Sentimentul inutilității

town-sign-822236_960_720

N-am crezut că o să ajung vreodată să mă simt aşa, să am acest sentiment al inutilității, din perspectiva sumbră a viitorului incert ce planează asupra națiunii noastre. N-am crezut că într-o bună zi, de fapt una rea, condiția de părinte o să-mi genereze astfel de gând negativ.

Iată de ce. Te chinui să faci un copil, îl creşti, îl educi, investeşti în neprețuitul lui posterior cel puţin până la vârsta majoratului un apartament cu două camere din centrul orașului şi, ce să vezi, atunci când vrei să îi faci vânt din căldura cuibului părintesc nu prea ai unde. De fapt, ai unde, într-un vid complet.

Reușești doar să-l împingi cu putere într-un sistem putred, în care valorile morale pe care tu i le-ai insuflat îi sunt complet nefolositoare în societatea actuală, căci doar cele materiale primează. Îl înveți că doar prin talent, muncă cinstită și perseverență va reuși să-și împlinească toate visele iar el constată cu stupoare că ești un alienat de părinte, că tot ce a învățat de la tine nu-l ajută cu nimic. Trebuia să-l înveți încă de mic elev cum să trișeze la teste, cum să copie, cum să se bazeze pe nepotism, să mintă cu nerușinare, să vorbească mult, prost și neargumentat și nu în ultimul rând să fure. Orice, oricum, oricât.

Ajuns la proaspăta vârstă a maturității, realitatea ce-l înconjoară îi întărește convingerea că părinții lui au fost și sunt fericiţii posesori ai medaliei de aur la campionatul internațional de fraierism, din moment ce l-au învățat numai aberații. El asta vede-n jurul lui.

Mă simt complet inutilă. Am consumat și încă o mai fac timp, energie, bani ca să… ce? Exodul românilor peste graniță nu are precedent și absolut nimic nu-i mai convinge că mai există o șansă la un nivel de viață decent în țară. Am investit în educația fetelor mele fiindcă am fost ferm convinsă că doar asta e calea corectă. Ei bine, nu prea mai e, sau cel puțin eu una nu o mai văd.

Dacă ar fi s-o iau de la capăt SIGUR n-aş mai face copii. Nu cred în vestita cană cu apă de la bătrâneţe şi nu ăsta e motivul pentru care am dorit să fiu mamă.

Poate că vina pentru sentimentul ăsta e vremea de afară şi faptul că de douăzeci de minute aştept în maşină să iasă fiică-mea de la meditaţie. La ce naiba i-o mai servi atâta pregătire?

 

foto: pixabay.com

 

 

 

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

38 thoughts on “Sentimentul inutilității

    • Fabiola Ion

      Exact. Mi-a zis în mașină că nu vede rostul unei facultăți atâta timp cât poți ajunge în politică un om important și fără școală. Anul 2018, clasa a VIII a, România.

  1. Ai punctat foarte bine, Fabiola! Adanc si dureros adevar… Subscriu in aceeasi gama de sentimente.
    Eu am luat calea exodului in timp ce copiii mei erau in bancile liceului. Si printre „aberatii” de parinte cuminte ce predica dreptatea si estetica frumosului, trebuia sa imi incurajez baietii loviti in intelesuri de catre un sistem total dezaxat. La un moment dat, Cristi dorea sa dam in judecata un inspectorat, crunt marcat de cata nedreptate se poate face in randul copiilor cuminti si silitori. Aceasta a fost doar o nisa prin care a inceput sa „priceapa” cam in ce fel decurg lucrurile. Ma bucur insa ca am semanat adevar si bucurie in jur. Continui sa cred in ele, dar din pacate, sistemul romanesc nu prea are nimic in comun cu ele.

    • Fabiola Ion

      Mulțumesc pentru comentariu, Simona! 😊Până la urmă ele vor decide pentru viitorul lor, dar până atunci am momente, ca acesta, când mă simt sufocată de acest sistem atât de defect încât mă mir că n-am intrat în colaps. Încă.

      • Musai sa ramai optimista! Cat priveste colapsul, exista consolarea cu partea pozitiva, gen un sut este intotdeauna un pas inainte. Eu am colapsat in sistemul romanesc si … acum ma bucur ca sunt aici. Uneori ma gandesc ca prea am intins timpul ca pe un elastic, orbita de flashul falsei credinte ca maine poate va fi mai bine. Na, ca m-am bagat prea adanc in esenta. Un weekend frumos si plin de bucurii. 🙂

        • Fabiola Ion

          Sunt o optimistă, da’ na, hormonii sau vremea e de vină. 😁😁 Nu, nu cred că ai întins timpul ci pur și simplu ai analizat situația în detaliu până ai descoperit soluția optimă. Mulțumesc mult, un weekend minunat și ție, draga mea prietenă! 😙

  2. dede cati

    Nu va lasati doborate de-un val, valul se sparge la mal, iar la mal vor ramane cei care reusesc sa ajunga acolo. Keep .working. Da-ma naibii ce citat mi-a iesit:)) Imi vine sa mi-l pun pe tricou:))))))

    • Fabiola Ion

      :)))) Așa să faci, că sună bine. Da’, vine vara, vacanța, uit de școala lor și alte probleme. Dar ăsta este purul adevăr, văzut prin ochii mei.

  3. Gîndește-te la ce modele am privit noi, cei din generația actualilor părinți cu copiii aflați la vîrsta zborului din cuib. Totul pentru republică, pentru partid și personal pentru tovarașu și tovarășa. Și uite că ne-am adaptat. Așa că ia și partea bună: le-ai pregătit să facă față în orice societate normală. Iar acum au și opțiunea zborului spre țările calde. Spre deosebire de noi care, vrînd-nevrînd, am fost ca pinguinii.

    • Fabiola Ion

      Privind în urmă, da, ele eu oportunități fantastice. Trebuie doar să-și dorească și să muncească. Vremea e de vină pentru că văd mai mult partea goală a paharului. O să-mi revin, nu e dracu’ așa de negru. Nu? 😁

      • dede cati

        @Fabiola, nu te impacienta. Uite, eu am un baiat plecat in Spania, de 12 ani. Nu as spune ca vezi doamne are lumea la picioarele lui, dar are un job stabil, un apartament in chirie, o masina si ce este cel mai si cel mai important, are un dracusor de spaniol mic, care ma umple mereu de bucurie. Pe de alta parte, aici, in Constanta, am un baiat care acum este oficer 3, nu asta e important. Treaba este ca nu m-am bagat nici 1 secunda in alegerile lor. Lasa timpul sa curga, si vei fi plina de bucurii. PS; oficer3 are si el un baiat… asa ca nu pot avea o bucurie mare. PS: sa nu ma faceti babeta:)))))))))))

        • Fabiola Ion

          Nuuu. Never-ever. Astea sunt împliniri mai mari decât cele materiale. Să-i știi împliniți și fericiți, chiar dacă departe de casă, asta e bucuria deplină. Să vă bucurați cu toții, unii de alții! Pupici!

  4. off, uneori si eu imi pun intrebarile astea. mai ales cand imi zice ca nu i plac anumite lucruri la scoala, ca le gaseste inutile, ca nu ii plac anumite lecturi oblicatorii. ma gasesc in postura parintilor mei care mi tineau predici, care explicau ca viitorul ca siguranta ca bla bla in timp ce in capul meu sunt numai intrebari. ncii macar nu pot sa ii spun invata sa ajungi ca mine. ca eu am invatat si ce? trebuie doar sa avem incredere in ei ca isi vor gasi drumul si se vor adapta iar noi facem tot ce credem ca e bine pentru ei. mai mult ce putem face?

  5. O fi de vină și perioada asta de după sărbători, care ne face mai triști de demoralizați. Față de alte dăți, când te bucurai atât de mult de realizările buburuzelor și de dragostea lor, încât ne molipseai și pe noi.

  6. Eu vreau să cred că educaţia va fi cea care va conta atunci când se vor cerne valorile. Că se vor cerne. Aşa că hai, capul sus şi tricoul pe tine, că buburuzele tale vor face valuri când va fi cazul. 😉

Lasă un răspuns pentru dede cati Anulează răspunsul