Simplitate

sky-1562722_960_720Ce e simplu? Nimic nu mai e simplu în ziua de azi… Simplitate? Ce-i aia? Cine mai știe sau mai înțelege noțiunea de simplitate? Exact. Mai nimeni. Totul în jurul nostru e plurivalent, dificil, e zugrăvit în nuanțe de gri, mov sau verde brotăcel.

Un zâmbet, un nor, o rază de soare, o îmbrăţişare, o lacrimă, un ghiocel, miros de iasomie proaspăt înflorită, o privire, un vis… Toate astea sunt de o dezarmantă simplitate dar oare chiar sunt aşa?

De exemplu vreau să mănânc o înghețată. E complicat rău, am de ales în oceanul de arome, culori sau mod de ambalare. Vreau să mă uit la televizor și e dificil să aleg ceva din oferta super bogată de canale tv. La fel dacă îmi trăznește să-mi cumpăr o cămașă albă, o perdea roz sau cuțite noi în bucătărie. Dacă vreau o mașină, deja… am nevralgie acută timp de luni bune de zile.

Dacă vreau să ofer un buchet de flori am de făcut alegeri, socoteli, privire 3D și imaginație 5G. Dacă vreau să spun cuiva ceva important, mă ia cu palpitaţii. Ar trebui să fie simplu, nu? Deschid gura şi stolul de porumbei îşi ia fericit zborul spre destinatar dar evident e mult mai complicat de atât.

Cînd afară plouă, mă gîndesc cu ce naiba mă încalţ. Simplu, o pereche de gumari rezolvă problema. Dar nuuu, prefer să pierd câteva minute preţioase din importanta mea viaţă ca să complic simplitatea alegerii unei perechi de încălţări.

Cu asta jubila mintea mea creaţă de dimineaţă, că nu ştiu de ce naiba suntem setaţi să complicăm lucrurile simple, banale, evidente încât să ne frecţionăm singuri ridichea zi de zi. Cred că suntem de-a dreptul diabolici, fiindcă ne place. Zău că ne place, găsim o plăcere incredibilă de a croşeta simplitatea în mii de nuanţe şi de a sfârşi prin a ne chinui neuronii inutil.

În maşină micuţa zbuciumată, studiindu-mi privirea strâmbă sau pierdută, numai ea ştie cum a interpretat-o, mă trezeşte din reveria gândurilor cu o viteză năucitoare:

E cald azi afară, ce mai vrei de la viaţă?

Chiar aşa, ce-aş mai putea dori? Probabil gândeam cu voce tare căci altfel nu-mi explic cum de un copil vede atât de clar acolo unde noi, adulţii vedem înceţoşaţi de griji şi probleme.

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

8 thoughts on “Simplitate

  1. Si eu am ajuns sa ma intreb de ce ne complicam cand simplu e mai simplu? Ne ingreunam viata singuri vrand sa parem mai altfel sau sa multumim pe cineva la ïnalte standarde” iack.. Am ales sa fiu eu, simpla si sa invat prin ochii copiilor mei sa vad viata asa frumoasa cum e ea..

  2. În lumea de astăzi este complicat să fim simpli. Este complicat să ne golim creerele de ideile creţe ce ne încurcă , acele idei ce se fixează pe hainele din dulap de exemplu. Idei total neconstructive care le împiedică pe cele creative să se impună.

Lasă un răspuns