţi şi că va găsi soluţia perfectă să devină miliardar în vise peste noapte. Eu doar „ok, ok”.

Bun, îi spun adresa de mail pă româneşte, că dacă o cheamă Cristina zic eu că știe minim de limba română, unde poate trimite invitaţia cu pricina şi să mă lase-n pace dar mă plezneşte peste fruntea-mi încinsă cu întrebarea:

„But the general manager of your company speak english?”

Ahhh, pupa-ţi-aş engleza ta perfectă şi vocea minunată cum de nu ai început cu asta? Să afli tu cât de elevat e șăfu’ meu? Că poate altfel n-are mutră de conferințe d-astea princiare. Well, şăfu’ meu spicuieşte rusa, da’ ştii ce zâmbet şarmant are? Şi cu el se descurcă very good, pe cuvânt!

Nu i-am spus asta, ce rost avea, doar că lăsaţ’ donşoară că îi traduc eu tot ce are el nevoie, dar cu alte cuvinte, de-alea englezeşti. Oficiale. Satisfăcută de răspuns, asigurată că invitaţia ajunge unde trebuie, încheie conversaţia în acelaşi mod în care a început-o.

„Mulţumesc, o zi bună!”

Ai să mori tu, de fată dășteaptă și frumoasă! Trebuie să fie frumoasă, nu?

Din clipa în care am închis telefonul, am făcut temeinic două lucruri. Am verificat mail-ul și mi-am suflat nasul, doar-doar o intra minunăție de invitație și poate rețin și eu numele pompos cu care mă chinuise la început.

Nici până acum n-am primit nimic, a trecut deja o zi. Să fi fost de vină engleza mea?

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

12 thoughts on “Du iu spic ingliş?

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Vaiiii, am prăfuit deja un pachet din ăla pătrat, de mașină. Și nu dau semne că mă opresc aici. Acuș sunt pe țuică. Fiartă. Încă judec limpede. Mulțam fain! Te pup!

Lasă un răspuns