Pepenele roșu întărește muşchiu’

melon-168485_960_720

Nicio vară fără pepene mă descrie perfect când vine vorba de plăceri culinare în sezonul estival. Roșu sau galben, pepene să fie, cu cât mai zemos cu atât mai bine. Iar eu prefer pepenele roșu, este un adevărat deliciu da’ ca să vezi, zilele trecute a fost un adevărat supliciu.

Mă duc vitejeşte pe o căldură care-ţi topeşte orice urmă de fard şi raţiune să cumpăr unu’. Un gigant de pepene, nu unu’ mititel, nuuu, ce să facă subsemnata cu o gâgâlice? Zece kilograme pe puţin. Că doar mănâncă cu şapte guri de balaur fermecat, are stomac de dromader şi vezică urinară de balenă. Şi fiindcă cel mai scurt drum trece printr-un supermarket decât printr-o piaţă ajung la stiva de lubeniță cât ai zice peşte congelat.

Drumu’ ăsta de costişte presărat la tot pasul cu obstacole  de genu’ semafoarelor prinse toate pe roşu’, aerului condiţionat care-şi dă obştescul sfârşit în misiunea lui eroică să-mi oprească picăturile de transpiraţie, bunicu’ care ştie el sigur că toate lucrurile din lumea asta se fac molcom şi aşezat, în special şofatu’, ei bine drumu’ ăsta şi tapiţeria maşinii mi-au gâdilat profund vezica urinară.

Ea e antrenată săraca să facă faţă stăpânei uituce care trebuie s-o golească regulat, da’ de data asta canicula a afectat-o iremediabil determinând-o să-și ceară drepturile fără a lăsa loc de negocieri. Bineînţeles că am ignorat-o, pe motiv că eu aveam o misiune cu mult mai importantă decât moftuleţu’ ei. Punct ochit, punct lovit, toată treaba n-avea cum să dureze mai mult de cinci, hai zece minute îmi zic în mintea mea creață, bruiată doar de girofarul aprins al vezicii mele.

Înșfac primul pepenaș din grămadă (de doar unsprezece kilograme și jumătate aveam să aflu un picuț mai târziu) și iute de picior ajung la primul cântar liber din raza mea vizuală. Iute de picior metaforic vorbind, că deja brațele mele încârligate ștergeau podeaua cu tot cu harbuz, limba atârna dezorientată iar ochii făceau sărituri acrobatice prin magazin.

Totuși, o bunicuță a fost mai vigilentă și s-a plasat în fața mea cu o punguță cu ceapă. Nu-i bai, sigur rezolvă femeia rapid problema iar eu, și mai rapid ajung să achit monstruozitatea mea de pepene.

Aici mi s-a rupt filmu’.

Și-a scos tacticos ochelarii din geantă, apoi din toc, i-a potrivit la milimetru pe nas, a scanat ceva vreme ecranul care refuza să scoată la iveală poza cu ceapă și a început să butoneze de zor. Cât îi ia să o găsească? Apoi cât îi ia să se hotărască ce sortiment de ceapă trebuie să selecteze? Apoi, offff pepenele viețiiiiii meleeeee, cât îi trebuie să conștientizeze că nu trebuia să facă nod la pungă dacă avea de gând să mai scoată din ea? Și să o și lege la loc? Dar să scoată cinci etichete și să le lipească tacticos una peste alta pe pungă? Vă zice cerebelu’ meu încins care arăta ca un pom de Crăciun:

O VEȘ – NI – CI – E!!!

Am vrut s-o ajut. Zău că am vrut. Dar nu m-am riscat să se producă inimaginabilul, fiindcă efortu’ de a lăsa jos pepenele și a-l lua înapoi în brațe echivala cu dezastru’ ce avea să mă marcheze pentru tot restu’ vieții mele. În acel moment, pentru mine nu se inventase căruciorul sau măcar coșul de produse.

Se spune că putem trăi într-o clipă o viață întreagă. Da, de-abia acum am înțeles și io cum vine treaba asta. Deja vedeam breiching niuz dă feisbuc „femeia care a făcut pe ea într-un hipermarket”. Evident cu dovada clară, poza cu rânjetu’ meu lăbărțat pe toată moaca ce exprima fericirea lucrului bine făcut. Sau mă vedeam cum alergam ca lovită de streche după o pereche de chiloți noi sau un bax de pamperși. Mda, la bucată ăștia nu dădeau aici.

N-am dat acatiste și nici n-am făcut șapte cruci, nici măcar cu limba-n ceru’ gurii pe motiv că mâinile erau ocupate, dar pot spune că a fost o minune să rezist eroic fără să fac vreo boroboață. Probabil antrenamentul spartan al vezicii mele a dat roade. Iar mușchii mei, ooo, daaa, absolut toți mușchii mei sunt acum tonifiați cum n-au fost ei de când mă știu.

foto: pixabay.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “Pepenele roșu întărește muşchiu’

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Nu-i bai, și eu am râs de mine cât de beleuză am fost. Trebuia să-mi rezolv întâi nevoia sau măcar să-mi iau un coș. Da’ nu, nu-s io de vină, căldura e. 😁

Lasă un răspuns