10 întrebări pentru fiica mea de 10 ani

IMG_1942Când i-am pus micuței adulte cele 14 întrebări despre mine nu credeam că îmi va plăcea atât de mult joaca asta. Și ca să-mi fie plăcerea maximă dar mai ales să fiu corectă, am trecut-o și pe buburuza mica prin experiența asta. La ea am folosit doar 10 din cele 14 întrebări.

Iar dacă la cea mare răspunsurile au fost detaliate, de data aceasta răspunsurile au fost scurte și la obiect. În schimb, ea a ținut să precizeze că zece întrebări sunt de fapt zece steluțe și mi-a făcut un desen la sfârșit, așa ca de sezon, căci înghețata e preferata ei. S-a uitat și ea ca curca-n lemne la mine când am rugat-o să-mi răspundă în scris la niște întrebări și i-a luat ceva timp s-o facă, fiindcă nu prea le înțelegea, nici pe ele, nici rostul lor.

Poate că a fost prea devreme pentru ea acest exercițiu sau poate că am luat-o prin surprindere, cert este că aveam nevoie să știu și răspunsurile ei. Și poate că sunt simple răspunsuri, dar pentru mine sunt foarte importante. Doar așa pot avea imaginea de ansamblu a ce înseamnă să le fiu mamă.

1. Crezi că mama ta e o mamă mișto (cool)?

Da, cred că mama mea e o mamă mișto.

2. Îți e frică să-i spui mamei tale lucruri care crezi că ar supăra-o?

Nu mi-e frică să-i spun mamei mele.

3. Ți-ar plăcea să fie altfel? Dacă da, de ce?

Nu mi-ar plăcea să fie altfel.

4. Care crezi că e cea mai mare calitate a ei?

Frumusețea cred că e cea mai mare calitate a ei.

(Aici nu mă abțin să nu comentez: măi fetelor, dacă puneți așa mare preț pe frumusețe, e clar, voi avea gineri frumoși. Proști, dar frumoși.)

5. Dar cel mai mare defect?

Eu cred că nu ai nici unul.

6. Ce ți-ai dori să faci cu ea și nu ai făcut?

Mi-ar plăcea să ne mutăm la casă și să petrec cât mai mult cu ea și cu cei cinci câini ai mei de acolo: Jack, Bobiță, Ursul, Julieta și cel mai mare, Max. 

7. Te-a dezamăgit vreodată? Dacă da, când?

Nu m-a dezamăgit vreodată.

8. Petrece suficient timp cu tine?

Da, petrece suficient timp cu mine.

9. Care e cea mai importantă amintire cu ea?

Cea mai importantă amintire cu ea a fost când a sărit cu parașuta de la 4000 metri.

10. Care e lucrul cel mai important pe care l-ai învățat de la ea?

Am învățat că cel mai important lucru este să nu mint niciodată.

Cârcotași n-au fost, dar eu atașez și foile ei:
IMG_6534

IMG_6535

foto sus: pixabay.com

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

20 thoughts on “10 întrebări pentru fiica mea de 10 ani

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      :))) nu-mi aminti, te rog… e o întreagă durere cu câinii âștia. Mai nou, își petrece zilele acolo, în compania lor. E în extaz. 😁

        • Fabiola Ion Fabiola Ion

          Daaa, exact. Da’ nu-ș cum se face că orice înghețată e marcată de două ori. O dată în burtica ei și a doua oară pe… burtica ei.

          • Eu o înţeleg. Îngheţata e de vină. Are un ingredient care funcţionează ca un magnet în cazul unor splendori (ca mine şi ca ea) şi se lipeşte instant de haine. Ăsta e motivul pentru care niciodată, dar niciodată nu mănânc îngheţată la cornet: de fiecare dată dau şi pe mine. 😀

  1. dede cati

    Doamna Fabiola, vedeti ca aveti niste scame pe umar:)))))))))))) Ce-ti mai place sa fii periata:)) Hai, hai nu lua foc stii ca glumesc. Ai doua buburuze superbe, de fapt sunteti o familie superba. pupici.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      :)))) măi, păi vrei să am discuții??? Totul trebuie făcut în mod egal, altfel… :)))) pupici și de la mine, poate ne vedem în vara asta!

  2. felicitări pentru așa idee faină. Peste ani, când fetele vor fi adulte, aceste rânduri vor fi bucurii neprețuite și amintiri atât de emoționante. Mama mea mi-a arătat într-o zi o felicitare pe care i-am scris-o pe la 9 ani. M-a emoționat tare mult, căci nu știam că a păstrat-o cu atâta drag. Și câți ani au trecut de atunci….Uf!
    Faine răspunsurile celei mari, dar cea mică e atât de drăgălașă cu steluțele și desenul ei. Și Sara face la fel, îmi scrie „mesaje” cu desene. Fain de tot!
    Numai bine să vă fie la toată familia! 🙂

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Mulțumim mult, Alex! Să mai crească puțin și sigur o să vă uimească cu răspunsurile ei. Și eu păstrez tot felul de hârtiuțe de la ele, valoarea lor va fi inestimabilă peste ani. 😊

Lasă un răspuns