De la gând la vis, apoi la realitate

foto: siono literar

La început e doar un gând tâmpit. Aşa îţi spui, că e tâmpit. Te miri şi tu de unde naiba a apărut şi ce caută la tine-n cap. Te laşi puţin scăldat de ridicolul lui sau dimpotrivă, a ce minunăţie ţi-a putut brăzda mintea. Îl laşi apoi în plata Domnului şi el pe tine.

Câte astfel de gânduri ne circulă prin cap zilnic? Cine să le mai ţină socoteala? E doar un gând poznaş ce şi-a făcut drum prin încrengătura mult prea încâlcită a raţiunii, a licărit puţin, apoi numai el ştie unde s-a dus.

Un astfel de gând m-a vizitat şi pe mine în urmă cu ceva ani. L-am uitat, dar el a avut o încăpăţânare de invidiat, vizitându-mă din ce în ce mai des, înşurubându-se atât de adânc în creierul meu încât nu l-am mai putut ignora. Era atât de îndrăzneţ şi nerealizabil încât îmi tot spuneam că eu, nu, niciodată, n-am cum, n-are cum. Cine mă cred să, habar n-am cum, cine să mă creadă şi tot aşa, atât de multe nu-uri l-au asaltat pe bietul gând încât aproape că şi-a făcut bagajul şi a vrut să plece. Totuşi…  precum un banal vierme care s-a transformat într-un superb fluture, tot aşa şi el a devenit vis. Unul atât de îndepărtat şi de neverosimil încât mult timp l-am lăsat aşa, să fie doar un vis. La urma urmei nu toate visele noastre se transformă în visuri realizabile oricât de mult am spera, crede sau munci pentru ele. Toţi avem vise făcute praf în fracţiuni de secundă sau clipe infinite transformate în număr uitat de zile, săptămâni, luni, ani.

Visul ăsta pe mine m-a fermecat şi îl tot ţeseam în fel şi chip, îi meşteream haine de sărbătoare, îi desenam din când în când câte un curcubeu, îi asortam o eşarfă albastră în părul răvăşit de o adiere caldă de vară, musai de vară, apoi îl trimiteam frumuşel la culcare, poate, poate s-o odihni şi astâmpăra, apoi nu mă va mai teroriza dulce acrişor cu fanteziile lui imposibil de materializat. Sau cel puţin aşa credeam eu, că nu poate deveni o realitate atât de firească şi palpabilă încât simţurile mele să rămână mute de uimire când s-a întâmplat. EU??? Chiar eu???

Da, de la un simplu şi banal gând, eu am ajuns să-l transform în vis, apoi realitate. Nu singură, cu ajutorul providenţei, a speranţei, a credinţei, dar mai ales a anulării tuturor nu-urilor enervante din capul meu. Nu de puţine ori viaţa mi-a arătat că atunci când un vis se naşte în tine sunt şanse mari ca el să devină realitate. Pare clişeu, unul de-a dreptul enervant pentru mulţi dintre noi, dar eu cred cu tărie în el. De fapt, sunt dovada vie că este adevărat. Cred că, de fapt, fiecare om are în el tot ce îi trebuie pentru a-şi îndeplini cele mai hilare, îndrăzneţe sau nebuneşti visuri. Ştiu, nu e simplu deloc. Travaliul ăsta de multe ori înseamnă nopţi nedormite, fire multe şi noi de păr alb pe cap, teamă, enorm de multă teamă. Teama de ridicol, de judecată, de necunoscut, de eşec, de suferinţă. Dar lacrimile alea mici de fericire aproape insesizabile, din adâncul sufletului, date de împlinirea visului, şterg practic cu buretele toată angoasa care i-a precedat. Şi pentru ele merită tot efortul. Toată frica. Atunci conştientizăm că, de cele mai multe ori, singurele noastre piedici sunt DOAR cele mentale. Doar în capul nostru.

Despre visul meu împlinit… îi urez să-şi întindă larg aripile puternice şi să zboare cât mai departe. Să aducă bucurie. Să aducă cel puţin un zâmbet. Să inspire. Dacă unei singure persoane îi aduce aceste impropriu spus lucruri, atunci el şi-a atins menirea. De la gând la realitate, drumul acesta pentru mine a durat cinci ani. Mult, puţin, habar n-am, dar nici nu contează. Ştiu că acesta e primul pas, timid, spre miezul visului meu întreg. Atunci când îţi împlineşti un vis, indiferent cât de mic sau neînsemnat pare, el este practic poarta deschisă spre toate visurile derivate din el.

Care a fost gândul, apoi visul şi în cele din urmă realitatea? Ei bine, am scris într-o carte de proză scurtă.

Mi-am făcut şi eu simţită prezenţa, timid, alături de nume sonore sau novice, ca al meu. Cartea se intitulează „Nuanţe de piper şi ciocolată” – It is what it is, a apărut la tânăra, dar promiţătoarea editură SIONO, având grafica semnată de pictoriţa Mirela Pete, corectura aparţinându-i actriţei, jurnalistei, editoarei Nouria Nouri. Cartea musteşte de iubire, speranţă, visuri împlinite sau spulberate, regrete, uneori enorm de multe regrete. Cartea asta se citeşte încet, pe îndelete, altfel nu ai cum să o cuprinzi, conţine stiluri şi abordări total diferite, te forţează să îţi pui puţin mintea la contribuţie, să înţelegi, să reciteşti, să te transpui sau nu în pielea personajului, atunci când este cazul. O sumă de poveşti, emoţii, trăiri, amintiri, toate având acelaşi numitor comun – iubirea, se regăsesc în acest frumos volum.

O parte din mine, sau din ea, o las aici.

„Ai pictat vreodată trăiri ce ți-au descătușat preaplinul inimii? Ai hașurat emoții în cele mai vibrante culori? Ai atins timid cu vârful degetelor visări de necuprins? Rațiunea ți-a fost răvășită de izvorul cald și sincer al lacrimilor tale? Când ai făcut și simțit toate acestea, abia atunci și doar atunci, știi. Iubirea ți-a pătruns adânc în vene iar tu ești, în sfârșit, fericită.”

 

PS: nu vă uitaţi, dar mai ales nu vă abandonaţi niciodată visele, oricât de nerealiste ar părea ele! Întotdeauna va rezulta ceva frumos de pe urma lor, indiferent de stadiul la care sunt în acest moment.

 

PPS: Cartea are o soră, nici mai mare, nici mai mică, un fel de geamănă, bazată pe aceeași idee. Pe ambele le puteți achiziționa momentan de pe site-ul editurii https://www.sionoeditura.com/shop/. În curând va apărea și în format fizic în librării, pe Amazon, dar și în format electronic.

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “De la gând la vis, apoi la realitate

    • Fabiola Ion

      Cu mare întârziere în răspuns, mulțumesc mult! Nu știu ce e în neregulă cu comentariile, dar se pare că pe al tău de-abia acum îl văd.

Lasă un răspuns