Ideea mea genială

thought-2123970_960_720Uneori, arareori ce-i drept, creierul îmi este scurtcircuitat de câte o idee genială. Și când zic genială, e genială doar pentru mine, căci doar princiara mea făptură se poate bucura în asemenea hal de rezultatul ei. Ideea a sunat clopoțelul de trezire piticilor mei de pe creier, ăștia, adormiți și speriați de moarte s-au aliniat la raport, ba mai mult au și trecut la executarea ei. A ideii.

În Sfântu’ Concediu de Iarnă cel îndelung așteptat, mai exact în perioada dintre Crăciun și Revelion, după niciun efort depus mi se naște ideea ca într-una din zile, mai exact pe 30 decembrie, eu în compania selectă a micuței adulte și a micuței zbuciumate să înfrunt traficul teribil, să tranzitez tot orașul și să mă duc la mall-ul cel mai aglomerat ca să le cumpăr niște chestiuțe ieftinuțe și drăguțe. Cre’că mă plictiseam teribil în moliciunea și căldura patului cu Gabriel Garcia Marquez în brațe, altfel nu-mi explic cum de mintea mea creață a debitat astfel de idee. Genială, nu-i așa?

Iată-mă așadar testându-mi pentru a mia șaptea suta oară calmul și răbdarea în furnicarul și marea de oameni care ghiciți ce, au avut și ei fix aceeași idee genială ca mine. Și se mai spune că suntem cu toții unici, diferiți, bla, bla… Dacă nu aveți doi copii, în speță fete care vor să-și cumpere dar mai ales să probeze chestiuțele alea ieftinuțe și drăguțe ÎN ACELAȘI TIMP, nici nu știți ce pierdeți. E așa, ca un fel de fitness, condimentat cu ceva cardio, cu ceva vocalize gen mami! mami? mami!!!! mami??? maaa-miiiii!!!!, îmbunătățirea abilității de a fi sincron între două cabine de probă și de a fi cuier sau pom de iarnă. Tot un drac. Sunt recunoscătoare divinității că mi-a șoptit la ureche să nu mă îmbrac gros, altfel beneficiam și de o saună. Gratuită.

Toate fetițele sunt niște făpturi gingașe, drăgălașe, iubitoare, niște îngerași ce să mai, pe care îți vine să le drăgălești și pupăcești nonstop și să simți așa, cum valul de iubire te cuprinde, te înalță și te face să plutești pe un norișor mare, alb și pufos cum n-ai văzut și n-ai simțit în toată umila ta existență. Al meu cred că avea gaură-n cală, căci viteza luminii a fost modestă pe lângă viteza cu care am aterizat eu prin ea pe pământ, în momentul în care am conștientizat că aveam de-a face cu două micuțe și experte teroriste. În plus, ale mele.

Ce ziceam de idee? A, da, genială!!! Geniali au fost și ăștia de la H&M și ZARA, când au hotărât ca magazinele lor să ocupe hectare generoase de metri pătrați, iar alergatul cu obstacole prin el să facă întotdeauna, dar întotdeauna piciorul frumos. Adică suplă și cu cardul gol, în același timp. O situație win-win din care toată lumea iese pe plus. Eu încă mai rumeg la plusul meu.

Trei ore mai târziu, cu zen-ul praf și niște desagi demni de orice măgăruș veritabil, ieșeam triumfătoare și ahtiată după o gură de aer proaspăt pe ușile mari și larg deschise ale mall-ului. Acum pricep de ce ușile unui mall sunt atât de mari. De-abia acum.

Ce să zic, sunt plină de idei. Geniale.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

16 thoughts on “Ideea mea genială

  1. Pfuaiii, cum de mie nu-mi vin idei din astea? Ah, stai. Că mi-a venit. Sâmbătă, în 29. Am zis că-i mai lejer, că oamenii merg pe 30. Îhî, proastă idee. Dar măcar io n-am alergat deci e 1-0 pentru tine 😀
    La mulţi ani, draga mea! Să ai un an cu sănătate, bucurie şi card plin!

    • Fabiola Ion

      Păi vezi… ce ziceam eu de condiție fizică? Se întâmpla când le pocnea pe amândouă în același timp și trebuia să alerg după mărimi. Că na, nu puteam să intru ca bradu’, la dublu, la cabinele de probă. Unde, ghici, trebuia să fiu tare vigilentă să găsesc două alăturate. Altfel, distracția era și mai în toi. Oricum a fost. Deci… să ne trăiască ideile geniale! PS: La mulți ani, draga mea, cu tot binele din lume că n-am apucat să te urez. Rușinică mie. 😁

  2. Un An Nou cu sănătate, bucurii și….muuuuultă răbdare în asemenea clipe de „inspirație genială”. Eu m-am dat bătut de mult timp și nu mai merg cu fetele la asemenea reprize de cumpăraturi. Le las să savureze singure – mama și fiică – plăcerea probatului la nesfârșit a tot felul de lucruri, care până acasă devin (culmea!) cam neinteresante!?
    Numai bine și zile fericite! 🙂

    • Fabiola Ion

      Mulțumesc mult, Petru! Să ne-auzim cu bine și cu sănătate în noul an! Ești un om deosebit pe care eu îl admir și tare mi-ar plăcea să ne vedem într-o bună zi. 😊

Lasă un răspuns