Sfârşit de an, hai cu bilanţu’…

img_1873Cum anu’ ăsta trage să moară şi alt an nou-nouţ îşi iţeşte capul zic să-mi fac şi eu ca tot omu’ bilanţu’ că na, făr’de operaţiunea asta nu pot începe să tai zilele din calendar mai abitir decât am făcut-o pînă acum sau nu sunt în rândul lumii.

Şi uite cum după o noapte de minim opt ore de somn, ca să am capu’ limpede şi mintea brici, după două guri de cafea, zece mesaje, patru telefoane date şi vreo două nepreluate, cu pixu’ şi hârtiuţa în faţă m-apuc să trag două linii musai ortodoxe, ca să delimitez bine plusu’ de minus şi încep să scotocesc voiniceşte în folderele memoriei mele.

Simt cum mi se înmoaie elanul căci mi-am amintit (oauu, încă mai pot) că memoria mea săraca e în aşa hal de virusată încât orice trebuie să-mi amintesc mai mult de… hai să zicem o lună, cu indulgenţă, am nevoie de membrii familiei să-mi dea o devirusare ca să pot zice cu mâna pe inimă că tot ce scot pe gură e conform cu realitatea.

Scriu eu un rând pe plus şi două pe minus, încă unu’ pe plus şi alte patru pe minus, încep la al treilea pe plus şi brusc îmi vin buluc vreo şapte pe minus, deja mi s-a încreţit părul şi terminat hârtia şi decid că ăsta nu e un sport sănătos pentru ziua care se anunța cu mult soare și zen. Nu, clar nu, bilanțul ăsta nu-i de mine, e pentru oameni care n-au ce face, care cred că la anu’ toate vor fi roz bonbon sau laptele și mierea și-au redirecționat cursul prin fața casei lor sau pentru oameni care se jură că dacă se sfârșește un an par le stă norocu-n loc pe următoru’.

Sorb cu poftă din cafea, mă fură puțin peisajul și în momentul în care-mi intră-n ochi o rază de soare îmi intră și mie-n creier concluzia bilanțului pe care n-am reușit să-l duc la bun sfârșit de entuziasmată ce-am fost. E una simplă și clară.

NU AM NEVOIE DE BILANȚ! Nu am nevoie să-mi amintesc toate lucrurile rele sau mai puțin plăcute care mi s-au întâmplat, nu am nevoie să disec ca pe o broască de laborator de ce s-au întâmplat, nu am nevoie de regrete sau păreri de rău, nu am nevoie de nostalgii sau zâmbete pentru minunățiile de întâmplări, realizări sau trăiri de care am avut parte. Nu am nevoie să știu că fiecare an al existenței mele își lasă amprenta asupra mea în felul său unic și că sunt recunoscătoare pentru asta. Nu am nevoie de nimic din toate astea dintr-un simplu motiv.

Eu trăiesc acum, nu în trecut, nu în viitor. Trecutul nu ai cum să-l schimbi iar viitorul ți-l cam faci singur. Iar dacă ar fi să am nevoie de ceva în așa zisul bilanț anual, de fapt tot timpul nu numai la sfârșit de an calendaristic, ar fi un singur lucru și anume, sănătate. Fără ea nimic n-ar fi posibil.

foto: pixabay.com

 

 

 

 

 

Fabiola Ion

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.
Fabiola Ion

Ultimele postari ale lui Fabiola Ion (vezi toate)

by

Fabiola Ion

Îmi place să râd. Mult, sincer şi cu oameni cu drag de viaţă. Am şi plâns dar rimelul curs pe obraji nu se asorta cu sufletul meu. Îmi place să mă joc cu cuvintele, să le potrivesc zâmbetului şi să transmit mai departe starea de bine. Sunt soţie şi mamă de două buburuze, ele mă inspiră dar mă şi transpiră, iar ziua în care să spun că mă plictisesc încă nu s-a inventat.