Tinereţea n-are vârstă

granny-2347552__340

Asist fără să vreau la discuţia dintre două doamne a căror tinereţe chiar nu are vârstă. Două octogenare, una mai cochetă decât alta se întâlnesc absolut întâmplător la sfânta şi tradiţionala coadă românească, la un punct de achitat facturi. Locul perfect de a afla poveşti interesante sau deosebit de plictisitoare.

– Bună ziua doamna Ispas, mă mai ţineţi minte?

O privire blândă de uliu pornit la atac dă de înţeles că motoraşul memoriei ei este suprasolicitat. Iese niscaiva fum da’ nimic clar nu se prefigurează, figura ei concurează statuia lui Stalin.

– Ne-am întâlnit acum patru ani la tanti Steluţa, mama lu’ Costică vecinu’ tău, am stat de vorbă, era şi Niculina acolo, şi Petruş, coleg de muncă cu bărbatu’ tău pe când lucra, Dumnezeu să-l ierte!

Stop cadru. Io-s pierdută-n spaţiu şi timp fără şanse de recuperare încă de p-acum, nu ştiu nici ce-am mâncat ieri la prânz d-apăi să mai ţin minte o discuţie de acum patru ani sau numele celor cu care am vorbit. Despre ce-am vorbit, ăăă, nebuloasă totală.

Nu-ş ce personaj i-a luminat femeii minţile da’ şi-amintit. Deja pe  faţă i se lăbărţează un zâmbet frumos peste care trecerea anilor nu cred că i-a ştirbit din farmec.

-Aaaa, Veronicaaa!! Da, ia uite dragă, să nu te mai cunosc… Ce mai faci?

– Vaiiii, da’ ce tânără şi frumoasă ai rămas, nu te-ai schimbat deloc!!! continuă nevorbita Veronica a cărei poftă de socializare se anunţa una prolifică şi aducătoare de hăhăiala din partea mea. Cu gura închisă, evident.

Continuarea mă lasă cam fără aer fiindcă e chiar nevoie de antrenament să ţii dinţii încleştaţi şi să nu slobod un hohot sănătos de râs. Ale naibii cozile astea, cum te pun ele să te-apuci de exerciţii. Ale muşchilor faciali.

– Auzi, da’ tu când eşti născută? În ’35? Că eu sunt în ’39. Da’ tu te-ai păstrat mai bine ca mine, ce tot faci de nu îmbătrâneşti? Auzi, da’ Milică mai trăieşte? D-le, ce bărbat bine era, da’ a ţinut-o pe coţohârla aia de Fănica care i-a mâncat zilele sărăcuţu’ de el… Doamne, ce noroc au unele, le dă Dumnezeu la toate stricatele bărbaţi buni, nu fumează, nu înjură, nu bea, nu curvărăsesc… Da’ las’ că o mai caftea din când în când, da’ io-l înţeleg că bărbat aşa bun cum era el, nu găseai pe toate drumurile. Da’ poate că mai trăieşte, mai ştii ceva de el? Tare mi-ar plăcea să-l văd.

 Madam Ispas nu se lasă mai prejos.

– Măi Veronica, da’ tu cum te descurci? Că eşti singură de ceva timp şi cu casa aia mare a ta, trebuie efort s-o întreţii. Ai pensie frumoasă? A mea nu e mare da’ mă mai ajută şi copiii. Ai tăi ce fac? Pe unde sunt? Au făcut copii? Mai vin pe la tine? Eu am nepoată mare, se pregăteşte de măritiş. Da cât ai de plătit curentu’? Că ăştia uite cât îmi iau mie acum.

Aş vrea să plec da’ nu am cum. Îmi trebuie o gură de aer. Nu mă înţelegeţi greşit, sunt adorabile doamnele astea. Chiar sunt. Au o vervă în ele pe care o invidiez. Gerovital. Ana Aslan. Pana mea, vreau și io rețeta.

Eu şi-acum dacă mă întâlnesc cu cineva după atâta amar de vreme nu cred că aş avea debitul ăsta verbal. Cel puţin nu acum, când viaţa mea se numără în ore fixe, drumuri, gânduri, planuri, „trebuie să” interminabile şi din când în când câte o pauză.

foto: pixabay.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

5 thoughts on “Tinereţea n-are vârstă

  1. Ha, ha! Frumoasă descriere a vârstei a III-a! Eu am aproape de casă, în cartier, o adevărată „șezătoare” cu doamne de această vârstă. Zi de zi, seară de seară, se strâng la două bănci dintre blocuri, cu vedere la stradă, ca să vadă tot ce mișcă pe acolo. Au o vervă și o poftă de vorbă…. Poate reușesc odată să le pozez, căci sunt tare simpatice.
    Iar pentru dorința ta din final, îți recomand să te înscrii într-un „club” ca ăsta! Măcar prinzi loc pentru mai târziu! 😀
    O zi frumoasă îți doresc!

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      :))) am aşa un feeling că nici atunci nu voi avea parte de „linişte”. Sigur o să am ceva de făcut. Poate la viteză mai redusă, dar… Oricum să fiu martora unui astfel de spectacol, mare lucru! :)))

Lasă un răspuns