Rezoluţia anului 2018

IMG_1971Mbun, a trecut perioada lui „fii mai bun” şi a Anului (mai) Nou şi-am intrat în linia dreaptă a noilor provocări ce ne franjurează elegant tot zen-ul cultivat cu atâta migală în această perioadă. Am tăiat de pe listă porcu’, am lichidat rezerva de vin şi ţuică, am consumat şi congelat tradiţionalele sărmăluţe şi nu în ultimul rând ne-am trasat rezoluţiile pentru următoarele 12 luni.

Pfooaaii, ce pompos sună acest cuvânt, reee-zooo-luuu-ţiii-eee… Tocmai ce mi-am făcut gimnastica facială. Parc-ar fi sinonim cu revoluţie, fiindcă mulţi dintre noi cuprinşi de elanu’ zurgălăilor, artificiilor şi şampaniei promitem că de la anu’ o să facem schimbări radicale în viaţa noastră, altfel spus nu o mică, ci o mare revoluţie. Atunci să enumerăm rezoluţii, zic.

Ne-apucăm să schimbăm job-uri, case, mașini, neveste și soți. Da, și amante sau amanți. Apoi ne-apucăm temeinic de sport, direct de performanță dacă s-ar putea, ca să slăbim într-o lună câți alții în zece. Apoi continuăm heirupismul ăsta cu schimbări de look, garderobă și neapărat atitudine. Călcăm mai apăsat, ce dacă de două ori în același loc. Am schimbat totuși ceva, nu?

Ce revoluție, pardon rezoluție ne mai tranzitează mintea? A, da, de la anu’ merg mai mult pe jos și nu mai încerc fie soare, fie vânt să parchez direct în holul școlii/grădiniței/facultății, nu mai înjur de la a opta generație încoace șoferul care n-a plecat de la semafor în milisecunda următoare schimbării culorii din roșu în verde. Nu mai arunc pe jos nici măcar un băț de chibrit și sunt calm/calmă cu orice acritură/castravete/murătură postată la ghișeele instituțiilor statului. Mă rog, aici cine reușește performanța asta olimpică timp de 365 zile să mă anunțe și pe mine, îi dedic un post.

Mi-am trasat și eu niște rezoluții ca orice om cu un minim simț de răspundere. Două bucăți. Atât. De la trei în sus îmi umplu deja aiurea memoria și-așa șubrezită de trecerea anilor.

REZOLUȚIA BUCATĂ UNU.

Să dea naiba anu’ ăsta proaspăt înscăunat să nu mă trezesc în fiecare dimineață, chiar de dimineață. Hai să zicem o decentă oră 7. Fără nicio abatere fie ea zi lucrătoare, liberă, chiulită sau sărbătorită. Pentru mine trezitul de dimineață e MISSION IMPOSSIBLE WITHOUT NUMBER. Să se știe. Pierd timp prețios cu somnu’ în condițiile în care mă culc la ore decente. Rezoluție mai ambițioasă decât asta n-am avut de… ăăă… niciodată.

REZOLUȚIA BUCATĂ DOI.

Să râd sau să zâmbesc în fiecare zi cel puțin cinci minute. Asta e de-a dreptu’ științifico-fantasmagorică în vremurile pe care le trăim și situația politico-economică actuală. Sau când ai două fete ca ale mele. E ca și cum aș încerca să înot într-o mare afectată de o furtună de grad 12. E cel mai prost exemplu pe care am putut să-l dau fiindcă eu și înotul nu suntem prieteni la cataramă, dar atât a putut genera creierașul meu care încă e la relanti. Știț’… sarmaua, cozonacu’, sorcova, vesela, să trăiț’, să-mbătrâniț’. Cât mai frumos posibil.

Știu, în titlu am menționat o singură rezoluție dar mi-am dat seama că degeaba mă trezesc de dimineață dacă nu zâmbesc sau râd în ziua respectivă. Și poate că ajung departe dar fără starea de bine, acest departe e doar o iluzie.

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “Rezoluţia anului 2018

Lasă un răspuns