A trecut Răzbelionu’…

new-years-eve-1785165_960_720Știu, a trecut Răzbelionu’, nebunia, agitația, entuziasmul, zama de varză, pupatu’, uratu’ și alte cele și revenim încet, încet la lucruri serioase precum politica, aruncatu’ cu privirea și datu’ cu părerea în cel mai profesionist mod, căci aici cu toții ne pricepem.

Dar.. pe când toată lumea se pregătea cum știa mai bine pentru apocalipsa asta, eu mă pregăteam intens în penultima zi din an să o ajut pe buburuza mică să-și dezvolte noi talente, cum ar fi horticultura, ultima ei pasiune. Și cum altfel, decât procurându-i niște materie primă pentru a observa de exemplu, cum se plantează și crește în plin decembrie o panseluță, niște fire de levănțică și-o ceapă. Fix în ziua cu pricina a început să ningă serios, asortându-se perfect cu cheful meu de a ieși în oraș, la cumpărături. Da, ie-te că ninge o dată la Constanța mai cu simț de răspundere și atunci spiritul meu matern atinge cote alarmante, țipând prin toți porii că trebuie să ajung la… Kaufland.

Mă ia durerea de cap încă de la intrarea în parcarea supermarketului fiindcă de aici se stătea la coadă. Îmi verific smalțul dinților printr-o încleștare de răbdare, respir adânc și aproximez o operațiune de maxim zece minute într-una de cel puțin o oră cu un zâmbet larg care se oglindea pe fața fiică-mii.

Mulțumesc Zeului Parcării și Al Norocului Chior că găsesc un loc liber, și nu unul din cele de handicapați, alea erau ocupate toate, nu-mi iau cărucior, de fapt nici nu mai aveam de unde căci locul lor era gol. Îmi fac curaj și pătrund în cea mai tare aventură de la Paște încoace, strecuratul printre oamenii care nu-ș cum se face dar erau toți zâmbitori, amabili și îngăduitori, particip la cursa de cărucior-obstacole, nu răstorn nimic și ajung nejumulită de haine la cel mai liber raion. Cel cu ghivece, semințe, pământ de flori și alte lucruri făcătoare de bucurie pentru buburuza mică.

Înșfac rapid tot ce consider că e necesar, deh, cred că în asentiment cu ceilalți prădători clienți de rafturi  și pornesc glonț spre izbăvirea mea, casele de marcat. Drumul însă a fost presărat de nenumărați ochi curioși, eram ca un tyrannosaurus rex sau țăranu’ ară câmpu’ în peisaj, cu mâinile pline de… o pungă de pământ de flori, patru ghivece și niște pliculețe cu semințe. Clar, depresia mea în ochii lor era în plină inflorescență, de mă priveau toți cu aceeași grăitoare privire săraca, e singură de Sărbători, își ocupă și ea timpul cum poate…

Ignor ceilalți participanți la traficul haotic din magazin, ochesc o casă de marcat a cărei casieriță nu părea răpusă de avalanșa de produse culinare de pe banda ei, mă așez la coada care prevestea venirii primăverii dar nu epuizarea ei și mă gândesc că aș putea termina de citit Frații Karamazov până-mi vine mie rându’.

Aproximarea mea a fost bună, după o oră ieșeam victorioasă și cu tot ce trebuie din Kaufland, grăbindu-mă spre mașină. În mod normal din două mișcări părăseam fericită parcarea dar parcă prea mersese ușor operațiunea ghiveci&accesories. Pornesc mașina și constat stupefiată că nu-mi mai merge dezaburirea. Perfect, aveam vizibilitate zero spre minus infinit, prin spatele mașinii treceau în continuu cărucioare cu stăpânii lor, mă vedeam deja plecată de acolo odată cu angajații Kaufland-ului. În schimb, afară ningea, Doamneee, ce frumos ningea, de-mi venea să mă bucur cu lacrimi de crocodil și să mă pup cu zgomot pe obrăjorii înfierbântați de nervi.

Și de bucuroasă ce eram, mi s-a aprins singurul beculeț rămas intact din toată instalația mea craniană care mi-a dat soluția salvatoare. Deschid toate geamurile, zăpada se așterne cu grație prin toată mașina, eu mă-nfofolesc cât ai zice iarnă și încet, dar sigur, pot să scot mașina fără să împrăștii niscaiva material… antiderapant. Adică sticle, cârnați, cozonaci, budinci, vreo pulpă de porc sau de om.

Și dacă nu se holbase lumea suficient de mult la mine în supermarket, acum a avut prilejul să admire la toate semafoarele prinse pe roșu și nu numai, cum o femeie cu glugă la cap clănțănea din măsele de bucurie că iarna și-a intrat în drepturi, fericită că poate șofa în condiții de vizibilitate și ventilație naturală maximă prin tot orașul, pe acordurile ironice ale lui Abba, Happy new year, happpyyy neww yearrr…  

PS: în trei zile de îngrijire dumnezeiască, primele fire de petunii și-au ițit capul din pământ aducând-o pe buburuza mică în culmea fericirii.

foto: pixabay.com

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

10 thoughts on “A trecut Răzbelionu’…

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Asta îi spuneam lui Oana, că deși eram concentrată și înfofolită, mi-era frig, în sinea mea râdeam de mine la gândul că tare caraghioasă mai eram. :))))

  1. Daca buburuza e fericita, nimic nu mai conteaza! 😉 Eu te invidiez, de abia am vazut cativa fulgi precari iarna asta… Tu ai avut parte de experienta maxima. Un 2017 plin de magie! Pup

  2. No, aseară n-am putut comenta şi de atunci mi-a trecut hăhăiala, mai ales că la mine ninge râuri-valuri şi n-ar mai fi râsul meu. 😀
    Să vezi tu ce frunze sănătoase vor ieşi de acolo. Nici nu mai contează că-n loc de ceapă va ieşi cimbru, a meritat distracţia 😀 😀

    • Fabiola Ion Fabiola Ion

      Mă bucur că te-ai hăhăit, eram de tot râsul. De-abia aștept în martie să culeg prima producție de… ce-o vrea Ăl de Sus să iasă. :))) Da, aseară aveam dezactivate comentariile, dar jur că n-am făcut nimicuța. Am făcut după aia, să remediez problema. Noroc cu Oana care m-a atenționat că n-are unde să lase și ea două vorbe.

Lasă un răspuns