Ai un vis. Adică te pocneşte ideea unui vis la geamul unui avion, departe de ţară, exact cu viteza lui de deplasare. Aşa, din senin, fără nicio legătură cu momentul sau măcar conjunctura. Începe să prindă aripi, tu cochetezi cu gândul să-i jumuleşti nişte pene, prea repede i-au crescut, dar el nu se lasă mai prejos, continuă să crească precum Făt Frumos într-o oră, că atât mai ai până aterizezi.

Prea târziu să-l dai pierdut, eventual predat unei stewardese. A devenit român. Îl iei frumuşel şi-l duci acasă. Îl speli, îl îmbraci, îl îngrijeşti dar mai ales îl hrăneşti. Că doar e produsul minţii tale sclipitoare din acel moment. N-ai de lucru, nu-ţi mai place moaca lui, îl transformi în realitate. Adică începi.

Drumul e lung, o ştii prea bine, e foarte anevoios şi plin de înghiţituri în sec, tăceri, nişte lacrimi strânse bine între gene, dă-le încolo, nu vrei să-ţi strice rimelul, dar visul… daaa, e aşa frumosss, e cu inimioare, toporaşi, confetti şi baloane. Astea la final, când în sfârşit îl vezi realizat. Da’ n-ai ajuns până acolo. Doar te mănâncă spinarea să ţi-l închipui.

Şi-ncepi să transpiri pentru el. Uneori rău de tot. Aproape de stop cardiac. Noroc că ai putere, forţă şi un car de răbdare să nu renunţi la el. Că doar nu l-ai visat aşa, ca să te afli în treabă. Nuuu…. Visul tău e cel mai frumossss!! E cu inimioare, toporaşi, confetti şi baloane. Şi tragi ca boul, tot înainte sperând că nu mai ai mult. Şi-o să ajungi să spargi nenorocitele alea de baloane.

După o perioadă observi că Făt Frumosul ăsta de vis se dă de trei ori peste cap şi se transformă în Balaurul cu şapte capete. Doar şapte, că numai atâţia ani ţi-a mâncat din viaţă, dar ce contează, el era frumossss de pică, cu inimioare, toporaşi, confetti şi baloane. Toporaşii s-au uscat, de unde atâta apă să-i uzi?

De câteva ori l-ai trimis la dracu’, bine de tot, din tot sufletul, da’ ai avut tu grijă să verifici dacă a ajuns în siguranţă ca să ştii de unde să-l aduci înapoi. Că parcă avea multe inimioare, nu? Cum să le omori? Cum să le alungi? Cum să le uiţi? Erau multe, multe, pufoase, aprinse, moi, calde… pana ta, că doar tu le-ai proiectat, nu? Tu şi mintea ta creaţă. 

Într-un final renunţi la el. Cu tot cu inimioare, toporaşii, baloanele, confetti-urile şi alte bazaconii siropoase. Care-ţi făceau sufletul frumos şi mintea zdrenţe. Ai obosit, nu mai poţi, nu mai ai elan şi nici cu ce să-l hrăneşti. Da, a crescut frumos, cât alţii într-o viaţă, te bucuri de cum arată până acum dar ştii bine că nu e terminat. Iar tu eşti resemnat. 

Atunci de ce mama dracu’ mintea ta, aia cu ceva IQ, ţi-a permis să naşti asemenea aberaţie? De vis?

foto: quotesgram.com

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Mamăăă, ce mamă sunt! - 16 octombrie 2017
• Temele, interminabila epopee a părinţilor - 11 octombrie 2017
• Despre lumea virtuală şi oamenii din ea - 25 septembrie 2017