La volan tu știi ce faci?

model-2875192_960_720Sunt la volan. Sunt nițel cam mult pe pilot automat, văd doar roșu, verde, ceasul, acum trebuie să frânez, acum să accelerez, iar ceasul, pietonul, cedează trecerea, mașini, multe mașini. Ceasul, din nou. În dreapta, fiică-mea are logoree în timp ce mintea mea croşetează.

O las pe ea, apoi sper ca în 10 minute să ajung să iau banii pentru bancă, să nu uit să ajung și la farmacie, am un antibiotic de luat. Ce dracu’ mai mâncăm diseară? Hmmm, iar nu-mi spăl mâine mașina, văzusem că se anunță ploaie.

Treceau gândurile prin țeasta mea mai ceva ca mig-urile sau ciorile-n zbor. 

De mâine trebuie să-mi schimb geaca, asta e prea subțire, îmi e frig cu ea. Offff, iar am uitat să sun ca să fac programarea aia la dinți și uite cum a mai trecut o săptămână. Dar a ei, când mi-a zis că e? În sfârșit scapă de aparatul dentar și asta în doar un an, mare lucru.

Mami, îți place mașina asta din fața noastră? aud ca prin vis.

Până la întrebarea asta ce-a mai îndrugat ea pe acolo a fost acompaniat doar de un îhî, îhî și iar îhî. Mă uit la hârbul care doar printr-o minune nu se dezintegra din mers, atât de vechi și poluant era și mă gândesc că poate am dat-o pe fiică-mea cu capu’ de geam și n-am realizat, de-mi pune întrebări din astea idioate. Nu, era ok. Și foarte serioasă.

Asta? Cum să-mi placă asta? Ce-ai? Sigur de mașina asta mă întrebi? Da, da, sigur vine răspunsul ei cu aplomb.

Mă uit mirată la ea și o ascult cu gura căscată când îmi dă următoarea explicație.

Uite, vezi, cu mașina asta pâr, pâr, pâr o să mă duc eu la facultate în timp ce colegii mei o să meargă cu alea. Și-mi arată cu degetul o aliniere de x-uri, zero-uri și steluțe din parcarea unei cafenele de lux de pe bulevard.

Dacă mă apuc să strâng bani de pe-acuma, continuă ea, o mașină din asta pâr, pâr, pâr o să am. Atât o să-mi permit. Și începe să râdă.

Râd și eu, m-a scos rapid de pe șinele șofatului fiindcă am uitat să fac la stânga, în timp ce mig-urile de gânduri așteptau frumos la stopul pus de ea. Pentru o fracțiune de secundă.

De ce naiba îmi tot fac ăștia cu farurile? Merg (încă) normal, n-am călcat linia continuă, nu văd niciun radar la orizont. O fi dus careva gunoiul azi? Dacă am timp, poate reușesc să fac ordine la încălțăminte, iar e expoziţie la uşă. 

Fiică-mea nu renunță.

Mami, ai de gând să-mi răspunzi odată??? Te-am întrebat de trei ori până acum, nu te mai preface că n-ai auzit…

Hîîmm… ce ziceai că m-ai întrebat?

ÎMIII IEIII ȘIII MIE O MAAA- ȘIII- NĂĂĂ DACĂĂĂ IAU BACUUU’ CU NOOO-UĂĂĂ????

Am călcat frâna în loc să accelerez. Mi-am luat niște înjurături și am auzit și niște claxoane. Mda, copchilu’ ăsta știe ce vrea. Nu eram capabilă să dau un răspuns corect și complet în acel moment iar varianta de un simplu nu sau da ieșea din discuție. La naiba, mai trebuie să mă și asigur înainte de a semnaliza și trage pe dreapta.

Problemă: înlocuiește copilu’ cu oricine altcineva în dreapta ta, da’ viu să fie și încearcă să fii prezent în actul șofatului. Lasă dracu’ telefonu’ la locul lui, nu te-apuca să cauți țigările, ruju’ sau măru’ şi banana din punga de pe bancheta din spate, oricum au ajuns sub scaun. Lasă-le exact unde sunt, MAI ALES când mașina rulează. Și dacă poți, închide-ți bine gândurile într-o cutie și deschide-o doar la destinație. Între timp poți privi cerul cât stai la semafor. Hai că pun și întrebarea. La volan, tu știi ce faci?

 

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

18 thoughts on “La volan tu știi ce faci?

  1. Iar ai deviat de la subiectul principal şi arzător. Deci: îi iei fetei maşină au ba? Şi dacă nu, de ce mă rog frumos? 😛 😀
    Io nu conduc aşa că n-am ce să răspund şi dacă n-am, ţin cu fata. Ca de obicei 😀

  2. Mie-mi place selfie-ul pe care ti l-ai facut. Si ia-i fetei masina. Si eu ma gandesc la un milion de lucruri si ratez viraje pe drumuri pe care le fac de zeci si sute de ori.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Ahahaha…. așa-mi trebuie. Că uneori tare blondă mai sunt. Vezi? Blochează gândurile că altfel consumi mai mult combustibil. 😁 O, daa, pentru mașină pun de acum bani la ciorap. 😂

  3. Juniorul nostru a pus ochii pe masina lui taica-sau. Deh, are gusturi copilul. L-a potolit autoritatea paterna care i-a explicat cat l-ar costa asigurarea pentru o astfel de masina. E implicit, vrei masina, arata ca poti sa o intretii… Pe a mea n-o vrea nimeni. Asa ca ma simt la adapost…

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Aaa, păi cum așa? Eu știam că tu conduci un SUV, cum să nu-l vrea? Da, partea cu costurile de întreținere nu-ș cum se face dar trece razant pe lângă ei. 😂

      • Pai SUV-ul meu japonez are funcționalitatea de a te duce si aduce (d)in vacanta, la scoala, iar aspectul lui solid nu pare seducător. Pe cand rafinamentul nemțesc atrage irezistibil. De mic a avut respect pentru mărcile germane juniorul meu. Dap, dar noi i-am trasat cheltuielile, se prinde el pana la urma 😄.

        • Fabiola Ion Fabiola Ion

          Ce ți-e cu gusturile lor… Am înțeles, ei bine, pe aici mai seducătoare sunt SUV-urile decât turismele chiar dacă au avantajul că sunt nemțești. 😁

          • Am observat trendul in tara. Aici cred ca e dupa gustul si posibilitățile fiecăruia. Dar nici nu imi bat capul cu asta. Cum o fi. Mie da a imi dai o masin apr mana dezvolt in timp un atașament pentru ea. Fie ca e o marca sau alta… Doar sa nu fie urata, ca sunt o fiinta estetica 😉.

          • Fabiola Ion Fabiola Ion

            Și eu la fel. Da’ să știi că n-am probleme să schimb tipul de mașină zi de zi. În schimb eu am altă „problemă”. Conduc numai hidramate și asta de ani buni. 😁

          • Pana acum m-am opus ideii de cutie automata. Ultimul dealer cand a aflat ca masina e pt mine a sugerat: pentru doamna propun cutie automata. Eu: no way, sa iti iei tu asa! Mda, tânăra cu nerv la șofat. 5 ani mai tarziu incep sa cred ca nu era o idee rea. Dupa ce am terminat un ambreiaj in doi ani, ca, tot dupa spusele aceluiași dealer, conduc ca la curse (nu e adevarat), mi-am revizuit opinia. Next , sigur va fi: pt doamna, cutie de viteza automata 😬.

          • Fabiola Ion Fabiola Ion

            :)))) am înțeles, micuță distrugătoare de ambreiaje. Oricum, cred că tot eu rămân în top. Prăjesc motoare, consum baterii în juma de oră de nu mai pornește mașina, dizloc oglinzi, dau la cheie când mașina e deja pornită, chestii d-astea… ușurele. 😎😁 Cât despre cutia automată, când trebuie să plec instant de pe loc ea face diferența. Cel puțin la mine.

Lasă un răspuns