Cele mai traumatizante și agresive întrebări dintr-o viață de om

Cine, Cum, Ce, Unde, De Ce, Când, Întrebări

Nu știu dacă într-o viață de om, dintre multitudinea de întrebări ce pot exista, se află alte întrebări mai enervante, acuzatoare, agresive întrebări. Pot spune traumatizante. La prima vedere par inofensive, cu bune intenții, dar în realitate ele nu sunt așa. Deloc. Dacă sunteți născuți în anii 70′-80′, știți exact despre ce îndrug eu aici. Din păcate, ele nu par a fi șterse definitiv din memoria colectivă a societății românești, dimpotrivă, încă se perpetuează, la fel de nocive ca și în trecutul îndepărtat din care ele s-au născut.

Prima întrebare care stresează deopotrivă, bărbați și femei, tinerii adulți, este:

Tu când ai de gând să te măriți/însori?

Variațiunile pe temă doar îmbracă cu staniol strălucitor vărful săgeții ce intră adânc și fără milă în subconștientul celui care e întrebat. De cele mai multe ori cei apropiați și dragi lui o adresează, așadar oricât ar nega chestionatul în cauză, pe termen lung sigur va reverbera în conștința lui. Mai ales dacă este trecut de prima tinerețe. E ca o sămânță de arțar aruncată din greșeală, iar dacă găsește un teren fertil și primitor, va încolți, ancorându-și cu forță  rădăcinile puternice. Rezultatul? Dublă presiune, a societății și a propriei persoane.

După mine, cel mai drăguț și cu tâlc răspuns e acesta:

Odată ș-odată trebuie s-o fac, nu pot fi fericit(ă) la nesfârșit. 

A doua întrebare apare la scurt timp, după ce îți găsești sufletul pereche și tragi o nuntă ca-n povești, „astupând” gura societății, iar tu te declari mulțumit/ă că ești în rândul lumii, conformă cu standardele ei. Dacă nu-l găsești, ghinion, va trebui să suporți supliciul acestei întrebări până la adânci bătrâneți. La fel, și dacă decizi că nu îți dorești o viață-n doi. Neinteresant pentru toți cei care te vor cu pirostriile puse neapărat. Deci, cum spuneam, nici bine nu-ți tragi sufletul și te bucuri c-ai scăpat, te lovește de nici nu știi de unde:

Tu când ai de gând să faci un copil?

Degeaba explicații, justificări, motivații să nu îl faci. Nu scapi orice-ai face. Ești căsătorit/ă și n-ai copii? Ești dubios/oasă. Nu contează dacă nu poți fizic sau psihic, dacă nu-l poți crește, sau pur și simplu alegi să nu devii părinte. Nu se cade așa ceva. Musai să îl faci. Copilul. Nu contează procesul creșterii și educației, nuuu, asta nu mai e treaba societății, l-ai făcut, acum spală-te pe cap cu el după cum te țin brăcinarii. Și-l faci. Te lași în voia sorții și zici fie ce-o fi. Și te consideri fericit că scapi, în sfârșit, de stupida asta întrebare. Uneori, teribil de dureroasă.

Nici nu te dezmeticești bine cum e treaba cu copilul, că altă ghiulea de întrebare te izbește în moalele capului, lăsându-te perplex. Sau ce naiba tot are toată lumea cu tine, tu ai răspuns deja cerințelor societății.

Auzi, da’ tu când ai de gând să faci și al doilea copil? Că nu se cade să-l lași așa singur, pe lume.

De parcă până acum ai fi trăit doar tu cu consoarta pe o insulă pustie și vrei să-l abandonezi acolo. De parcă unicul scop din viața ta e să fii căsătorit și să faci doi copii. Atât. Că nu se cade altfel, e un fel de literă de lege. Trebuie număr par, musai, altfel nu dă bine sau n-ai noroc în viață. Știe societatea cel mai bine, tu nu. Tu doar te execuți. Într-un târziu îl faci. Curios, nimeni nu mai întreabă apoi când îl faci pe al treilea sau al șaptelea. Nu mai interesează pe nimeni. Și iar crezi ca prostu’ sau proasta că gata, ai scăpat, că te lasă și pe tine societatea cu hainele ei prea strâmte să îți trăiești viața după bunul tău plac, nu după pofta ei. Dar nu, lucrurile nu se opresc nicidecum aici.

Apare din senin:

Pe care dintre ei îl iubești mai mult? Sau care e favoritul tău?

La întrebarea asta nimeni n-ar trebui să răspundă nimic. Mi se pare o jignire grosolană. Tăcerea cred că e cel mai bun răspuns. E ca și cum ești întrebat/ă între care mână alegi, stânga sau dreapta, înainte de a fi tăiată. Doar așa, că poate te-ai plictisit tu de moarte, cu două. E cea mai mizeră întrebare. Unii nici nu-și pot închipui cât de traumatizantă poate fi, mai ales pentru mame, pentru că, ghici ce, întrebarea asta și-au pus-o chiar înainte de a deveni mame pentru a doua oară. Oare îmi voi iubi ambii copii la fel? Oare o să-mi placă mai mult de unul decât de celălalt? Oare o să-l favorizez pe unul în detrimentul celuilalt? Îl voi pedepsi pe unul mai mult decât pe celălalt? Și multe astfel de întrebări cu care poți alcătui cu ușurință o enciclopedie. De-a lungul vieții, mamele de doi copii se vor întreba MEREU, va fi tot timpul o jonglare în a menține un echilibru perfect între cei doi, între a satisface cerințele și nevoile lor, în egală măsură, deși din start ele sunt total diferite. Asta, doar dacă nu sunt gemeni, dar și atunci mă cam îndoiesc.

Gata. Ai ajuns la final. La finalul unor astfel de întrebări. Ești ferm/ă convins. De acum încolo, nimeni nu mai are ce să te întrebe atât de agresiv. Pentru cei divorțați însă, calvarul nu se încheie aici. Apar alte două întrebări, ca ciupercile după ploaie. Una pentru tine, cealaltă e adresată copiilor tăi, ceea ce mi se pare cel mai grav dintre toate.

Auzi, da’ tu când ai de gând să-ți refaci viața?     și

Ia zi, pe cine iubești tu mai mult acum, pe mama sau pe tata?

Te simț sfârșit. Epuizat. Realizezi că oricare variantă de a-ți alege cum să-ți trăiești viața, practic te duce în același punct mort. Până la urmă e viața ta, nu a celorlalți. Degeaba. Dacă ești singur, de ce ești singur, dacă ești cu cineva (căsătorit musai), de ce n-ai copii, dacă ai, sigur ai unul iubit mai mult decât celălalt și tot așa.

Dacă nimeni n-ar mai pune astfel de întrebări, lumea în care trăim ar fi un loc mult mai bun. Dacă s-ar ști ce unde de șoc, invizibile pentru cei mai mulți, pot crea astfel de întrebări în conștința celor chestionați, poate că nu ar mai fi lansate atât de perfid sau naiv.

Eu una, știu sigur că nu voi adresa astfel de întrebări niciodată. Și dacă eu reușesc asta, sunt convinsă că și alții vor reuși.

foto: pixabay.com

 

 

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

8 thoughts on “Cele mai traumatizante și agresive întrebări dintr-o viață de om

    • Fabiola Ion

      Măcar de acum încolo nu o mai face. Nu ai de unde ști ce e în sufletul fiecăruia, și crede-mă, nimănui nu-i face plăcere să răspundă la ele.

  1. Subscriu! Şi tare mi-e că nu vor dispărea, cel puţin nu curând. Doamne, dar cu câtă satisfacţie spun unii că cât mai stai? Trece vremea şi rămâi singur/ă.Sau trece vremea şi pe urmă nu mai poţi face copil sau să vezi ce greu îţi va fi. Brrr. 👿

    • Fabiola Ion

      Daaa, știu ce spui. Am o prietenă dragă tare care e singură, nu fiindcă își dorește asta, ci pentru că până acum pur și simplu nu a găsit persoana potrivită ei. Nu vrei să știi câte i-au auzit urechile. Ultima a fost ceva de gen: găsește-ți și tu un bărbat, oricare, cât mai stai singură? Bleah. Adică orice gunoi e bun, nu? Știi, inițial pare amuzant, dar cât de dureroase sunt aceste întrebări… Eu cred că le putem opri, dacă fiecare dintre noi și-ar ține gura. Închisă.

Lasă un răspuns