Miracolul locului (meu) de parcare

Nu credeam să ajung vreodată să consider că găsirea unui loc de parcare în zilele noastre este un miracol. Chiar e. Găsitorului, mare recompensă emoțională, căci aventura aceasta pune la grea încercare orice șofer cu țiglele arânjate frumos pe casă.

Deși nu trăiesc într-o metropolă, orașul meu a devenit de câțiva ani neîncăpător pentru numărul de mașini existente iar în sezon estival… Dumnezeu cu mila. Sau cu răbdarea și nervii fiecăruia.

Într-o zi, pe când Murphy a hotărât să doarmă adânc sau cel puțin așa credeam eu, subsemnata și-a făcut mașina bec. Apoi a admirat-o ea cât a admirat-o, vreo cincisprezece minute pe ceasul de la mână. Îi străluceau ochii cât de curată și absolut fără nicio pată putea să fie, apoi și-a văzut de treaba ei. Treabă care includea un drum în oraș și rezolvarea unei sarcini săptămânale. Drumul ca drumul, ăsta n-ar fi fost o problemă majoră dar destinația cu pricina era ca o problemă de fizică cuantică pentru un copil de clasa a II a când vine vorba de parcat mașina.

Eram în întârziere fiindcă băieții de la spălătorie au făcut exces de zel sau le-a plăcut de portofelul meu, ceva pe acolo, iar tot drumul am băgat niște incantații, muzică tare, apel insistent la norocul și karma mea care e bună de fiecare dată. Doar-doar așa găseam și eu acolo trei metri goi de asfalt pentru mașină, să se bronzeze la soare cât timp îmi făceam treaba.

Se pare că Cel De Sus a fost profund impresionat de veleitățile mele artistice, de numărul de „amin” și „aliluia” spuse în gând pe minut, de moaca mea distrusă de ideea că va trebui să blochez o bandă de circulație și să-mi fac stoc de carne pentru restul anului. Mi-a pus în raza mea vizuală, drăguțul de el, singurul loc liber disponibil. Ooo, minune dumnezeiască!!! Miracol!!! Bonus, era la umbră, lucru care mă bucura peste măsura, nu se mai încingeau creierii mei și ai mașinii.

Grăbită, ca nu cumva și alt șofer să aibă parte de fix același miracol ca al meu, am parcat în trombă pe acel loc. Era divin. De vis. Doamnee, ceva sigur am făcut bine în viața asta de sunt așa de norocoasă! Era sub umbra unui copac și suficient de încăpător încât să parchez din prima, să nu fiu nevoită să fac o parcare laterală cu spatele. Mă descurc și cu asta doar că mai îmi fura niște minute prețioase iar eu eram deja în întârziere.

Două ore mai târziu, fericită nevoie mare, mă îndreptam spre mașină dar am simțit cum picioarele devin plumb iar din ochi îmi tâșnesc râuri-râuri de lacrimi. De ciudă. Mașina perfect curată, spălată, parfumată era tapetată cu generozitate pe toată lungimea ei cu niște fructe mici și negre, în toate formele posibile, asortate cu dungi de zeamă roz sau mov. Erau întregi, crude, coapte și răscoapte, lipite întru veșnicie pe parbriz și pe lunetă. Pe alocuri erau deja compot. Vreo două frunze verzi, lipite și ele, reprezentau pata de culoare din toată pictura proaspăt realizată de natură. Parcasem sub un dud. Da, Murphy doar moțăise.

Cine naiba mai face așa ceva benevol? Nimeni, evident că nimeni altfel locul acela nu era liber. Doar mintea mea pusă pe bigudiuri, care n-a văzut nici urmele de pe asfalt de la dude, nici fructele din pom ci doar locul de parcare. GOL.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

8 thoughts on “Miracolul locului (meu) de parcare

    • Fabiola Ion

      L-am găsit pe câmpii, plimbându-se de capul lui. Adică comentariul în spam.:D A fost mișto după, la spălătorie, că am fost la aceeași. S-a râs mult, dar cel mai mult de mine. Ceva din ciclul misogin „femeie la volan”. Aia e. Fu-se și se du-se, dar rămase scris aici, dovadă că am trăit-o și p-asta. :))))

      • Apăi şi comentariile mele-s ca mine, se rătăcesc uşor şi oriunde 😀
        Îmi imaginez cât s-a râs. Dar să le fie ruşine că au gândit aşa. Şi eu aş fi făcut la fel, semn că bărbaţii nu-s capabili de aşa ceva 😀

Lasă un răspuns