Hai hui (iar) prin pădure

Când e cald și bine afară, plimbările în natură sunt în topul meu de preferințe în ceea ce privește petrecerea timpului liber. Așadar iată-mă iar hai-hui prin pădure, ceva mai departe decât cea de aici. De data aceasta am fost în Munții Măcinului, la 180 km de Constanța, descoperind un traseu nou (pentru mine) de drumeție. Traseul este centru Greci – Valea Morsu – Vf. Țuțuiatu – Valea Seacă – Valea Fagilor – Punct Informare Cetățuia – Luncavița având lungimea de 7 km (dus). Eu am trișat puțin, l-am făcut în sens invers, dinspre Luncavița, fiindcă traseul din Greci până la Vf. Țuțuiatu l-am parcurs în 2019, spectaculos și acela de altfel.

Dacă vreau într-o pădure la munte nu trebuie să ajung în nebunia de pe valea Prahovei, aceasta fiind singura mai aproape de mine, pot ajunge aici, singura diferență ar fi că m-aș plimba printr-o pădure de foioase, nu de conifere. Da, dar păsările, ahhh, cântă dumnezeiește aici. Iată dovada:

Pe parcursul traseului am avut parte de câteva surprize, plăcute de altfel, pe care le voi aminti pe rând. Nici n-am intrat bine în pădure când, de pe marginea drumului, stive generoase de lemne, aliniate perfect ne întâmpinau. Se pare că e o pădure îngrijită, curățată de uscături sau copaci căzuți care blochează uneori drumul. Cinste celor care fac asta!

Și în această pădure am găsit ghiocei din belșug, surpriza e că se doreau atât de admirați, încât au răsărit chiar pe marginea drumului.

Vâscul este omniprezent aici și deși știu că e un parazit nu tocmai dorit al copacilor, eu i-am admirat tufele bogate.

Un copac căzut, smuls de vânt cred, a format o minunată cupolă naturală deasupra cărării. O surpriză, de care am zis să profit și eu. 😀

Cine a zis că nu găsești culoare într-o pădure încă neînfrunzită? Eu am găsit.

Am găsit și ciuperci, unele atât de roșii, încât inițial am crezut că sunt bucăți de plastic uitate prin pădure.

Bucăți de verde, incredibil de verde, prezente în mușchi, iederă sau smocuri de iarbă mi-au bucurat ochii și sufletul.

O tufă mică de viorele a răsărit chiar pe cărare, o clipă de neatenție și era cât pe ce să calc pe ea. M-a inspirat. În timp ce o fotografiam mă gândeam că dacă ea a reușit în condiții mai vitrege de supraviețuire, eu de ce n-aș reuși în tot ce mi-am propus? Probabil chestiune de motivație.

A fost o plimbare minunată, preț de 14 000 pași, făcuți cu cea mai mare plăcere. De fapt, mi-a plăcut atât de mult încât mi-am propus să revin pe acest traseu pe la sfârșitul lui mai, când explozia de verde va fi la cote maxime iar temperatura mai generoasă.

Sfatul meu e să nu fugiți de natură, să petreceți mereu timp conectată cu ea, fiindcă darurile oferite sunt neprețuite. Câteodată, bonus, niște febră musculară. 😀

foto: arhivă personală

Fabiola Ion

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns, dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră, dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Hai hui (iar) prin pădure

    • Fabiola Ion

      Ai, ce mă bucur!! Sper că ai auzit și păsărelele cum ciripesc, pe mine m-au uns la inimă. Draga mea, mă bucur tare mult că măcar o bucățică din fericirea mea a ajuns și la tine. Las’ că iese el soarele și la tine, să vezi ce o să te mai plimbi. 🤗

Lasă un răspuns