Azi mi-am amintit de acele momente speciale de când am devenit mamă și până în prezent. Și când spun speciale, spun acelea care mi-au rămas atât de vii în memorie încât nu le voi uita niciodată. Momente bune dar și rele.
Prima oară când am născut și într-un moment (foarte rar, ce-i drept) de respiro din perioada spitalizării, am privit buburuza cum dormea liniștită și mi-am zis zâmbind „Bravo fată, ai reușit-o și p-asta, să te văd de acum încolo ce naiba faci!”. Ei bine, m-am descurcat.
A urmat momentul când buburuza a început să meargă singură. Atunci mi-am zis „În sfârșit, am scăpat de cocoșeală!”. Nicio problemă, peste câțiva ani urma să reiau îndeletnicirea asta.
Prima răceală și prima febră. Prima spitalizare serioasă, urmată de a doua. Imaginea doctorului care nu mai ieșea din operație iar când a făcut-o și melcul se mișca mai repede decât el, venind spre mine să-mi dea veștile. O secundă în plus a fost hotărâtoare să nu mă reped spre el și să-l traumatizez. Ulterior, când totul a fost bine, mi-am spus „Cât de calm a putut fi el iar eu cât de nebună eram!”
Prima zi de școală, bobocică de clasa I. Sentimentul acela de mândrie și emoție amestecat cu „Dă Doamne să nu-mi rup gâtul pe tocurile astea si să ajung întreagă acasă!” Am reușit și una și alta. La buburuza mică nu-mi aduc aminte să fi purtat tocuri.
Emoția primului ei banchet, a rochiței și a coafurii alese, în concordanță cu vârsta. Mda, atunci am avut sentimentul ăla amar că eu n-am avut parte de asta, nici măcar la banchetul de clasa a XII a. În schimb, bucuria ei că o ajut și ne sfătuim a însemnat enorm pentru mine.
Momentul ăla când toți patru biciclim în șir indian prin parc, în sfârșit am scăpat de cărucioare sau triciclete, ei întorcând tot timpul capul după mine iar eu „Băga-mi-aș, de ce rămân mereu ultima?”
Mă gândesc că nu știu ce amalgam de sentimente voi avea când buburuza mare va face 18 ani sau când una din ele se va mărita. Bănuiesc eu care va fi prima dar nu fac pronosticuri. Știu însă sigur care va fi unul din gânduri: „Ce baborniță șmecheră sunt!”
Momentele vin și pleacă, trăirile însă nu. Iar eu de-abia aștept să fac loc altora noi, la fel de intense.
foto: salvaticopii-iasi.ro
Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)
- Depresia (mea) de primăvară - 20 aprilie 2018
- Un altfel de Paşte - 3 aprilie 2018
- Regalul vinurilor la Constanţa - 27 martie 2018
20 thoughts on “Momentele mele de mamă”