„Muzica ie veața mia!” aș fi pus titlul acestui post, dar cum nu e vorba despre o lecție de gramatică ci despre gusturile muzicale ale fiecăruia, am vrut doar să subliniez că muzica pe care fiecare o ascultă, îl reprezintă. Deși după ce vă voi povesti mai jos, cred că-mi schimb părerea.

Dimineață. Hai să zicem un fel de prima oră. Până în ora 9, oricum. La birou. Capul meu e cu totul în cana de cafea, la pescuit de gânduri crețe și mărețe pentru ziua în curs. Tocmai tind să cred că am prins un peștișor, sigur poleit cu aur, ca să adune hoarda de gânduri și să le alinieze frumos, când aud de afară o linie melodică hiper, super, ultra, mega, n-ai-cum-să-n-o-știi, tot-poporu’-a-auzit-de-ea… cunoscută.

Evident, cafeaua încă nu începuse să-și facă efectul, zic că mi se pare, dar nu, ea stăruie căci e la cote maxime, un fel de bubuială din aia caracteristică verii, când tot șoferu’ merge cu geamurile la maxim deschise și împarte cu generozitate plăcerile lui muzicale cu restu’ de inculți din jurul lui. Tu degeaba le ai închise, tot auzi.

Simt cum intru în fibrilație. Nu, nu e de la cafea. Am recunoscut cu stupoare melodia, în toată splendoarea ei. Mă ridic de pe scaun, mă uit pe geam să pot observa mai bine de unde provine exact minunea cântăcioasă. Și văd. Și fac ochii cât toate soiurile de ceapă existente. Continui să mă uit perplexă, încercând să procesez ce văd. Imaginea văzută de mine refuză să se asocieze cu sunetul. N-are cum.

O mașină 4×4, un bărbat la volan, extrem de serios, privirea fixă, cu mâna purtătoare de verighetă atârnând inertă pe exteriorul portierei, având pe bancheta din spate scaune de bebeluși iar în geam parasolare cu imagini din desene animate. Omu’ asculta…. ei bine… n-o să credeţi… „Alunelu, alunelu, hai la joc, să ne fie, să ne fie, cu noroc…”. Era singur în mașină. El și gândurile lui, acompaniate de muzică pentru copii. Mici, foarte mici. Am avut timp să observ toate detaliile fiindcă stătea la semafor.

Ştiu, gusturile muzicale nu se discută dar gustul lui… Eu când sunt singură în maşină ascult ce vrea muşchiuleţu’ meu, destul am pătimit cu „Săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge… toată ziua prin zăpadă, vine lumea să o vadă…” în mijlocul verii, la patrujdăgrade în creierii mei sau „Înfloresc grădinile, ceru-i ca oglinda, prin livezi albinele, şi-au pornit colinda…” când zăpada era de-un metru prin oraş şi circulam cu patru saci de nisip în portbagaj pentru că maşina avea tracţiune doar pe spate. Mda, alte timpuri, alte vremuri, alte… gusturi muzicale.

Omu’ ăsta cre’că savura fiecare cuvinţel. Sau se întreba dacă a lu’ Nelu (care Nelu?) o fi melodia asta. Sau habar n-am… Cert e că sfârşitul melodiei nu l-a trezit din reverie, fiindcă în acelaşi sonor maxim a început să mediteze la structura controversatului pod de la Agigea pe binecunoscutele versuri „Podul de piatră, s-a dărâmat, a venit apa….”. Sau cel puţin aşa-mi place mie să cred. Noroc că s-a făcut verde la semafor şi a plecat.

Ce să mai… la deal, la vale… preferinţele lui muzicale mi-au ţăcănit creierii toată ziua. Fredonam şi eu „Alunelu”. „Podul de piatră” cânta deja singur.  N-am putut să-mi comut gândul de la aceste două melodii decât la volanul maşinii, cu melodiile mele preferate.

foto: baby.unica.ro

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• De ce nu mai scriu? - 18 iunie 2018
• Jurnalul unui răsărit de soare - 4 iunie 2018
• Nu te limita. Zboară! - 10 mai 2018