Plăcerea vorbitului

giraffes-627031_960_720Sunt femeie, în consecinţă vorbesc. Mult. Aş număra pe degetele mâinii stângi persoanele care ar spune despre mine că vorbesc puţin şi n-aş trece de degetul cauzator de fericirea sau nenorocirea unora. Plăcerea vorbitului e în adn-ul femeii iar eu nu fac excepţie.

Dar… Era o vreme când făceam risipă de energie şi cuvinte vorbind cu mare plăcere despre cât de cald era afară sau ce descoperire nemaipomenită făcusem în materie de ojă. De la o vreme însă mi-am înghiţit limba, o scot la înaintare doar dacă am să comunic ceva important sau să trasez nişte directive organizatorice. Nu ştiu dacă vârsta sau frigul e de vină cert e că plăcerea asta s-a diminuat simţitor încât cei care mă cunosc ar spune că ori sunt bolnavă ori supărată. Nici una, nici alta, doar că uneori când doar asculţi descoperi că şi asta poate fi o plăcere. Chiar mare, când urechilor tale îi este dat să audă tot felul de minunăţii şi nu-ţi vine să-ţi auzi glăsciorul pentru că ai strica sursa plăcerii tale.

Surâd uşor, de exemplu, când cineva cu sămânţă de vorbă mi se adresează cu bună dimineaţa în mijlocul zilei sau cu bună ziua când afară e întuneric bine de vreo două ore bune, mi se activează muţenia instant, nu de alta dar sigur voi afla lucruri interesante de hlizit în sinea mea. Totodată reduc consumul de lichide iar rujul stă mai mult timp pe buze.

Aşadar această plăcere şi-a cam pierdut farmecul pentru mine, apare doar când descopăr subiecte interesante şi când interlocutorul de orice gen nu bate cu graţie câmpii, vorbind mult şi prost despre… pace şi prosperitate.  Şi nu ştiu cum se face dar în ultima vreme am parte mai mult de astfel de persoane, cred că spiritul Crăciunului se manifestă cum nu se poate mai bine. Uite aşa descopăr eu o nouă plăcere şi anume plăcerea buzelor lipite.

Câteodată însă când mă apucă logoreea, vrând parcă să recuperez timpul de repaus şi din elanul că în sfârşit pot să port o discuţie cât de cât inteligentă, dau cu băţu’-n baltă mai profesionist decât un copil de trei ani. Şi-atunci mă gândesc dacă n-ar fi mai bine să iau mai mult în consideraţie cea de-a doua variantă. Măcar nu blochez conlocutorul că nu ştie ce să-mi răspundă. Deh, femeile…

foto: pixabay.com

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.

20 thoughts on “Plăcerea vorbitului

  1. eram odata la un magazin sa mi cumpar niste ciubote, ceva de incaltat acolo, ca ma prinsese frigul nepregatita. erau vreo trei femei adunate la un loc si discutau cu patos despre…. oja. oja permanenta, semi, manichiura, unghii. am stat cred ca 20 de min , ca sunt dificila la capitolul asta. aveam deja capul doaga. cand a mai venit si a patra si au inceput sa reia discutia si sa se aprinda iar spiritele am fuuuugiiittt efectiv. si daca imi gaseam ceva de cumparat tot numai rezistam sa le aud…. 20 min despre subiectul asta? pe bune?
    in alta oridine de idei cred ca e si varsta. am obs ca acum vb mai putin cand sunt in grup mai mare, de fapt mai mult de trei, si mai mult cand sunt doar cu inca o persoana si vorbim pe rand :)))

  2. Eu vorbesc mult şi mă obosesc şi vorbind şi ascultându-mă. Aşa că îmi iau pauze lungi în care stau şi ascult şi taaac. Acum e perioada aia. Şi la telefon spun strictul strictului, gen „te-am sunat să îţi spun că … bla, bla şi pa, mai vorbim”. Mai mult de atât nu suport.

  3. Sunt băut bine (s-ar putea spune că-s beat, dar nu am o unitate de măsură), în consecință vorbesc ce-mi dictează subconștientul (?). Oricum, scriu cum îmi iese, că rămâne numai între noi… și ceilalți. Așadar și-n consecință, prin evidență evidentă, cred că un bărbat trebuie să bea ceva alcool ca să se înțeleagă bine cu iubita/partenera lui. Altfel e vai de mama lui și mai ales de el! 🙂

  4. Hă, hă! Păi cum altfel: Nu ați mai fi femei, dacă nu ați iubi vorbitul. Poza aleasă pentru articol este „mortală”. Cum stau suratele la șuetă!
    Binențeles că mai trebuie și câte o pauză, că și gura trebuie să se mai odihnească, oricât de „profesionistă” ar fi.
    Numai bine! 😀

Lasă un răspuns