Jurnalul unui răsărit de soare

20180523_075816

În urmă cu douăzeci de ani m-am îndrăgostit iremediabil de apusuri iar acum doi ani am redescoperit frumusețea lor aparte. Le-am iubit şi încă o mai fac. Ele reprezintă promisiunea unui nou început,  o nouă zi, o nouă șansă, o binecuvântare sau un final spectaculos al unei zile deosebite. Am surprins în poze multe dintre ele ori de câte ori am avut ocazia și deși  niciodată la fel, ele mi-au spus de fiecare dată același lucru Curaj, mâine e nouă zi! Însă… la începutul lunii mai am spus DA provocării de a vedea un răsărit de soare, la mal de mare, direct din mare. Să ne înţelegem, vorbim de o persoana fizică care nici plătită porceşte de regeşte nu ar face ochi în creierii nopţii (dap, la ea noapte e şi la 10 seara şi la 7 dimineaţa), darămite pe la un dulce şi parfumat 5 dimineaţa. Exact, persoana aia nu e nimeni altcineva decât io.

Așa că… zis şi trezit. Mai greu, ce-i drept, dar trezit. Noroc că la ora aceea matinală oraşul e mort în front, nu de alta dar nu voiam să am pe conştiinţă concetăţeni de-ai mei care printr-o fatidică decizie a astrelor îşi intersectau paşii cu ai mei. Curat ghinion.

Primul răsărit prins a fost înnorat. Bine, înnorați erau și creierii mei, mă mir că am parcat regulamentar și am fost aptă să n-adorm din picioare în timp ce tot pândeam soarele buclucaș să-și arate dinții și să mă fericească. Primul răsărit a fost așa:

20180503_063901

20180503_063539

La al doilea, în următoarea săptămână, lucrurile au stat mai bine. Am reușit să mă trezesc fără alarma telefonului, mi-am legat de data aceasta șireturile la adidași, m-am şi pieptănat, am şi alergat puțin fără să fiu nevoită să chem smurd-ul da’ nici mult nu mai aveam, m-am bucurat de priveliștea oferită și compania celei care lansase provocarea și care face asta… zilnic. Imaginile de data aceasta mult mai spectaculoase:

20180516_092410

20180516_055523

20180516_092348

La al treilea… oboseala acumulată din ultima perioadă, stresul și miile de gânduri zilnice (chiar, de ce n-om fi oare apți să producem trei gânduri mari și late toată ziua?) și-au făcut datoria și mi-au aplicat un regulamentar adormit în canapea, seara la ora… 6. Un adormit din ăla de mutai canapeaua cu tot cu mine direct în valurile mării, îmi cântai o serenadă cu vuvuzeaua la ureche sau trăgeai cu artificii tot un drac, eu dormeam ca un înger, mai lemn ca lemnul din pădurea Letea. Minunea n-a durat decât juma’ de oră, suficient cât să reîncarc duracell-ul din mine, să dorm câteva ore noaptea iar dimineața să fiu pe meterezele falezei de la Casino și să admir iar un superb răsărit de soare.

20180516_054952

20180601_053320(0)

20180601_053258

20180523_053744

La al patrulea… același loc dar cu un trezit la ora 4 dimineața de data aceasta iar ca bonus, am avut-o și pe micuța zbuciumată cu mine. A fost tare curioasă să vadă cum poate un răsărit de soare s-o facă pe mama ei să fie în extaz și cu un rânjet lăbărțat pe toată fața la 8 dimineața, când îi dădeam ei trezirea de obicei. A fost și ea foarte încântată deși cred că următorul ei răsărit de soare va fi peste niște ani.

20180601_202858

20180601_202646

20180601_054707

20180601_060430

20180601_052819

20180601_054507

De la al cincilea încolo, nu vă mai povestesc, ci doar vă invit să vedeţi măcar unul în această vară. De fapt, vă întreb, când aţi văzut ultima oară un răsărit? Dar un apus? Ştiu, poate pare un lucru banal dar vă garantez, nu e…

 

foto: arhivă personală

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

8 thoughts on “Jurnalul unui răsărit de soare

  1. Superbe pozele dar sunt sigur ca este minunat sa trăiești pe viu toate aceste răsărituri. Ultimul răsărit l-am văzut a fost acum douăzeci si ceva de ani. Eram la mare cu niște prieteni sărbătorind 1 Mai. Am petrecut toată noaptea si am adormit undeva pe plaja, in Costinești. Ne-am trezit de frig si am rămas blocați când am văzut cât de mare si rosu se vedea soarele. A fost o imagine care m-a urmărit mult timp in viata si datorita tie am reușit sa imi amintesc cu drag de acele clipe…Mai putin frumos a fost ca nu am mai avut bani de bilet de tren si m-a prins supracontrolul. 🙂
    Iti mulțumesc, Fabiola pentru aceste imagini superbe!

  2. La mal de mare n-am văzut. Că ultima dată când am fost eu la mare, soarele era setat să răsară cât eu dormeam. Cred că a fost ordin de la primărie. De apus, apunea cât eu eram pe la vreo terasă, cred. A fost tare demult.
    Dar prin SB l-am prins ani la rând, muncind de la ora 6 fie iarnă, fie vară. Acum iar nu-l prea nimeresc.
    Oricum, dincolo de staisfacţia ta, a meritat şi pentru a noastră, că tare-s minunate fotografiile.

Lasă un răspuns