Neversea, ziua 2 sau ce mi-a plăcut mie

Festivalul m-a surprins în toate zilele cu câte ceva, iar în a doua zi acest lucru avea să fie NOSTALGIA, locul unde cei de vârsta 40+ sau pe aproape, aveau să-și retrăiască adolescența și prima tinerețe prin intermediul muzicii.

Aproape de intrare aveam să descopăr o zonă unde doi dj entuziaști se jucau la butoane cu muzica anilor ’80 – ’90, spre deliciul meu dar și al altor doritori de „muzică cu versuri”, pe care se cânta în gura mare după cum îi ținea pe fiecare plămânii. Atmosfera era întregită de un decor pe măsură. Bănci școlare de pe vremea mea, celebra mobilă de sufragerie care împodobea cu generozitate aproape toate sufrageriile românilor în perioada comunistă, calculatoare vechi cu monitoare cu tub, la fel și televizoare. Cam atât a văzut ochiul meu, preocupat în schimb cu imensul și binecunoscutul glob specific discotecii din acea perioadă.

Ce-i drept, a fost lucru mare să behăi și eu Ia cu tine și inima, inima meaaa, Și ascunde-o în bagaje, pe undevaaa, Ia-o cu tine acolo în Americaaaa, Sau în Asiaaa… Apoi am atacat vitejește un alt ritm, la fel de afon ca primul dar în engleză suna dumnezeiește, exact ca în adolescența mea, când veneam ruptă de picioare de la discotecă dar cu fitness-ul la zi. Ce versuri? Mai motivaționale ca cele de la  The rhythm of the Night – Corona nu  cred că existau în perioada aceea și se pare că suficient de tare încât să le urlu cânt și acum.  This is the rhythm of the nighttt, The nighttt, Oh yeahhhh… îmi suna în cap pe repeat și când am pus capul pe pernă darămite la fața locului.

Felicitări organizatorilor pentru idee, căci a fost una cu succes și culmea, a fost inclusiv în rândul copiilor care nici nu se născuseră când genul acesta de muzică era în mare vogă. Priveam fascinată cum ne făceau concurență la cântat și dansat, nouă veteranilor și știau mai bine ca noi versurile. Bravo, copii!

Vedeta serii a fost Sean Paul și Afrojack, la scena principală, dar mi-au plăcut tare mult și motanii, cum le spun eu celor de la The Motans. Se pare că zona frontală a fost neîncăpătoare pentru fani iar atmosfera, una incendiară.

Nu au lipsit animatorii, cu costume care mai de care mai deosebite, dar și adulți sau copii care pot spune că le făceau concurență prin ținuta vestimentară sau pe alocuri, lipsa ei.

Așadar, petrecerea continuă…

foto: arhiva personală

 

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Neversea, ziua 2 sau ce mi-a plăcut mie

  1. Ooooh yeeee, ce mi-ar fi plăcut şi mie acolo! Bine, nu recunosc nimic, eu ar trebui să merg la concert la Gaşca Zurli, nu ştiu ce-i aia Asia, Dr. Alban, Corona and co. Parcă am auzit pe undeva de ei… 😀

Lasă un răspuns