Momentele mele de mamă

20 Comments

image

Azi mi-am amintit de acele momente speciale de când am devenit mamă și până în prezent. Și când spun speciale, spun acelea care mi-au rămas atât de vii în memorie încât nu le voi uita niciodată. Momente bune dar și rele.

Prima oară când am născut și într-un moment (foarte rar, ce-i drept) de respiro din perioada spitalizării, am privit buburuza cum dormea liniștită și mi-am zis zâmbind „Bravo fată, ai reușit-o și p-asta, să te văd de acum încolo ce naiba faci!”. Ei bine, m-am descurcat.

A urmat momentul când buburuza a început să meargă singură. Atunci mi-am zis „În sfârșit, am scăpat de cocoșeală!”. Nicio problemă, peste câțiva ani urma să reiau îndeletnicirea asta.

Prima răceală și prima febră. Prima spitalizare serioasă, urmată de a doua. Imaginea doctorului care nu mai ieșea din operație iar când a făcut-o și melcul se mișca mai repede decât el, venind spre mine să-mi dea veștile. O secundă în plus a fost hotărâtoare să nu mă reped spre el și să-l traumatizez. Ulterior, când totul a fost bine, mi-am spus „Cât de calm a putut fi el iar eu cât de nebună eram!”

Prima zi de școală, bobocică de clasa I. Sentimentul acela de mândrie și emoție amestecat cu „Dă Doamne să nu-mi rup gâtul pe tocurile astea si să ajung întreagă acasă!” Am reușit și una și alta. La buburuza mică nu-mi aduc aminte să fi purtat tocuri.

Emoția primului ei banchet, a rochiței și a coafurii alese, în concordanță cu vârsta. Mda, atunci am avut sentimentul ăla amar că eu n-am avut parte de asta, nici măcar la banchetul de clasa a XII a. În schimb, bucuria ei că o ajut și ne sfătuim a însemnat enorm pentru mine.

Momentul ăla când toți patru biciclim în șir indian prin parc, în sfârșit am scăpat de cărucioare sau triciclete, ei întorcând tot timpul capul după mine iar eu „Băga-mi-aș, de ce rămân mereu ultima?”

Mă gândesc că nu știu ce amalgam de sentimente voi avea când buburuza mare va face 18 ani sau când una din ele se va mărita. Bănuiesc eu care va fi prima dar nu fac pronosticuri. Știu însă sigur care va fi unul din gânduri: „Ce baborniță șmecheră sunt!” 

Momentele vin și pleacă, trăirile însă nu. Iar eu de-abia aștept să fac loc altora noi, la fel de intense.

foto: salvaticopii-iasi.ro

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

Articole similare

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

20 thoughts on “Momentele mele de mamă”

  2. Poteci de dor

    Să dea Dumnezeu să trăiţi numai momente fericite! Şi să ne povesteşti cum e cu nepoţeii prin parc. 😉 Stai, nu sări la mine, normal că mai e până atunci. Dar îmi doresc şi mie să fiu p-aci atunci şi vouă să fiţi sănătoşi şi cu chef de joacă.

    Răspunde
  4. Walter Rorschach

    Ai găsit vreun „oracol” ? Şi dacă da, l-ai răsfoit ? 🙂 „Oracolul” era specific erei pre-internet: un caiet unde se scriau „vorbe cu înteles” şi se lipeau poze „tulburătoare” cu exemplare de ex opus utilizatorului oracolului (circula din bancă-n bancă, pentru „adăugiri” se dădea acasă la :”utilizator”). „Pe vremea aia” poze quality era cam greu de pus, cine le avea era considerat „emancipat”.

    Răspunde
      • Walter Rorschach

        Ce se mai căutau reviste „Cinema”, chiar şi vechi. Ţin minte c-am pus din „Cinema” poze cu Marie Laforet şi cu partenera lui Alain Delon din filmul „Stavisky”. Ce-am reţinut de la alţii – o tipă în costum de baie integral dar care avea imprimat un cap de pisică, „cu ochii aşezaţi exact în punctele care trebuie”, şi părul ondulat „în lung”, şuviţe. Mă învârteam prin cameră şi tot la 10-15 minute deschideam oracolul la „pisică”. 🙂

        Răspunde

Lasă un răspuns