Zece

baby-1556421_960_720Primii zece ani azi şi-au cerut din nou tributul. Pentru a doua oară simt nodul din gât dat de amestecul de sentimente şi emoţii. Pentru a doua oară simt din nou primii zece ani trecuţi mult prea repede, mult prea curând, mult prea intens.

Azi mă gândesc mai mult ca oricând la toţi aceşti ani şi văd frumuseţe, inteligenţă, încăpăţînare, nişte ochi ghiduşi care văd soluţii năstruşnice, văd multă iubire şi dorinţa imensă de a împărtăşi lumii întregi un joc, mirosul unei flori, ciocolata şi cuvintele stâlcite. Văd bătăi de inimă care nu s-au inventat până în acel moment, văd şi lacrimi, neputinţă şi extrem de multă răbdare. Mă văd pe mine altfel, de fiecare dată diferit, văd varianta mea mult îmbunătăţită, văd mereu alte nuanţe ale zâmbetului din colţul gurii, văd o lume nouă ce aşteaptă să fie descoperită, văd noi provocări.

Zâmbesc uşor când îmi amintesc că a trebuit să ajung la logoped fiindcă eram singura capabilă să înţeleagă limbajul ales pentru a spune ce doreşti, iar de mulţi ani de zile încă mă uimeşte performanţa cu care vorbeşti atât de mult, dimineaţa la prima oră sau seara înainte de culcare.

Mi-ar plăcea să cred că peste alţi zece ani vei înţelege măcar o frântură din tot ce am enumerat eu mai sus. Poate vei înţelege că nimeni sau nimic nu poate înlocui acea parte din inimă pe care o ocupi din prima zi în care te-am văzut şi ţinut în braţe.

Îmi doresc să fii sănătoasă, să-ţi păstrezi mereu zâmbetul acela ştrengar pe buze fiindcă ştiu că în rest ai absolut tot ce-ţi trebuie să-ţi atingi visele dorite. Să devii ceea ce-ţi doreşti, să nu-ţi fie teamă de eşec fiindcă el este sursa propriului succes, să îndrăzneşti, să spui da atunci cînd îţi e teamă şi vrei să spui nu. Să-ți păstrezi esența în cea mai pură formă.

Ştiu, sunt departe de a fi perfectă, greşesc de foarte multe ori dar de un lucru poţi fi sigură. De dragostea mea infinită, de sprijinul şi suportul meu, de braţele mele. De tot ce înseamnă să-ţi fiu mamă. Pentru mine ai fost și vei rămâne mereu buburuza mea mică.

La mulţi ani, minune de copil!

 

foto: pixabay.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

18 thoughts on “Zece

  1. Ana G.

    Ooo, la mulți ani, să-ți trăiască buburuza mică şi să împărtăşiți doar bucurii toată viața. E cu o lună şi 5 zile mai mare decât nepoțelul meu.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Mulţumesc mult Potecuţă! Sănătate e tot ce-mi doresc, pentru toţi. Aşa vom putea să le facem pe toate.Şi celor care mă citesc. 😀

  2. La mulţi şi frumoşi ani! Sper că şi peste douăzeci de ani să scrii la fel despre fetiţa ta. Sau să scrie ea despre tine, ce mămica de excepţie ai fost (sau nu?). Oricum ai putea să faci rost de nişte baclavale d-alea de la Dede, ca să marchezi momentul, tu ştii cum să le împărţi!

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      :)))) daaa, poate aşa o să-mi îmbunez buburuza, a început să plângă când a citit postul. Mulţumim mult Dragoş! O sun pe Cati acum, da’ vii pân-la Constanţa?

Lasă un răspuns