Ori vorbim, ori cocostârcărim

grammar-389907_960_720Lipitul poponeţului de scaunul maşinii timp de opt-zece ore poate fi motiv serios de stricat zen-ul, reconfigurată răbdarea sau îndreptat părul din cap. Când în aceeaşi maşină sunt adulţi şi copii deja simt că noţiunea de entertainment e altfel definită iar plictiseala este o utopie. Dacă nu dormim, musai să… vorbim. Şi nu oricum, ci corect.

Există fel şi fel de jocuri, de ghicitori sau concursuri verbale pentru astfel de situaţii, când vrei să transformi un drum interminabil într-unu’ plăcut. Şi mai există numărat de flori, oi, boi adevăraţi şi la volan, stele pe cer sau verzi de la atâta exerciţiu. Mno, de-a lungul drumurilor şi a timpului cred c-am bifat cam tot ce se putea face atât amar de ore în maşină.

Asta până când micuţa adultă (aka buburuza mare) vrea să se convingă cât de bine stăm cu fracturarea limbii-n gură dicţia. Şi începe să turuie cu o viteză ameţitoare (pentru mine) cam toate exerciţiile de dicţie pe care le ştia. Io-s rămasă rău în urmă cu elasticitatea limbii da’ mă dau vitează că le pot spune corect, chiar mai repede decât ea. Doar nu învaţă ou’ pă găină despre cât de corect cotcodăceşte cu talent zi de zi.

Eram cam de vârsta ei când mă distram teribil pe seama altor copii că nu puteau să spună repede micile poezioare create pentru a ucide în faşă toate tentativele de bâlbâială, mai ales în momente cruciale. Temerara de mine ştia că n-are cum da greş, le ştiam ca pe apă. Deci … floare la ureche.

Îhî, ce să vezi, m-apuc voiniceşte de turuit dar cuvintele se leagă între ele precum cocoşatu’ de gard sau apa de penele oricărei înaripate. Mestec o ciungă, fac gargară cu o cafea veche de patru ore care se dovedeşte a fi doar zaţ, da’ na, un peeling pe limbă nu strică, n-are cum să fie aşa de greu precum pare. Şi-ncep cu pile lungi, pungi, pile-n pungi şi pungi-n pile, popi şi pupat de poale. După ce pup poezia de vreo zece ori spusă în mersu’ melcului schimb repertoriu’, mă dau pe capre, pietre, crăpat de capete în patru. Deja se caută şerveţelele prin maşină, hăhăiala e maximă.

Micuţa adultă îmi spune că astea-s vechi, răsuflate, ia să încerc eu ceva mai nou, ceva mult mai simplu…

„Un cocostârc s-a dus la descocostârcărie, unde se descocostârcăreau şi alţi cocostârci nedescocostârcăriţi, ca să se descocostârcărească de cocostârcăria lui.”

Da, draga mea, cu asta mi-ai distrus complet orice iluzie că dicţia mea e şnur. E scămoşat rău. Ea cocostârcăreşte bine şi nu se lasă până nu-mi dă lovitura de graţie:

„Boul breaz, bârlobreaz, lesne-a zice boul breaz, dar mai lesne-a dezbârlobrezi bârlobrezitura din boii bârlobrezenilor.”

Exact. Şah-mat, mai bine trecem la numărat de coţohârle, vaci sau maci. Am mai mult timp de gândire, pot folosi degetele de la mâini şi de la picioare da’ mai ales nu-mi stresez neuronii şi-aşa încârligaţi.

Aşadar, dacă vă plictisiţi groaznic în orice mijloc de transport şi v-aţi săturat de privitu’ prin crengi, bifaţi măcar una corect la viteză maximă şi-apoi puteţi zâmbi. Stăpâniţi bine limba. Română.

PS: am încercat şi cu saşii, sacii şi cosaşii. Tot nu mi-a ieşit.

foto: pixabay.com

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

20 thoughts on “Ori vorbim, ori cocostârcărim

  1. Si uite asa, in minte imi vine, pentru a treia oara pe saptamana asta, Mary Poppins și „Supercalifragilisticexpialidocious”, dar voi sunteti mult mai tari…, adică „micuța adultă”(mamăăăă, ce fain sună).

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Hăăă…. super ce?? Că e explozie de litere p-aci! :)))) daaa, i-am zis că am rebotezat-o și îi place tare mult. Mulțumim! 😘

  2. Mie astea-mi aduc aminte de un curs din Facultate când, la examen, ne era mai frică decât la decan. Nu vrei să ştii cum eram. Oricât de amuzant părea din afară, noi eram mai serioşi ca-n biserică.
    Aveam strofe din poezii celebre pe care le recitam schimbând, pe rând, vocalele din cuvinte. La orice greşeală: stop, o secundă. Mai clar, deschide gura, rosteşte tot cuvântul…
    Brrr!

      • Nţ! A fost cu examen pe bune. Profa lucra în perioada aia şi la Teatru, făcea dicţie cu actorii, treabă serioasă, nu aşa. De aia am rămas cu emoţii când aud de din astea. Şi în perioada aia chiar eram bună la ele, acum n-aş mai avea curaj 😀

        • Fabiola Ion Fabiola Ion

          Mda, greu cu așa ceva și fără examen d-apăi… te-nțeleg, așa că nu îți recomand niciuna nouă. După ce-am scris articolul am găsit niște găselnițe pe net de am citit pe si-la-be. 😁 De reprodus oral… și mai greu. 😂

          • ,,,da, cand mi-am lansat cartea am avut onoarea sa o am in stanga mea și sa ma sustina…delicat. M-a vrajit, dar stiu si ca e foarte exigenta. Apropo de asta, era unul invitat, care zicea ca scrie, dar cuvintele lui zici ca erau de copii de gradinita si care a avut indrazneala sa zica ca a scris mai mult ca Eminescu, dar că na…nu a publicat. Mi-a dat un ghiont in acel moment si si-a facut cruce, zicand printre dinti: daca eram eu moderatoare, il scoteam din sala! Si multe astfel de intamplari bucluc, care pe de o parte m-au intimidat, pe de alta parte m-au fascinat.

          • Pfuu. Din păcate sunt şi astfel de oameni… nu ştiu de unde au atât de mult tupeu. Şi vaaaiii… tocmai de Eminescu în faţa dânsei… cam periculos 😀
            Da, cred că ai trecut prin stări diferite dar sper că a fost mai mult bine decât rău 😉

          • ..foarte bine chiar. Iar la cină …era o altă persoană, dar la fel de elegantă și cu multă, multă prestanță. Mi-a rămas pe veci..în inimă.

  3. Roxana Creangă

    Mie îmi place tare aia cu poala popii de pupat . Crede-mă că nici nu mă strădui să-mi iasă bine, dacă greșesc e și mai distractiv. 🙂 🙂 Nu cred că vrei să știi cum îmi iese.
    Poate ai probleme tu cu dicția, dar la scris ai fost măiastră. Sau ai pus-o pe buburuză să și scrie aici toată poezia aia cu cocostârcărelile?

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Io clar am probleme cu dicția. Știu cum iese, d-aia s-a lăsat cu lacrimi și muci de la cât am râs. Nuu, eu am scris, nu m-a umilit destul? :))) Și-așa când a auzit că scriu despre asta s-a pus iar pe râs. De mine, evident. PS: cocostârcăreala o spune în zece secunde.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Fazan am tot jucat. Dar am învățat rapid cuvinte cheie și jocul a devenit plictisitor. Asta e noua găselniță și zău că e foarte distractivă.

Lasă un răspuns