43, punct și de la capăt.

Evenimente, Ziua De Naştere, Tort, Alimente, Delicios

Ce vrei să te faci când vei fi mare? era una dintre clasicele întrebări ale copilăriei mele. Uite că de ani buni m-am făcut mare și încă mai visez la ce aș vrea să mă fac. Unii cu profundă și adâncă înțelepciune ar răspunde simplu. FERICIT/Ă. Eu, azi, sunt din nou mare. 43 e iar un număr pe linia vieții mele, irepetabil, pe care mă bucur că îl pot bifa sănătoasă și că pot merge mai departe.

De vreo câțiva anișori îmi încrustez în memorie vârsta calendaristică (că deh, aia din capul meu e încă infantilă) într-un mod inedit. Îmi place ca fix de ziua mea să fac lucruri deosebite, de ținut bine minte, fiindcă am prostul obicei să uit. Dacă mă întrebați despre săptămâna trecută niște lucruri banale, ce-am mâncat, pe unde m-am plimbat sau ce carte am citit, încep fără doar și poate cu un ăăăăă… stai să mă gândesc un pic. În schimb dacă mă întrebi ce-am făcut de ziua mea în urmă cu cinci ani, din secunda doi încep să îți povestesc cu lux de amănunte.

Las aici un mic inventar cu ultimele mele cinci aniversări, așa, ca să nu uit din nou:

38 ani – salt cu parașuta de la 4000m. Ca să marchez momentul am scris Când soţul îşi aruncă nevasta din avion că aşa vrea ea! (I) și Când soţul îşi aruncă nevasta din avion că aşa vrea ea! (II)

39 ani – am petrecut pe drum, pe Transalpina, răspunzând la sutele de mesaje din online, pierzând astfel din frumusețea momentului și peisajului. Despre ce gândeam atunci, am lăsat aici – (Încă) un an.

40 ani zbor cu balonul cu aer cald în Cappadocia.Trebuia să fie ceva special, schimbam prefixul, așa a și fost. Despre cum m-am simțit la magica vârstă, am scris Despre 40-ul meu.

41 ani – n-am făcut nimic special în ziua respectivă, am sărbătorit la muncă. Bine, făcusem cu două săptămâni înainte, o vacanță în Croația, inclusiv în Pula, orașul celebru. De data aceasta n-am mai scris nimic. De ce n-am scris, e o enigmă pentru mine, nu-mi amintesc.

42 ani – plecat de acasă, vizitat Suedia (Malmo) și Danemarca(Copenhaga). Când m-am dat jos din avion, la prima oră a dimineții, cred că am enervat pe toată lumea care aștepta la control pașapoarte. Telefonul meu avea explozie de notificări sonore cu urări de ziua mea, iar neuronii mei adormiți nu făceau conexiunea cu opțiunea mute a telefonului. Era, așa, ca o muzicuță continuă. Despre o culoare și cum am perceput această vârstă, am scris 42. Roșu. Still counting.

43 ani – marchez această minunată zi cu apariția unui gigantic coș adolescentin fix pe frunte. V-am zis doar că îmi place să fac lucruri deosebite. E atât de mare și perfect încât se poate observa cu ușurință de pe lună, fără zoom. Mno, măcar nu e fix pe centru, e mai pe lateral, deasupra sprâncenei stângi. Despre cum îmi petrec ziua de azi și cum mă simt poate voi scrie ulterior. Important e că fac ceva. Și că sunt sănătoasă. Restul e poveste.

 

foto: pixabay.com

 

 

Fabiola Ion
Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

4 thoughts on “43, punct și de la capăt.

Lasă un răspuns