Să-i redăm zâmbetul Anei

IMG_0182

Zâmbetul pur, senin şi nealterat al unui copil este unul dintre cele mai mari satisfacţii pe care ţi le oferă viaţa. Zâmbetele a zeci, sute, mii de copii văzute de noi adulții, într-o viaţă întreagă, te duc imediat în propria copilărie de unde pentru câteva momente nu ai vrea să te mai întorci. Iar când este vorba de propriul copil ai face absolut orice să i-l vezi permanent pe buze.

Pe Ana nu o cunosc personal, în schimb îl cunosc pe cel care mi-a vorbit despre ea. E o puştoaică plină de viaţă de numai 13 ani cu zâmbetul pe buze, cu o copilărie frumoasă şi tot viitorul aşternându-i-se în faţă. O simplă și banală zi i-a rescris destinul cum nu-și imagina că poate fi vreodată posibil. A fost ziua în care avea să afle că viaţa ei s-a schimbat într-o secundă, secundă care face diferenţa între viaţă şi moarte. A aflat că are o formă de de cancer osos ce îi atacă fără milă trupul.

După ce am aflat de cazul Anei, m-am gândit automat la părinții ei. Nu mi-aș dori niciodată să simt sau să știu ce se află în sufletele lor și cum un astfel de diagnostic îți schimbă total percepția asupra vieții. Apoi m-am gândit la fetele mele și am realizat că, la fel, niciodată nu-mi voi putea exprima recunoștința în fața divinității că nu sunt ele în locul ei. Când un părinte află că propiul copil suferă de cancer, în orice formă ar fi el, întreaga lui lume se prăbușeste. Axa perfect dreaptă după care își ghidează viața i se frânge într-un mod dureros și cuvintele sunt de prisos pentru a-i putea readuce zâmbetul pe buze lui, dar mai ales pe cele ale copilului său.

Pentru câteva momente am făcut un exercițiu de imaginație și am încercat să mă așez în pantofii ei. Vă spun sincer că am dat greș, efectiv nu am putut. Creierul și imaginația pur și simplu au refuzat cu desăvârșire să proceseze această comandă. În schimb, automat am pus mâna pe telefon și am trimis mai multe sms-uri la numărul 8828, cu mențiunea „Ana”. Un gest mic dar care știu cât de mult înseamnă pentru ea. Pentru a-i salva viața.

Știu, n-a venit încă vremea lui „de Crăciun fii mai bun” dar oare chiar avem nevoie de asta pentru a ne deschide inimile în fața unui strigăt de ajutor? Oare nu în fiecare zi trebuie să facem asta? Oare nu așa reușim să readucem zâmbetul pe chipul Anei?

Vă invit să citiți povestea ei în linkul de mai jos, este încercarea deloc ușoară a părinților de a face imposibilul și de a-și salva copilul. Nu o să vă răpească mai mult de trei minute din timpul vostru. Și vă mai invit să faceți ceva. Să încercați preț de aceleași minute să vă imaginați cum ar fi dacă ați avea un copil într-o astfel de situație. Pentru mine a fost imposibil.

 

                                                                       POVESTEA ANEI 

 

Mi-ar plăcea să cred că putem da dovadă de empatie și prin gesturi mici să realizăm lucruri mari. Să oferim șansa unui copil de a putea să-și împlinească visurile.

Haideți împreună să readucem zâmbetul pe chipul Anei!

 

Bucur Mihai – tel: 0741 071 311, e-mail: mb_gec@yahoo.com

  • Banca BCR, IBAN EURO: RO31 RNCB 0086 1417 1703 0006

Bucur Camelia Mihaela –

  • BancPost, IBAN lei: RO54 BPOS 7050 0913 130 RON 01

sau

ASOCIATIA VolunDar cu mentiunea „Pentru Ana” 

Roxana Petrescu – voluntar resposabil de caz: 0799.869.489

VolunDar@gmail.com

  • Cont IBAN RO05 RZBR 0000 0600 1806 5098, deschis la Raiffeisen Bank

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

4 thoughts on “Să-i redăm zâmbetul Anei

  1. Multumesc mult, Fabiola.
    Imi amintesc acei copii, de nici 10 ani, care alergau singuri pe strazi, fara profesori sau parinti pentru a imparti fluturasi scrisi de mana despre colega lor, Ana Bucur.
    Daca niste copii pot, atunci noi ca adulti putem face mult mai mult.
    2 euro nu este nici macar un pachet de tigari.
    Hai sa ne gandim cate lucruri nefolositoare luam lunar de 10 RON…
    Dar daca sti ca ai putea contribui sa salvezi o viata cu 10 RON oare mai pare atat de mult?
    Multumesc mult.
    Intr-o lume ideala (evident ca aici vorbeste visatorul din mine) fiecare „blogger”ar trebui sa incerce macar sa mediatizeze un asemenea caz.
    Sincer, de cate ori nu postam pe blog articole despre atatea lucruri inutile.
    Uneori putem fi Mos Craciun pentru un copil.
    Sper din tot sufletul meu de visator ca toti cei care vor citi articolul tau vor scrie si ei la randul lor cateva randuri si vor incerca sa ajute.
    Pana la urma speranta moare ultima…

  2. Pingback: Buletin de ştiri | Poteci de dor

Lasă un răspuns