Alien, Jumbo și punga de cadouri

snow-1813157_960_720

Nu știu alții cum sunt, dar eu, când vine vorba de cumpărături în preajma sărbătorilor de iarnă sunt total atipică. Adică ori îmi place să cumpăr semințe de flori ca să fac experimente în mijlocul iernii, ori cumpăr pungi de cadouri. De fapt, o singură pungă de cadouri.

E lesne de-nțeles ce urmează să vă povestesc. O s-o fac totuși. Bunnn…

Jack, câinele micuței zbuciumate, are fantasticul talent să-și piardă zgarda iar cum reușeste asta e un mister ce nu pare să fie elucidat prea curând. Stăpâna lui ingenioasă găsește de fiecare dată rezolvare rapidă, apelează la un adult și cu zâmbetu-i angelic îl corupe să meargă la un hypermarket să achiziționeze rapid una. De data aceasta, pe mine.

Și iată-mă într-o sfântă duminică de început de iarnă cum accept să fac slalom printr-o mulțime de oameni, cărucioare, standuri cu marfă. Evident, pentru cumpărarea unei banale zgarde de câine mi-am ales cu precizie de ceas elvețian ora de vârf, ca să mă cronometrez cât timp consum pentru banalitatea asta. Știu, am pasiuni deosebite iar asta se pare a fi una dintre ele. Fiică-mea a ales ca magazin, Jumbo. Pentru cei care nu știu cum arată Jumbo din Constanța, ei bine, acest magazin a fost special proiectat în așa fel, încât de fiecare dată când ajung în el să plec de acolo cu groaznice amețeli de cap. Vă zic, rată de succes, 100%. Traseul prin el este un labirint atât de bine pus la punct încât după fiecare stânga trebuie să faci dreapta, și tot așa, de vreo cinsprezece ori cred (la următorul drum aici, număr exact schimbările astea bruște de direcție) încât atunci când ajung în linie dreaptă la casele de marcaj sunt exact ca leșinatul de sete din deșert ajuns în oaza mult căutată.

Oameni buni, m-am dus acolo să cumpăr doar o zgardă. Atât. Bine, la finalul cursei mele de ț metri obstacole, mi s-a agățat de mâini și-o pungă de cadouri. Amețelile mele de cap s-au intensificat rapid când am ajuns în fața adevăratei provocări, să am răbdarea necesară să stau la una din interminabilele cozi de la casele de marcaj ca să achit un produs. Zău că la pungă am vrut să renunț.

În acel moment s-a întâmplat ceva magic. Cu adevărat magic. M-am transformat într-un alien. Cred că aveam vreo cinci urechi, trei coarne, două cozi stufoase și eram călare pe vreo mătură, ceva, altfel nu-mi explic cum de toată lumea mă privea așea, într-un fel anume pe care mintea mea nu-l putea procesa decât într-un singur fel. Ceva de genu’ „săraca, ce cărămidă i-a picat în cap de dimineață, de-a venit până la Jumbo doar pentru o zgardă? Și uite ce privire miloagă are, crede că o să scape așa rapid de aici? Păi nu vede că n-are în vecii vecilor amin cum să treacă peste coșurile noastre pline ochi? De pe ce planetă o veni?”

Știu, în perioada asta doar un creier congelat de frig ca al meu poate face o asemenea aroganță. Să iasă din moliciunea patului într-o zi de odihnă, să caute loc de parcare, să zburde ca apucată de streche prin magazin, să enumere în gând toți sfinții pe care îi mai ține ea minte, toate astea pentru a cumpăra o zgardă de câine când toată lumea în jurul ei e îngropată de globulețe, jucării, beteală, reni, plușuri, ciupilici de moș Crăciun? Mda, întotdeauna trebuie să existe cineva. Din păcate, în această zi am fost eu. Alien-ul de serviciu.

Într-n final am reușit inimaginabilul. Am trecut de banda rulantă și casa de marcaj fără să fiu pârjolită de privirile dezaprobatoare ale compatrioților în goana după cadouri și alte acareturi. Imaginea cu mine fluturând o pungă de cadouri într-o mână și o zgardă în cealaltă, prin marea de pungi uriașe și specific colorate, a fost priceless. Era neagră și cu ținte. Zgarda, bineînțeles.

Mai că-mi venea să țopăi în sus de fericire și să zbier ca din gură de șarpe:

Am reușit, am reușșșșitttt!!!!!

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Alien, Jumbo și punga de cadouri

    • Fabiola Ion

      Ieri o avea, după ce i-am montat-o. Că n-a fost suficientă doar aventura asta, ne-am mișcat roțile și până la el (un sat lângă Constanța). Azi nu mai bag mâna-n foc. E un năștrușnic, exact ca stăpâna. 😁

    • Fabiola Ion

      E, spune tu, tupeu pe capu’ meu. Să flutur victorioasă o pungă de cadouri. Și goală pe deasupra. Normal că e făcut strategic, tu crezi că io amețesc așa, cu una, cu două? 😁

      • Mai știu eu pe cineva care a intrat în Carrefour special pentru 4 rondele de orez expandat :))) când m-a întrebat aia la casă „doar atât?” și-a benoclat niște ochi la mine, m-am simțit săracă :))

        Dar măcar pe mine m-au lăsat să intru în față la coadă 😀 La Jumbo, chiar că e cumplit la casă… după ce că-s puține mai sunt și închise..

        • Fabiola Ion

          Cred că-i puneam zgarda de gât dacă mă întreba „doar atât?”. Așa, ca un frumos accesoriu de sărbători. N-avui baftă de vreun bun samaritean, mi-am exersat răbdarea. Csf, n-avusei csf. 😁

Lasă un răspuns