Nicio zi nu e ca luni!

monday-1236072_960_720

Ce poate fi mai grea decât o zi de luni? Prima din săptămână, pe care nu ştii cum şi de unde s-o apuci ca să ţi-o faci prietenă, că iubită e cale lungă pân-acolo. Aud? Bate vântu’… Vă zic eu, ziua de duminică.

Ziua de duminică e în genere, dumnezeiască, e aceea mult dorită şi râvnită, în care a-i face de toate şi nimic, pe care practic o simţi cu toate oscioarele şi piticuţii de pe creier. Evident că şi eu tot cam aşa o percep, numai că la mine de o perioadă încoace e mai mult pe action mood. Adică prea puţin contact cu patul, cred că au crescut nişte ciulini, ceva pe-acolo, poate canapeaua să-mi fie mai la îndemână, dar am remarcat nişte circumvoluţiuni ce aduc tare mult cu vlăstare de cactuşi. Altfel spus, de când fac ochi în frumuseţea şi binecuvântarea zilei de duminică, eu am câte ceva de făcut.

Duminica ce tocmai a trecut a fost de-a dreptu’ sublimă. Atât de sublimă încât aş fi dat-o bucuroasă pe cea mai anostă zi de luni. A fost cu fotografie, practică, gaşcă veselă şi nebună iar vremeaaa, o, da, perfectă pentru mijlocul iernii calendaristice. Cele 12 grade din termometru şi un soare cu dinţi promiteau o experienţă frumoasă, educativă şi de neuitat. De neuitat sigur a fost, căci deşi baba Dochia de mine care nu se înduplecă prea uşor să-şi dea cojoacele jos cam până iunie, de data aceasta a simţit ea vibraţia pozitivă şi zen-ul şi karma şi dooşcinci de grade în creierul ei amorţit fapt pentru care a plecat la vânătoare de cadre superbe ca un ghiocel. Adică cu pleata-n vînt şi despletită, cu o gecuţă subţirică şi zâmbetul pe buze. Ultra-super-mega suficient.

Malul mării, lebede, pescăruşi… checked. Dig, faleză… checked. Părul din cap e la locul lui da’ nu mai ştiu care mi-e faţa şi care ceafa, a migrat tot în ochi, nas şi gură, elasticele de păr se pare că sunt în grevă, niciunul n-a vrut să mă-nsoţească iar glugă la geaca asta n-am. Degetele sunt deja roşii şi înţepenite, parcă aveam cândva şi unele pe la picioare. Aliluia, au trecut în nesimţire. Zâmbetul e lipit bine de dinţi, a rămas în aceeaşi poziţie ca la plecare.

Schimbăm zona, ajungem pe malul unui lac. Checked. Creativitatea a leşinat de mult, da’ tot trag de ea, poate, poate iese învingătoare în lupta cu frigul care mi-a ajuns cre’că la pancreas. Sau mă rog, cu vântul, căci el se pare că ar fi responsabilul pentru starea mea deplorabilă. Din când în când am imaginea ghiocelului de mine.

O oră şi două pahare de vin mai târziu, cad răpusă peste ciulinii din pat, cine să-i mai simtă, colindând cu voioşie pe tărâmul viselor timp de trei ore. Ore în care s-ar fi tăiat cu drujba neunsă nişte copaci pe mine, s-ar fi cântat la nişte oale prin bucătărie şi ar fi sunat şi nişte telefoane. Nu ştiu, n-am văzut, n-am auzit. De simţit nici atât.

Mdeci, cum spuneam, acum sunt convinsă că nu există zi mai grea ca cea de… duminică.

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “Nicio zi nu e ca luni!

    • Fabiola Ion

      Din ce motive? Bine, dacă ne poți spune. 😉 Da, recunosc, sunt o puturoasă, nu prea încarc fotografii aici, mai mult pe fb și instagram.

  1. Da, ai dreptate, cam așa se întâmplă, iar biata zi de duminică este taaaare încărcată. Mi-a plăcut mult faza cu două pahare de vin și somn profund de nu auzeai nici drujba neunsă. Uite aici idee bună! Mersi mult, ia să fac mâine o încercare, de n-o să mai aud nici manelele preferate (numai duminica!) ale vecinului de sus. Ca să nu mai zic că, la puțină relaxare bahică, încep să sforăi ca tractorul Universal 650 pe arăturile patriei.
    Numai bine și chiar să-ți fie duminica minunată! 🙂

Lasă un răspuns