Recomandare de carte: Atomic Habits, James Clear

Cine ar crede că micile noastre obiceiuri, de mărimea unui atom de exemplu, pot produce schimbări și rezultate remarcabile pe termen lung? Cine ar fi crezut că simplu obicei de a-ți lega în fiecare dimineață șireturile la adidași te poate duce pe drumul unui alergător de performanță? Azi, recomandarea mea de carte este Atomic Habits.

Obiceiurile noastre de zi cu zi nu sunt singurele care ne trasează drumul prin viață, dar au o importanță covârșitoare în gândurile, acțiunile sau deciziile noastre. Asta intuiam înainte de a citi această carte, dar autorul o face într-o manieră atât de clară și de simplă de aplicat, încât nu e deloc dificil să implementezi în viața ta regulile și sfaturile lui pentru a-ți atinge un obiectiv sau a realiza ceva ce ți-ai propus de mult timp.

Cu toții avem obiceiuri bune și obiceiuri proaste. Uneori nici nu putem face diferența între ele, iar atunci când o facem devine un chin și o adevărată provocare să renunțăm la cele nocive. Cartea ne explică cum să facem diferența, dar mai ales cum să renunțăm la ele și cum să implementăm unele noi. Pe mine, personal, m-a marcat următorul fragment, prin prisma faptului că și eu scriu. Aleatoriu, neprogramat, necalculat și doar de plăcere. Totuși, dacă îmi doresc ceva mai mult de la pasiunea asta a mea, ar trebui să-mi reconsider acest obicei.

„Cea mai mare parte a vieții mele nu m-am considerat scriitor. Dacă i-ai fi întrebat pe profesorii mei din liceu sau facultate, ți-a fi spus că sunt în cel mai bun caz un scriitor mediocru: sub nicio formă special. La începutul carierei, am publicat săptămânal – lunea și joia – câte un articol, timp de câțiva ani. Pe măsură ce dovezile se înmulțeau, mi se contura și identitatea de scriitor. Nu am fost de la bun început un scriitor. Am devenit unul datorită obiceiului de a scrie.

Desigur, obiceiurile nu sunt singurele elemente care ne definesc identitatea, dar, având în vedere frecvența lor, de regulă sunt cele mai importante. Fiecare experiență de viață modifică imaginea pe care o avem despre noi înșine, dar este puțin probabil să te consideri jucător de fotbal doar pentru că ai dat un șut în minge, sau să te crezi artist doar pentru că ai mâzgălit ceva pe-o pânză. Pe măsură ce repeți aceste acțiuni, însă, dovezile se acumulează și imaginea pe care o ai despre tine însuți se modifică și ea.

Este o evoluție graduală. Nu ne schimbăm pocnind din degete sau prin simpla decizie că vrem să fim altcineva. Ne schimbăm puțin câte puțin în fiecare zi, perpetuând anumite obiceiuri. Ne aflăm într-o continuă microevoluție a identității.

Cea mai practică modalitate de a schimba „cine ești” este să schimbi „ceea ce faci”.

  • De fiecare dată când scrii, ești scriitor.
  • De fiecare dată când exersezi la vioară, ești muzician.
  • De fiecare dată când te antrenezi, ești sportiv.
  • De fiecare dată când încurajezi un angajat, ești un leader.

Un obicei nu doar produce rezultate, ci te și învață ceva extrem de important: să ai încredere în tine.”

Unul dintre cele mai bune sfaturi ale autorului este să aplici ce scrie mai jos. De fiecare dată când vrei să te apuci de o nouă activitate sau să faci o schimbare în viața ta, pașii mici sunt soluția ideală.

„REGULA CELOR DOUĂ MINUTE

Chiar și atunci când știi că ar trebui să începi cu pași mici, ai tendința să începi în forță. Când îți dorești foarte mult să faci o schimbare, inevitabil te curpinde entuziasmul și încerci să faci prea multe, prea repede. Cea mai eficientă modalitate pe care o cunosc este să combați această tendință folosind Regula Celor Două Minute, care sună în felul următor:

„Orice obicei nou trebuie să-ți ocupe mai puțin de două minute.”

  • „Am să citesc înainte de a merge la culcare” poate începe cu „Citesc o pagină”.
  • „Am să fac yoga timp de 30 de minute” poate începe cu „Îmi așez covorașul de yoga”.

Ideea este ca la început să-ți ușurezi pe cât posibil obiceiurile. Oricine poate să mediteze un minut, să citească o pagină. Un obicei nou nu trebuie perceput ca o provocare. Acțiunile care urmează ar putea fi dificile, însă primele două minute trebuie să fie ușoare.”

Dacă doriți să deveniți mai organizați, mai focusați, mai productivi, să deveniți o versiune mai bună în multe aspecte ale vieții, cartea aceasta consider că poate fi un real ajutor.

O găsiți online pe libris.ro, elefant.ro, emag.ro, carturesti.ro dar și în librăriile fizice din toată țara.

Lectură plăcută!

 

foto: arhivă personală

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră, dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

2 thoughts on “Recomandare de carte: Atomic Habits, James Clear

Lasă un răspuns