A mai trecut un an peste mine. Am mai adăugat o floare în buchetul vieţii cum ar spune unii. Eu aş zice că matematic acum am de trei ori vârsta buburuzei mari, un număr pe care nu-l mai contabilizez că m-apucă bâţâiala, şi să zicem că am mai învăţat câte ceva. În rest, prefer să nu mă gândesc. Cum spuneam, are legătură cu bâţâiala. Sau cu zenul.

Dacă anul trecut ziua asta aniversară a fost însoțită de adrenalină în cea mai pură formă, asta pentru că am vrut să sar apoi am sărit cu parașuta, anul acesta am fost o cuminte. N-am mai vrut nimic. Bine, ceva, ceva tot am vrut. Am plecat câteva zile de acasă și-am ajuns pe lângă, aproximativ, Cuca Măcăii. Undeva pe la munte. La dus mai puțini kilometri, la întors am observat detalii prin mașină de care habar n-aveam iar scaunul mașinii deja era de nedespărțit de posteriorul meu. Și-am mai observat cât de rapid pot găsi o banană sau căștile fiică-mii atunci când sunt solicitată fără să fac prea multe contorsiuni.

Cât despre ziua mea sau vârsta mea, nu m-a pocnit sub frunte nicio revelație. Despre cum ar trebui să mă simt sau ce ar trebui să simt. Absolut nimicuța. Poate pentru că la una din cazări am pocnit eu bine un tavan oblic, neluat în calcul la trecerea mea pe sub el. Sau poate la anu’ când schimb prefixul și fac criza aia mult dezbătută.

În fine, ideea principală a acestui post e că după o anumită vârstă, la fiecare diferit cred, nu prea mai ai dorințe strict materiale legate de propria onomastică. Mai simplu spus, nu mai vrei poșeta X, bijuteria Y, rochia aia la care bălești de două luni sau pantofii ăia bestiali pentru care ai face moarte de om. Asta în cazul unei femei. Nu.

Îți dorești lucruri mult mai simple, care nu se pot cumpăra cu bani. Timp alături de cei dragi și sănătate.

Îți dorești lucruri pe care le ai dar pe care le ignori de cele mai multe ori.

Îți dorești puțină liniște în centrifuga asta zilnică în care suntem prinși cam toți.

Îți dorești împlinirea unor vise mai vechi sau mai noi.

Îți dorești mai mult timp pentru propriul eu sau propriile idei năstrușnice.

Îți dorești emoții sau trăiri.

Dar ca un paradox, trebuie să muncești pentru ele deși sunt cadourile mult dorite de ziua ta.

foto: pixabay.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Cine sunt eu? - 20 iulie 2017
• Fătuca tatii, te-am dus la timp! - 17 iulie 2017
• Pepenele roșu întărește muşchiu’ - 7 iulie 2017