Așa sunt eu, n-am crezut niciodată că o relație reușită stă într-o verighetă. Sau o hârtie. Că automat, cum o ai pe deget, ți-ai asigurat pe deplin și fără termen de expirare fericirea. Da, ea este o confirmare, că asta ți-ai dorit din momentul în care ai devenit fericitul posesor.
Ea reprezintă un statut, dar de multe ori, este doar o iluzie. Câte persoane cu dublă viață, sunt posesori de verighete? Destul de mulți.
Dar să revin la mine. Că de la ne-purtarea acestei minunate bijuterii mi se trage. Eu nu o port. Nici nu mai știu de când. Și nici soțul. Fiecare cu motivele lui. Dar asta nu ne-a împiedicat să avem o relație minunată. Nu în ea ne-a stat nouă fericirea. Cârcotași am găsit mereu, că aduce ghinion, că de ce le-am mai luat, dacă tot nu le purtăm, că am vrea să dăm semne că suntem liberi, etc…
Mie, de-a lungul timpului, mi-a adus niște momente amuzante. Căci firesc, cine a văzut lipsa buclucașului obiect de pe degetul meu, a judecat instant, cum mai toți o fac, că aș fi necăsătorită.
În meseria mea, intru zilnic în contact cu oamenii. Lucrez cu ei. Din aceștia, 80-90% sunt bărbați. Acum vă dau voie să fiți și voi puțin cârcotași. O fi bine, o fi rău?…:))
Cert este că m-am amuzat copios, când, însărcinată cu buburuza mare, am primit o invitație în oraș tam-nesam, de la un necunoscut, cu număr de telefon și tot tacâmul. Stăteam la birou. Buburuza mare, ascunsă bine, sub el. I-am răspuns că aș merge cu cea mai mare plăcere, cu o condiție: să o ia și pe buburuză la întâlnire. Moment în care m-am ridicat în picioare. Atunci am văzut prima oară un cameleon cu două picioare. A bâjbâit rapid niște scuze și dus a fost. Credeți-mă, fetelor, cea mai bună cale să scăpați de un nedorit, dați-vă însărcinate! Verigheta nu mai e o scuză bună.
Zilele acestea, o cunoștiință veche, dinainte de a mă mărita, a trecut pe la mine. Atât de veche, că nici nu-mi mai amintesc de unde o știu. Sau cred că am început de Alzheimer. Și-a pus degetul arătător pe degetul meu gol, a bătut ușor din el, și m-a întrebat din ochi. M-a bufnit râsul. Sunt de-atâția ani măritată, că nici nu-mi mai amintesc!, i-am răspuns. (Clar, am Alzheimer!) Apoi, lovitura lui de grație: Deci, de câți ani ne știm? Și mă privește galeș.
Habar n-aveam. Nu mai știam. Oricum, mai mulți de când sunt eu căsătorită. Mi s-a aprins beculețu’. Ăsta se dădea cumva la mine?
I-am răspuns: Stau prost cu memoria, nu vezi ce bătrână sunt?
Concluzia: nu judeca sau eticheta pe cineva la prima vedere! Niciodată!
Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)
- Depresia (mea) de primăvară - 20 aprilie 2018
- Un altfel de Paşte - 3 aprilie 2018
- Regalul vinurilor la Constanţa - 27 martie 2018
13 thoughts on “Fără verighetă și indisponibilă!”