Uleiul, pâinea şi socializarea la români

bread-944242_960_720

Seara, mijlocul săptămânii, personajul principal adică io, aflat în mall pentru o sesiune de shopping to go. Adică văzut, cumpărat, plecat. Primesc mesaj că trebuie să cumpăr pâine şi ulei. Nimic mai simplu pentru o rapidă ca mine, în maxim o oră cu tot cu drum, rezolvam totul.

După sprintul prin magazine intru pe repede înainte şi în hipermarket, înşfac o pâine oarecare şi-o sticlă de ulei, fentez orice căruţ parcat ilegal şi leit glonţului ochesc cea mai liberă casă de marcaj ca să nu-mi irosesc timpul preţios şi să ajung acasă cât mai repede. Nu, nu-mi ardea mâncarea pe foc şi nici copiii nu-mi urlau de foame dar zău că nu-mi place să pierd ore în şir prin mall-uri.

În faţa mea, o doamnă cu batic pe cap îşi aşeza după regula de trei simplă produsele pe bandă. Ceva de genu’ rotunde la rotunde şi pătrate la pătrate. Şi o făcea cu o graţie şi precizie demnă de invidiat, dacă aveai de gând să duci asta la nivel de artă. Cred că incanta şi ceva de sfinţi, moaşte şi alţi decedaţi că auzeam o bolboroseală.

Am vrut să schimb rapid casa, dar am fost flancată de un domn cu trei lucruri la el. O sticlă de apă, o pâine şi sămânţă de vorbă. Şi a naibii sămânţă era deja încolţită spre-nverzită. Mie una îmi place să socializez, dar nu oricum şi nu oriunde. Şi dacă mai am şi boii plecaţi pe dealuri înflorite, deja îţi trebuie un cleşte profesionial ca să extragi cuvintele din mine.

De ce nu vă băgaţ’ în faţă, doamnă, aveţi doar pîinea şi uleiul de plată! Îi arunc o privire în x şi mormăi un Nu, mulţumesc, nu mă grăbesc deşi în clipa aceea parcă aş fi făcut o nefăcută. Probabil că aveam moacă de criminal în serie sau ceva că omul nu a renunţat aşa uşor la prioritizarea mea. Doamnă, nu vă supăraţ’, nu o lăsaţ’ pe doamna înaintea d-voastră, că are doar o pâine şi-un ulei de plată se adresează femeii cu chef de aranjat la dungă produsele pe bandă. Ea se uită la mine, la bărbat, la banda rulantă şi acceptă.

Ăla era momentul divin să fac ce îmi sufla karma în ceafă da’ eu bad girl, nuuu, câteva minute de aşteptare n-a omorât pe nimeni? Bărbatul îmi invadează spaţiul personal şi începe o şuetă cu doamna peste umărul meu, şuetă la care nu ştiu dacă să râd sau să plâng.

Sunteţ’civilizată, doamnă… Sunteţ’ baptistă sau penticostală, nu-i aşa? Că vă văd cam de la ţară, aşea… Femeia îl trece prin raze Roentgen, probabil s-o gândi de pe ce planeta a picat domnul vorbăreţ şi i-o trânteşte neaoş:

Nu, dom’le, creştin ortodoxă, da’ să ştiţ’ că femeia e vinovată de toate. Eeee, de-aia şi-o fură de la bărbat că nu ştie să-şi ţină pliscul. Şi el bine face că-i mai arde cîte una. Şi îi mai arde şi de alt bărbat după ce rămâne văduvă, nu poa’ să-şi vadă liniştită dă viaţa ei. 

Eu simt că sunt călător în timp, fără voia mea, undeva prin vremea iobagilor. Nu sunt aptă nici măcar în gând să fabric o replică. Da’ sper că bărbatul renunţă la auzul acestor vorbe iar eu îmi revin din şoc. Pana mea, am intrat de curând în 2018. Nope, replica domnului e fix pe măsura cuvintelor stimabilei doamne cu creierul îmbrobodit şi la propriu dar mai ales la figurat.

Lăsaţ’ doamnă, că femeile de la noi sunt cuminţi. Să vedeţ’ p-afară ce fac… şi cât de urâte sunt…  am văzut io. Ale noastre, nişte sfinte. Şi să lăsaţi femeile să aibă bărbaţi, că nu pot trăi aşa, cu fierbinţeală în ele. Trebuie stinsă fierbinţeala aia, înţelegeţ’?

Eu am înţeles clar, n-am ce căuta între ăştia doi, se-nţeleg perfect. Ea aproape că se pregăteşte de o luptă corp la corp cu mine, deşi jur că n-am scos niciun cuvinţel, îmi privesc fix uleiul şi pâinea poate-or ajunge mai repede la punctul terminus, iar el mai are puţin şi sare peste mine ca să dezvolte subiectul ăsta fierbinte. Mă loveşte fix în creştetul capului întrebarea lui:

Ziceţ’ doamnă, n-am dreptate?  Sămânţa lui de vorbă deja a făcut fructe. Da’ nu pe teritoriul meu, căci printr-o minune dumnezeiască cum altfel căci mă aflu între doi heruvimi, sunt salvată de casieriţă care mă anunţă sec pâinea d-voastră nu are cod de bare. Mă rog, parţial salvată, căci heruvimul din spate o admonestează brusc:

Păi şi cum, o lăsaţi pe doamna fără pâine? Ce-o să zică bărba-su’ acasă când o să vadă că a venit fără pâine? Ce-o să mănânce?

Casieriţa se uită uimită la el, eu iarăşi fără replică. Sunt tolerantă de felu’ meu da’ omul ăsta e dus cu toată flota pe apa mării. A nimerit-o doar cu bărbatu’ şi acasă.

Renunţ la pâine dar nu şi la ulei, plătesc rapid şi îi las pe cei doi vorbăreţi să dezbată despre femei, fierbinţeală, păcate şi alte chestiuni vitale sufletului uman. Nu-i pot încurca, oamenii ăştia chiar au treburi importante de rezolvat.

Mă trezesc prin mall că rostesc cu voce tare Incredibil!!! De două ori.

Pâinea e de vină, n-avea cod de bare.

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

11 thoughts on “Uleiul, pâinea şi socializarea la români

    • Fabiola Ion

      Am râs și eu, în mașină. Acolo am fost incapabilă de vreo replică, gest sau reacție facială. Nu degeaba România e pitorească în toate sensurile. 😁

  1. Roxana

    Eu patesc des asa. Scrie probabil in fruntea mea ca sunt vorbareata si cu lipici ca toti au sa imi povestească ceva. Asa ca de la leacuri babesti la retete de mâncare, de la patimile nepoatei cu betivul de barbatu.su pana la politica interna, internationala si fotbal, toti simt nevoia sa imi împărtășească ceva. O scrie in aura mea ca sunt psiholog si trebuie sa ascult??

    • Fabiola Ion

      Karma e de vină. În plus, tu nu tarifezi și nici nu te interesează, deci… de ce nu? Iar în părerologie toți suntem experți și ținem morțiș să arătăm asta oricui sau… oriunde. 😁 Auzi, da’ după o astfel de spovedanie primită nu te simți mai zen? 😁

Lasă un răspuns