Sârma cea de toate zilele…

pasture-fence-1995820_960_720Noi, românii, avem aşa un simţ de răspundere ceva de speriat. Toată lumea îşi face treaba, target-ul, duce la capăt toate sarcinile trasate fără să crâcnească, nimic nu rămâne nerezolvat, nebifat, nedus la bun sfârşit, uneori chiar cu zâmbetul pe buze. Toate domeniile de activitate au un numitor comun pentru „succesul” ăsta zdrobitor, pentru profitul maxim şi aşa zisa bunăstare naţională. Sârma, dom-le, sârma e liantul, numitorul comun ce rezolvă orice, oricum, oriunde.

Dimineaţă, la semafor, anul de graţie 2017. Privesc din maşină cum încă se mai strâng decoraţiunile stradale de sărbători din tot oraşul, la cea mai potrivită oră din zi şi din cea mai nesemnificativă intersecţie din oraş, cea de la ICIL. Mă rog, ICIL-ul a dispărut de pe vremea când eram eu tânără şi tunsă scurt, dar denumirea a rămas. Dacă cei responsabili strângeau munţii de zăpadă când trebuia poate că terminau şi ei activitatea asta până în momentul când şnuruleţu’ alb-roşu va fi la mare vedere sau, după caz, bine camuflat prin diverse zone de mare interes vizual. Îl privesc pe Dorel cocoţat într-un camion cum ancorează cu simţul ăla de răspundere amintit mai sus trei cilindri imenşi plini de beculeţe, de trei ori înălţimea lui, ce dădeau pe-afară din camion din motive de diametru generos ce-l aveau. Are deja schema logică în cap, îi leagă bini di tăt unul de de celălalt cu cel mai complex sistem de ancorare din lume. Cu o bucăţică de sârmă ce devine în pumnul lui de Greuceanu care este el, un banal şnuruleţ. Nu mai contează culoarea. Jos, lângă camion, sosia lui Dorel ţine strâns în mâini un bucheţel de şnuruleţe divers colorate pentru a desăvârşi treaba asta ingineresc gândită.

Se face verde şi deşi nu m-am mai rugat de mult, o fac acum rapid şi simplu. Mă rog să nu fie un cutremur fix când trec pe lângă camion sau să nu se strice semafoarele. Restu’ ţine de noroc sau de câţi rahaţi am ratat săptămâna trecută în mersul meu per pedes prin cartier.

Ajunsă la serviciu vie şi nevătămată, constat cum o echipă bine pregătită orbitează în jurul unei gropi proaspăt săpată în asfaltul virgin, din imediata apropiere a firmei unde lucrez. Urmăresc prin geam ineditul spectacol și observ cum un alt Dorel, aflat parcă în groapa Marianelor folosește cu muuultă măiestrie, chiar artă aș putea spune, o lopată. Pardon, o sârmă. Primește instrucțiuni cu o precizie chirurgicală legate de unghi, adâncime, cantitatea de pământ scoasă, luminița de pe fundul gropii şi cât de mult se poate torsiona de la ceilalți membrii ai echipei. Sunt şase persoane deci n-au cum să dea greş. Doar asta e dovada de profesionalism maxim, se aplică clasica şi consacrata expresie şase cu mapa, unu’ cu sapa. Sapă, lopată sau sârmă, este ireleveant detaliul. Mai ales când groapa va fi astupată, asfaltată în următorul sezon şi va apare o nouă formă de relief, vale sau munte, după câtă răbdare sau exces de zel a avut echipa.

Mă duc să-mi iau buburuza de la şcoală şi în faţa mea, tot la semafor (el e de vină că am văzut toate astea), o maşină transporta un frigider, ghici ce, legat cu…  sârmă. Cel puţin el stătea cuminte, nu se legăna, nu dansa, era bine îngheţat. Mă rog, fixat.

Stând eu bine ancorată în centura de siguranţă nu pot să nu mă gândesc că sârma e salvarea noastră în orice situaţie. Că nu putem găsi o soluţie rapidă dacă nu apelăm la o… sârmă. Că deşi pare totul în regulă, pe termen lung nu e deloc aşa. Dar cine se mai gândeşte mai departe de clipa prezentă dacă pe moment totul e perfect rezolvat?

 

foto: pixabay.com

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

9 thoughts on “Sârma cea de toate zilele…

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Daaa… extrapolând, știi că din cauza unei astfel de „sârme” un posesor al unei mașini de lux a trebuit să plătească el profesionalismul lui Dorel? Și destul de mulți bani. De-aia mi-e ciudă pe „sârma” asta. Că e bună la orice. Oricum. Oriunde.

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Azi am avut o zi șui. Nu feng shui. Așa că te rog mumos pă mătăluță Potecuță să spui niște vorbe roz bonbon. Nu că nu vom scăpa curând, că asta știu deja. 😁😜

      • S-a anunţat la Teleenciclopedia (sunt toate literele la locul lor?) că sârma, exemplar din familia extinsă a „fer-ului”, este un exemplar aflat pe cale de dispariţie. Cercetătorii mai creoli au studiat intens fenomenul şi au contribuit la fel de intens la extincţia speciei.

        No, îi destul de roz aşe?

Lasă un răspuns