Povestea unui accident minor

bus-3228024_960_720A fost o dată ca niciodată o femeie, ce aștepta cumințel la stop să se elibereze intersecția, ca să poată ajunge atât ea cât și mașina întreagă și nevătămată la serviciu. Și cum stătea ea așa privind cârdul interminabil de mașini trecând prin fața ei, a fost șocată de zgomotul interminabil dat de creponarea mașinii ei pe toată lungimea, dinspre spate către față, de către un splendid și mărinimos troleibuz al RATC-ului. Îi ferchezuise și oglinda, ca să fie tacâm complet. Cu alte cuvinte, femeia beneficiase de un accident minor.

Buimacă, fiindcă știa că nu făcuse nimic rău, s-a dat jos din mașină, a evaluat rapid paguba și s-a uitat către vinovat. Vinovatul, plin de pasageri, a oprit hardughia și a venit la femeia lăsată cu gura căscată în mijlocul intersecției, comunicându-i suav:

Ce să vă fac, erați în spatele meu, nu v-am văzut!

Ai să mori tu, nenică, păi dacă eram în spatele tău  cum dracu’ ai ajuns să-mi rașchetezi juma’ de mașină de nu mai știam când ai început și când aveai de gând să termini?

De fapt, femeia doar i-a spus:

Unde mergem acum? Cum spuneam, era buimacă.

Păi ne întâlnim la poliție, în Palas, că acolo am și eu capăt de linie, da?

Ăăă, da… dar mai bine mă țin după d-voastră, mergem împreună adăugă femeia în speranța că până la destinație care oricum i se părea în acel moment la capătul lumii o să-și adune gândurile vraiște, o să-i treacă porcăria asta de buimăceală că na, e doar un accident minor, o să se organizeze puțin și o să facă cruci cu limba-n gură să nu-i cadă de tot oglinda retrovizoare, căci mâinile îi erau bine ancorate pe volan.

Și uite așa femeia face opriri în toooate stațiile liniei 44, urmărind din scurt dihania monstruoasă ca nu cumva să se evapore în neant, trecând aleatoriu prin avarie, semnalizare, claxoane, că deh, nu în fiecare zi un troleu are o codiță în spate care mai și încurcă circulația pe deasupra. Drumu-i lung, plin de primejdii, oricând pot apărea balauri cu șapte capete care să anime povestea asta de-a dreptu’ plictisitoare. Din claxon în claxon, accelerație-n frână și-o ploaie cu bulbuci, șoferului împricinat îi vine o idee salvatoare pentru ananghia în care tocmai ce intrase tânăra domniță și îi propune acesteia o înțelegere amiabilă. Femeia zice da, ca să scurteze povestea și ajung împreună la gheonoaia de serviciu, dispecera din dotare.

Gheonoia, femeie hotărâtă, știe perfect ce vrea nu ca buimaca cealaltă care încă nu știe ce trebuie făcut, scapă telefonul într-o balta cu apă, se holbează la asigurarea ei poate i-o zice hârtia aia ce trebuie să facă de acum încolo și se gândește ce dracu’ a mâncat de dimineață de i-a picat asemenea năpastă pe cap, ca să elimine definitiv din micul ei dejun.

Mbun, mdeci dacă v-ați înțeles cine e vinovatul, faceți o amiabilă, mergeți la cei care v-au făcut asigurarea și rezolvați problema! 

-Vinovat? păi eu nu mă consider vinovată. Eu stăteam cuminte când dânsul mi-a răzuit toată mașina. Gheonoaia privește femeia cu o privire criminală și îi spune încet și răspicat.

Doamnăăă, dânsulll e un șofer pro-fe-si-o-nist, cu experiențăăă, înțelegeț’? Nu are cum să fie el vinovat, d-voastră v-ați băgat în dânsul și el nu v-a văzut când a virat la stânga.

Înțelege ea da’ nu prea pricepe.

Ce-i drept, îmi place de mor să mă bag în troleibuze, betoniere, tir-uri eventual. Chestii d-astea mici, mici, ce nu se pot observa cu ochiul liber. Și apoi să pierd vremea naiba știe cât prin service-uri. Am deja orgasm când mă lipesc ca musca de gem de caroseria lor parcă făcută din titan. Asta gândea lucid femeia care dăduse dracu’ buimăceala, Gheonoia îi provocase inteligența.

Nu, mergem la poliție spune femeia. Adevăru’ e că la Poliția rutieră din Constanța e chiar un tărâm de basm, se gândea femeia punându-și întrebarea unde-și va parca calul focos și năravaș, șoferul pro-fe-si-o-nist.

Ajunși acolo, povestea devine interesantă:

– Cine în cine a intrat? Păi… eu în doamna. Eu viram regulamentar în stânga, doamna era în spatele meu, n-am văzut-o și am atins-o.

Nu, eu staționam paralel cu troleul, el e virat la stânga, nu s-a încadrat regulamentar și m-a lovit cu partea din spate.

Bun, și cine e troleul?

Păi nu v-am zis, eu sunt troleul, eu am intrat în ea, declară de zor pro-fe-si-o-nis-tul.

Dacă nu era treaba serioasă, zău ca femeia începea să râdă. Asemenea dialog…

Păi și de ce nu faceți o amiabilă? Nu știți cine e vinovatul?

– Ie-te că nu…

Bunnn…. îi privește cu milă ofițerul de poliție și le bagă sub nas două declarații de completat,  cu lux de amănunte după cum tot insistă el. Ce naiba o fi atât de bun?

Pe femeie iar o încearcă râsul. Citește rubrica unde trebuie să completeze câți pasageri erau în mașina cealaltă. Exactttt… trebuia să-i dau pe toți jos și să-i număr ca pe oi… sau câți martori au fost la incident. Dzeu si martorii lui Iehova,  la cum ploua… Sau data eliberării permisului auto… mda, îmi trebuie o lupă ca să descifrez acum ce scrie pe plasticul ăsta minuscul, mai mare e buletinul decât cartea asta de vizită numită permis auto.

După o muncă care n-a durat trei zile și trei nopți ci doar vreo trei sferturi de oră pentru a completa formularul acela, femeia a suflat wireless în aparatul etilotest și a ajuns în sfârșit în fața agentului constatator.

Acesta, după ce studiază de aproape (hârtiile) problema, îl ia la bani mărunți pe pro-fe-si-o-nist:

– Câte benzi de circulație sunt pe Constantin Brătescu?

(Stradă cu sens unic)

Două.

Și pe ce bandă erați d-voastră?

– Pe a doua. 

Și doamna?

Pe prima.

Și doamna mergea înainte…

Da, doamna mergea înainte, eu viram la stânga , era în spatele meu și n-am văzut-o.

Femeia exasperată o ia de la capăt, explicând că dacă era în spatele lui, nu avea cum să o lovească fiindcă troleibuzul mergea… exact, ÎNAINTE!!! Ea se afla paralel cu dânsul. Polițistul predă niște reguli de circulație, completează niște hârtii și i le pune în brațe femeii, șoferul vinovat primind un avertisment iar femeia urmând să ia cărarea bătută a asigurării și service-urilor pentru a-și repara mașina.

La ieșire din sediul poliției, femeia alunecă pe scările ude, face un șpagat, aproape cade dar în ultima fracțiune de secundă e prinsă bine de mână de către șoferul, cum altfel, profesionist care scoate porumbelu’ pe gură:

Vedeț’ doamnă, că n-a fost greu? Nu vă mai necăjiț’, totul se rezolvă!

PS: femeia aia eram io.

foto: pixabay.com

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

6 thoughts on “Povestea unui accident minor

    • Fabiola Ion

      Și fiică-mea a râs cu lacrimi, aia mare, deși știa cât de necăjită sunt. Până la urmă… și pe m-a încercat, aflată în mijlocul acțiunii. Mi se părea chiar amuzant. Deh, defect de fabricație. 😁 Cât despre reparat… și eu sper.

  1. Dacă este ceva pentru care mă rog de fiecare dată când merg cu mașina, este sănu dau peste vreun nătărău care să-mi strice ziua (și mașina). Că de mine…mă păzesc singur, cât pot de bine.. Eu am „noroc” de incidente cu… doamne! E bine pentru că nu am ajuns la certuri și tonuri ridicate, dar experiența cu cei de la Asigurări mi-a lăsat un gust amar. Oricât aș fi explicat cum au fost lucrurile, domnul de acolo m-a „lămurit” că „duamna” are dreptate, iar eu, ca un cavaler, trebuie să fiu de acord că am greșit că nu am stat la… 100 de metri în spatele dânsei, pentru a evita orice pericol posibil. I-am dat dreptate, data viitoare așa o să fac! 😀
    Bine că a fost numai atâta, La ce matahală de fier este un troleibuz…Doamne ferește!
    Numai bine și o zi de Florii cât mai frumoasă! 🙂

Lasă un răspuns