Cine-a pus mașina-n drum, ăla n-a fost om nebun!

reparing-791413_960_720De azi gata, declar solemn că sunt cea mai mare iubitoare a primei zile din săptămână. M-a lovit amorul tot în sfânta zi de luni, pentru că e Ză Best Dei pentru ca toate lucrurile bune dar mai ales nebune să mi se-ntâmple, cum altfel decât… luni. Dacă până acum mă crizam, înverzeam sau scoteam flăcări pe nas de ce să nu-mi fac iubită tocmai cea mai mare dușmancă a mea, ziua de luni?

Așadar zi Citeşte mai mult…

M-a călcat trenu’… şi?

IMG_1910Mă trezesc de dimineaţă, rectific, SUNT TREZITĂ DE DIMINEAȚĂ (!!!) şi am senzaţia că m-a călcat trenu’. Asta aşa, la prima strigare. De fapt simt prin toţi porii cum o întreagă garnitură de tren m-a făcut foiţă de ţigară. Ce intercity, ce rapid, ce accelerat… Niciunu’ din ăstea, direct unu’ japonez. Final touch, unu’ autohton, un personal care nu era hotărât dacă să meargă la mare sau la munte.

Depun Citeşte mai mult…

Aniversăm emoții?

IMG_1902De data aceasta încep cu o întrebare. De ce naiba ne trebuie o zi anume din an să sărbătorim, aniversăm, bem, chefuim sau ce-l pocnește inspirația pe fiecare, o emoție, un sentiment, o trăire sufletească pozitivă?

Înșir mai jos câteva zile:

13 ianuarie – Ziua Internațională a Îndeplinirii Visurilor

21 ianuarie – Ziua Internațională a Îmbrățișărilor (că de-aci mi-a venit ideea)

8 februarie Citeşte mai mult…

Nunta, dvd-ul şi fiică-mea…

discs-1405837_960_720 (1)Într-o frumoasă zi de sâmbătă o pune naiba pe buburuza mare să dea iama în colecția de dvd-uri a familiei și nu cea cu desene animate sau filme pentru copii, ci în cea cu filmări din concedii, petreceri, botezul ei și-al soră-sii și nunta noastră. Ce ziceam de zi? A, da, că a fost frumoasă până-n clipa aia.

Și dacă la experiența asta se mai adaugă și cea mai bună prietenă a ei, deja stau și mă gândesc Citeşte mai mult…

Cardio. E timpu’ pentru cardio!

IMG_1896Ce poți face după ce Constanța a fost devastată de un cod roșu și unu’ portocaliu de vânt, frig și zăpadă? Mai ales zăpadă. Ce altceva decât… muuultă mișcare. De orice fel, dar mai ales cardio.

Deși am evitat la maxim să părăsesc domiciliul în perioada de urgie și imediat după, cu excepția drumului către serviciu, a trebuit să fac unu’, undeva în zona Casei de Cultură. Chit că te aventurai cu mașina Citeşte mai mult…

A trecut Răzbelionu’…

new-years-eve-1785165_960_720Știu, a trecut Răzbelionu’, nebunia, agitația, entuziasmul, zama de varză, pupatu’, uratu’ și alte cele și revenim încet, încet la lucruri serioase precum politica, aruncatu’ cu privirea și datu’ cu părerea în cel mai profesionist mod, căci aici cu toții ne pricepem.

Dar.. pe când toată lumea se pregătea cum știa mai bine pentru apocalipsa asta, eu mă pregăteam intens în penultima zi din an să o ajut Citeşte mai mult…