Așa sunt eu, n-am crezut niciodată că o relație reușită stă într-o verighetă. Sau o hârtie. Că automat, cum o ai pe deget, ți-ai asigurat pe deplin și fără termen de expirare fericirea. Da, ea este o confirmare, că asta ți-ai dorit din momentul în care ai devenit fericitul posesor.

Ea reprezintă un statut, dar de multe ori, este doar o iluzie. Câte persoane cu dublă viață sunt posesoare de verighetă? Destul de multe.

Dar să revin la mine. Că de la ne-purtarea acestei minunate bijuterii mi se trage. Eu nu o port. Nici nu mai știu de când. Și nici soțul. Fiecare cu motivele lui. Dar asta nu ne-a împiedicat să avem o relație minunată. Nu în ea ne-a stat nouă fericirea. Cârcotași am găsit mereu, că aduce ghinion, că de ce le-am mai luat dacă tot nu le purtăm, că am vrea să dăm semne că suntem liberi, etc…

Mie, de-a lungul timpului, mi-a adus niște momente amuzante. Căci firesc, cine a văzut lipsa buclucașului obiect de pe degetul meu a judecat instant, cum mai toți o fac, că aș fi necăsătorită.

În meseria mea, intru zilnic în contact cu oamenii. Lucrez cu ei. Din aceștia, 80-90% sunt bărbați. Acum vă dau voie să fiți și voi puțin cârcotași. O fi bine, o fi rău?…:))

Cert este că m-am amuzat copios când, însărcinată cu buburuza mare, am primit o invitație în oraș tam-nesam, de la un necunoscut, cu număr de telefon și tot tacâmul. Stăteam la birou. Buburuza mare, ascunsă bine, sub el. I-am răspuns că aș merge cu cea mai mare plăcere, cu o condiție: să o ia și pe buburuză la întâlnire. Moment în care m-am ridicat în picioare. Atunci am văzut prima oară un cameleon cu două picioare. A bâjbâit rapid niște scuze și dus a fost. Credeți-mă, fetelor, cea mai bună cale să scăpați de un nedorit, dați-vă însărcinate! Verigheta nu mai e o scuză bună.

Zilele acestea, o cunoștiință veche, dinainte de a mă mărita, a trecut pe la mine. Atât de veche, că nici nu-mi mai amintesc de unde o știu. Sau cred că am început de Alzheimer. Și-a pus degetul arătător pe degetul meu gol, a bătut ușor pe el și m-a întrebat din ochi. M-a bufnit râsul. Sunt de-atâția ani măritată, că nici nu-mi mai amintesc!, i-am răspuns. (Clar, am Alzheimer!) Apoi, lovitura lui de grație: Deci, de câți ani ne știm? Și m-a privit galeș.

Habar n-aveam. Nu mai știam. Oricum, mai mulți de când sunt eu căsătorită. Mi s-a aprins beculețu’. Ăsta se dădea cumva la mine?

I-am răspuns: Stau prost cu memoria, nu vezi ce bătrână sunt? 

Concluzia: nu judeca sau eticheta pe cineva la prima vedere! Niciodată! 

• Despre
• Ultimele Postari

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

• Când te naşti în căruţă - 11 octombrie 2019
• 42. Roșu. Still counting. - 30 august 2019
• Italia, între romantism și înghețată - 23 august 2019